Dupa anii 1989, darabaneanul Gheorghe Cliveti trecea drept cel mai tanar istoric din Iasi care a primit gradul de profesor.
Prof.dr. Gheorghe Cliveti nu a lucrat de la inceput in invatamantul universitar. Fiind sef de promotie pe tara, recomandat de colectivul de profesori pentru invatamint superior si cercetare, acesta a fost repartizat de Ministerul Educatiei si Invatamintului din acea vreme sa lucreze la Directia Patrimoniului cultural-national din Bucuresti.
Gheorghe Cliveti a facut parte din Serviciul evidenta-studii al Directiei Patrimoniului, pana la desfiintarea sa, in anul 1977, prin decret prezidential.
Dupa cinci ani de la absolvirea facultatii, Gheorghe Cliveti isi incepea activitatea in Universitatea "Al. I. Cuza", ocupand postul de asistent. Prima treapta de atunci a universitarilor avea sa fie, pentru acesta, cea mai lunga, in timp. Promovarile didactice fiind imposibile, Gh. Cliveti a fost avansat la titlul de lector abia 11 ani mai tirziu, adica dupa 1989. "In anii 1985-1987, am obtinut acordul conducerii facultatii si Rectoratului universitatii pentru a tine si cursuri: un curs special de Istorie moderna universala si altul de Probleme fundamentale ale istoriei romanilor, avansarea la gradul de lector fiind, din ratiuni cunoscute, o imposibilitate atunci", a afirmat prof.dr. Gh. Cliveti, in memoriul de activitate stiintifica si didactica.
In ultimii ani de asistent, Gheorghe Cliveti a activat ca "visiting Professor" (bursier Fulbright), la Universitatea statului Nebraska din Omaha, S.U.A.
"La universitatea americana am tinut cursuri de Istorie diplomatica, pentru studentii de la Istorie si de la Stiinte Politice. Tot in Statele Unite am tinut conferinte publice pe teme de istorie sau de politica internationala, dintre care as aminti-o pe cea de la Fulton-Missouri, exact acolo unde, in 1946, Churchill lansa faimoasa sintagma "cortina de fier". In aprilie 1990, fiind prezent la Midwest Conference on World Affairs, am prezentat cazul Romaniei, in cadrul temei “URSS si Europa de Est. Vantul schimbarii?", a mai spus prof.dr. Gheorghe Cliveti.
"Dupa revenirea mea in tara am fost promovat, in urma concursului, lector la Catedra de Istorie universala, tinand cursuri si seminarii de Istorie moderna universala si Geografie istorica", a adaugat istoricul. In urma unui alt concurs, acesta a devenit, in anul 1994, conferentiar. Anul 1996 ii aducea titlul de sef al catedrei de Istorie universala. In anul 1997, istoricul Gh. Cliveti a candidat pentru postul de profesor universitar, primind confirmarea de la Ministerul Educatiei Nationale.
In 1988 a fost distins cu Premiul "Nicolae Balcescu" al Academiei Romane pentru cartea Romania şi Puterile Garante (1856-1878), Editura Universitatii "Al.I.Cuza" din Iaşi.
In 1990 este bursier D.A.A.D., in Germania (la Universitati din München, Frankfurt am Main şi Düsseldorf), dupa ce, in urma cu cinci ani, fusese bursier al Universitatii "Albert-Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania, iar in 1983 bursier al Universitatii "Albert-Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania.
Din ianuarie 2010 este directorul Institutului de Istorie "A. D. Xenopol" Iaşi, urmând în această funcţie academicianului Alexandru Zub (la rândul său botoşănean).
Despre copilăria de la Darabani, istoriul mărturisea într-un interviu pentru Darabaneni.ro: "Aş dori să spun de la bun început că mă mândresc cu faptul de a avea ca localitate natală Darabanii, cel mai nordic târguşor din România actuală, un punct nodal pentru celelalte zone care au plecat teritorial din cuprinsul geografiei politice a ţării noastre: Bucovina, Herţa şi Basarabia. Este un orăşel care trebuie privit şi pentru rolul care l-a jucat pentru o anumită regiune a României actuale. O regiune care acum, din păcate, pare să fie dată uitării, cel puţin din perspectiva proiectelor de dezvoltare regională. Se cunoaşte şi la nivel naţional de suferinţa produsă de dispariţia Spitalului, o unitate sanitară importantă pentru acea zonă.
Vorbind despre copilărie, trebuie să fac o menţiune şi în legătură cu numele. Cliveti este numele meu care s-a impus în Universitate, când profesorul Constantin Cihodaru, atunci decan, mi-a atras atenţia că în buletin şi în certificatul de naştere apare numele Cliveti, variantă confirmată şi de cercetările sale onomastice. În realitate, în localitate sunt cunoscut ca făcând parte din familia Cliveţi, o familie numeroasă, cu ramificaţii în toate coturile, şi mai nou cartierele oraşului. Copilăria mea a fost o perioadă grea, plină de încercări. M-am născut în anul 1952, într-o perioadă în care lumea de atunci a trecut prin încercări grele. Nu se vindecaseră încă traumele războiului, erau familii rămase încă dincolo, peste Prut, apoi era perioada cotelor, a unor impuneri extraordinar de severe, mai ales pentru ţărani, care reprezentau majoritatea populaţiei.
Am înţeles atunci că sunt lipsuri, mai ales în ce priveşte cele necesare traiului. Vedeam pe părinţii mei, rudele, oamenii din jur că fac eforturi extraordinare, în condiţiile unui regim extrem de sever. Am început şcoala în 1959 iar anii 1961 şi 1962 au fost ani de zbucium legaţi de colectivizare. Atunci tata a făcut şi închisoare. Experienţa vieţii era dură, mai ales pentru ţărănime. Am trăit vremurile când din gospodărie ni s-a luat tot, de la cal până la plug. Unul din motivele care l-au determinat pe tata să renunţe la rezistenţa împotriva colectivizării, a fost ca să nu pună frână copiilor de a se realiza altfel decât prin munca pământului".