„La Academie” și „Bocitoarele vesele”, din nou pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, regia Alexandru Vasilachi și „La Academie” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri.

Sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 18:00 sunteți așteptați la Casa Tineretului, la spectacolul „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt asigurate de Victoria Bucun.

Distribuția este alcătuită din actorii Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol, Anastasia Șoptică și Volin Costin.

„Bocitoarele vesele” este o realizare artistică totală, dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare.

„Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare. Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. Cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Spectacolul este construit cu ecouri care vin de la daci, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor”, a declarat regizorul Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”.

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani a participat în data de 25 august 2022 cu spectacolul „Bocitoarele vesele” în regia lui Alexandru Vasilachi la Festivalul Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 care a avut loc la Rzeszow (Polonia) în perioada 19-28.08.2022. Presa din Polonia a descris spectacolul trupei din Botoșani drept „o adevărată explozie de muzică, dans, bucurie și dragoste care a sedus publicul din Rzeszów”.

Durata spectacolului este de 120 minute (cu pauză).

Duminica, 30 aprilie, de la ora 18:00, sunteți invitați la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri. Acest spectacol face parte din Campania Naţională „Artiştii pentru artişti" inițiată de Uniunea Teatrală din România în scopul strângerii de fonduri pentru artiștii cu probleme de sănătate. Suma provenită din vânzarea de bilete va fi donată în Fondul de Solidaritate Teatrală (RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenția Piața Amzei), baza financiară a sesiunilor de sprijin pentru artiștii aflați în dificultate.

Iniţiată în 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor. Acest eveniment se reia după 3 ani de pauză cauzată de pandemia de SARS-COV2 și de realitatea războiului cu Ucraina. - https://www.uniter.ro/.../campania-nationala-artistii.../

Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.

 „LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc. Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism”, spune Andrei Măjeri.

Durata spectacolului este de 1 h 50 min. (fără pauză)

Prețul unui bilet întreg este de 36 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 18 lei. Acestea se găsesc la Casa Tineretului, Agenția Teatrală din incinta Cinematografului „Unirea” și pe https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Actorii și cetățenii botoșăneni s-au reîntors în Teatrul „Mihai Eminescu”! (Galerie Foto, Video)

astăzi, 09:36

După ample lucrări de renovare și provocări ale proiectului, lucrările de reabilitare și modernizare au fost finalizate, iar în acest weekend botoșănenii s-au putut bucura de clădirea e...

Mii de kilograme de petarde și artificii confiscate de polițiștii botoșăneni în această perioadă! (Foto, Video)

Friday, 20 December 2024

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase coordonează și organizează acțiunile ce au drept scop  verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare l...

A început vaccinarea vulpilor și la Botoșani. Șeful DSVSA: „Am făcut apel la...”

Friday, 20 December 2024

Acțiunea este realizată prin distribuție manuală conform Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 privind eradicarea turbării la vulpea din România. Pe lângă județul Botoșani, vacci...