Un actor de prima scena, un om greu de patruns, aparent fara adancimi naucitoare, insa cu superbe privelisti, imediat ce ii ghicesti profunzimea. Lui Dan Condurache nu trebuie sa i te adresezi pompos si protocolar, cu apelative pretentioase, nu ai nevoie de supralicitari de cuvinte pentru a-l determina sa vorbeasca despre teatru. Insa, dincolo de scena, un singur loc pare sa il mai emotioneze profund: Dorohoiul cel din Tara de Sus!
"La putin timp dupa ce am inceput "s-o zgudui" prin tara mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata si niciunde mai fericit decat acasa, la Dorohoi. Aici sunt cel mai aproape de stele, de tei si de castani. Aici, la noi, lumina soarelui cade si mingaie altfel", povesteste Dan Condurache pentru cititorii Stiri Botosani.
Un Dorohoi care aduna in dealurile sale amintiri cu bunici, parinti, invatatori, un Dorohoi care implineste sentimental un actor aflat in deplina maturitate artistica.
"Dealul Polonicului si bunicii ne-au fost ocrotitori dintotdeauna. Gheorghe si Eugenia Ciobanu, parintii mamei mele, Lidia, m-au crescut cu toata istoria zbuciumata a acestor locuri. Le datorez totul. Bunicul Toader, din partea tatalui meu, Neculai, ne astepta ca un urias bland de Sfanta Maria la Stincesti, la hramul bisericii din sat. Ei, bunicii, m-au invatat sa fiu drept cu semenii mei si ca nimic nu se poate obtine in viata decat cu lacrimi, sudoare si sange. Incet, dar sigur, n-o sa-mi ramana decat lacrimile la locurile unde se odihnesc, dar de unde ma vegheaza si acum", spune actorul.
De la Dorohoi a plecat la Bucuresti, sa devina actor, o optiune care avea sa ii ia prin surprindere pe parinti. A intrat "din prima" la Actorie si astfel a ajuns elevul altui dorohoian, actorul Octavian Cotescu. Printre colegi, Horatiu Malaele, Maria Ploae…
CONTINUAREA AICI
