IOAN MISSIR
astra.iasi.roedu.net
Ioan Missir a trăit doar 55 de ani, concentrând în destinul său nu una, ci zeci de vieţi!
Povestea familiei Missir curge pe un fir al istoriei care poate fi, în orice moment l-am opri, parte din istoria Botoşanilor şi a oamenilor săi. Pomeniţi încă de prin anii 1470 în Polonia, au coborât spre Cernăuţi, apoi în zona Sucevei (un Missir - Gabriel - apare în cercetările lui A.M. Daşchievici, "Precizări genealogice pentru o istorie a familiei Missir", fiind atestat în 1787, în Bucovina). Gabriel Missir se căsătoreşte cu Dolcuţa Baron Kapri, unul dintre fiii lor fiind Ovanes (Ioan) Missir, bunicul viitorului scriitor (Ovanes s-a născut la 20 aprilie 1798, în Suceava).
Armeanul Ovanes (Ioan) Missir este primul care poposeşte în zona Botoşanilor, în anii 1840. Aici, după ce se implică în zidirea bisericii din satul Teişoara (comuna Nicşeni), se alege cu rangul boieresc de căminar (acordat de Grigore Ghica în anul 1851). Ovanes Missir are 13 copii, printre care Basile (pentru o vreme coleg cu Mihai Eminescu, la Cernăuţi), Simeon şi Bogdan (născut în 1847).
Ferma din New Jersey şi "toloaca" Botoşanilor!
Bogdan se căsătoreşte cu Cecile Marchand, o institutoare franceză originară din Elveţia. În anii 80, la sfârşitul secolului XIX, Bogdan şi Cecile Missir părăsesc România pentru a se stabili în SUA, unde pun pe picioare o fermă în New Jersey, Hudson. "Bunicul şi bunica, tineri căsătoriţi, au emigrat în 1885, în America. Au avut patru copii şi au încercat sã faca acolo o ferma de vaci, însă au dat faliment", mărturisea în urmă cu aproape 10 ani Ioana Vlad-Missir, fiica scriitorului Ioan Missir. După alte surse, soţii Bogdan şi Cecile Missir au avut 6 copii, doi sfârşind din viaţă prematur. Al doilea copil, Ioan, s-a născut pe 17 februarie 1890, în West Hoboken.
La câţiva ani de la naşterea lui Ioan, familia Missir face drumul îndărăt, spre Botoşanii care le rămăseseră în suflet. Amintirile Ioanei Missir sunt edificatoare nu doar pentru istoria familiei, cât mai ales pentru vederea de ansamblu asupra târgului Botoşani. "Am crescut într-o livadã de 10 hectare, acum Cartierul Primăverii, dar eram adesea la joacã, pe toloaca Botoşanilor, cu alţi copii de vârsta mea. Am moştenit şi noi acea livadã, care dupã 1965 s-a transformat în Cartierul Primăverii", povestea Ioana Vlad-Missir.
Ioan Missir, cel care avea să devină autorul cărţii "Fata Moartă", a urmat la Botoşani şcoala primară şi cursul secundar (Liceul "A.T.Laurian"). După bacalaureatul din 1909, beneficiază, prin Comunitatea Armeană din Botoşani, de o bursa şi se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, absolvind în 1913.
După licenţă este mobilizat (în campania din Bulgaria), decorat în 1913, iar până în 1916, la izbucnirea conflagraţiei mondiale, este concentrat de mai multe ori. Întră în Primul Război Mondial ca tânăr sublocotenent în Regimentul 8 Vânători Botoşani şi urcă treptele ierarhice militare până la gradul de căpitan. Revine de pe front în 1918 şi activează ca avocat în Baroul Botoşani. Simpatizează cu aspiraţiile politice ale lui Nicolae Iorga, fapt care îi înlesneşte şi drumul în politică. Este mai întâi ajutor de primar (1919-1920), apoi de două ori primar (1931-1932 şi 1941-1944). Anul 1940 îl găseşte în postul de comandant al Gării Cernăuţi (în perioada ultimatumului sovietic, unde organizează trenurile pentru refugiaţi). În 1944, la Botoşani, în calitate de primar, se preocupă cu mare grijă ca locuitorii târgului să părăsească în siguranţă oraşul. Pleacă ultimul în refugiu şi rămâne în istoria locală drept "ultimul primar necomunist al Botoşanilor".Ecaterina Missir, sora scriitorului Petru Manoliu, nepoata lui Grigore Antipa!
În anul 1920, Ioan Missir se căsătoreşte cu Ecaterina Lucia Manoliu, sora scriitorului Petru Manoliu şi nepoată a lui Grigore Antipa. Petru Manoliu, încă un nume necunoscut şi ignorat astăzi, s-a născut pe 28 iunie 1903, la Mihăileni, Botoşani, şi s-a săvârşit din viaţă pe 29 ianuarie 1976, în Bucureşti. Un apreciat om de cultură, făuritor de revistă, scriitor (bun prieten cu Emil Cioran, cu care a purtat o corespondenţă îndelungată). Ca mulţi dintre scriitorii vremii, şi Petru Manoliu a fost prigonit de comunişti (în 1945 i se retrage dreptul de semnătură, este arestat, condamnat la domiciliu obligatoriu).
"Mama mea nu era armeancă, era jumătate româncă, jumatate grecoaică, dar trăiam într-o comunitate de armeni, într-o perioadă în care oraşele din Moldova erau multiculturale. Străbunica bunicii mele era soră cu mama lui Grigore Antipa, pe linia greceascã. La mine a prevalat aceasta gena armenească şi asta m-a fãcut, poate, sa fiu mai perseverentă, trăind într-o familie cu specific intelectual, dar fără să fiu pedantă...", găsim în mărturisirile de mai târziu ale fiicei lui Ioan Missir, Ioana Anca Miranda, singura fiică, ce se năştea la 22 de ani de la căsătoria lui Ioan cu Ecaterina.
Tatăl ei, Ioan Missir, nu apucă să se bucure de fetiţa abia venită pe lume. Pe 30 noiembrie 1945, în urma unei embolii, scriitorul moare, lăsând în urmă o carte excepţională şi câteva manuscrise, care din păcate par să se fi pierdut în vreme.
Rămasă fără tată, Ioana Missir a purtat, alături de mama sa, un alt război, pe care l-a dus însă cu demnitate. "Copilăria mea s-a petrecut în anii culminanţi ai luptei de clasă, când toată lumea tremura de frica securităţii".
Ioana Anca Missir-Vlad, un destin purtat peste decenii!
Demnă descendentă a familiei Missir, Ioana Anca Miranda a fost, la rândul său, un nume căruia cronicile Botoşanilor nu îi acordă interesul meritat. S-a săvârşit din viaţă la vârsta de 70 de ani, la 18 Ianuarie 2012, la Houston, Texas, departe de ţară, dar alături de fiul său, Ioan (Nic) Vlad. Slujba de înmormântare are loc la Cimitirul armenesc din Iaşi. O viaţă marcată de restricţii, de prigoane de tot soiul, de un regim care demola orice strălucire a spiritului. Ioanei Missir i s-a retras inclusiv pensia de urmaş după tatăl său, familia rămânând şi fără jumătate din casă, care îi este confiscată! Cu toate acestea, a fost şefă de promoţie la Liceul "Mihai Eminescu", din Botoşani (în 1961). Este şefă de promoţie şi la Politehnica ieşeană (1966), la Facultatea de Construcţii, rămânând în mediul universitar până la pensie, în 1981 obţinând şi doctoratul în specialitatea "inginerie civilă" la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.S-a apropiat de mediul artistic, pictând ocazional şi expunând şi mai rar. În 1976 se căsătoreşte cu prof.univ. Vladimir Nicolae Vlad, cadru didactic la aceeaşi facultate. Au împreună un fiu, Ioan Vlad, care a absolvit Facultatea de Geofizică a Universităţii Bucureşti şi masterul la Universitatea Stanford. Astăzi, Ioan Vlad, nepotul scriitorului Ioan Missir, este cercetător la o companie din Houston, Texas, U.S.A.
"Fata Moartă", readusă la viaţă de urmaşii familiei Missir!
În anul 2004, cartea "Fata moartă" a fost transpusă în format electronic, cu sprijinul acordat de prof.univ. Gabriela Proca, prof. univ. Ioana Missir-Vlad (dactilografie), IoanVlad (corectură), după textul ediţiei a V-a (septembrie 1945, Editura Cartea Românească). Formatul cuprinde pasajele prezente în ediţia I (1937), dar cenzurate în editia a V-a (publicată în timpul prezenţei trupelor sovietice în ţară), acestea fiind adăugate ulterior de Victor Durnea, care a efectuat şi o corectură finală de specialitate a întregului text (2005).
În anul 2006 apare şi varianta tipărită a romanului (ediţia a VIII-a, prima necenzurată, după 1945), publicată la Editura Ararat, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România. Ediţia este îngrijită şi prefaţată de Victor Durnea.
Povestea singurei cărţi rămase de la avocatul Ioan Missir este, prin ea însăşi, o parte a istoriei de decenii a comunismului timpuriu şi, apoi, a celui de sfârşit de secol.
Scrisă la mai bine de 20 de ani de la Primul Război Mondial, cartea apare, în primă ediţie, în anul 1937, după un lung periplu prin edituri, care îi refuzau publicarea. Petru Manoliu, cumnatul lui Ioan Missir, lasă mărturie despre viaţa dinainte de tipar a cărţii, dar şi despre autorul acesteia, care "nu vrea să fie scriitor". Ioan Missir aşternuse pe hârtie gânduri culese din amintirile sale de război, fără intenţia de a le publica, spune Petru Manoliu. "Omul acesta nu vrea să strălucească. Nu vrea să scrie, nu vrea să fie scriitor. A scris cartea aşa cum pliveşte un butuc de vie. A scris aşa cum priveşte, aşa cum aude, aşa cum respire, terminându-şi cartea şi bătând-o singur la maşină, era gata să-şi încuie manuscrisul, nu jenat că a scris o carte, el, bărbatul şi omul cu simţ real al vieţii, ci convins că de lucrurile tale intime nu este bine, nu este frumos şi nu se cade să vorbeşti" (cf. Victor Durnea, în prefaţa ediţiei 2006 a cărţii "Fata Moartă")Odiseea apariţiei acestui roman începe din ziua în care scriitorul Petru Manoliu preia manuscrisul, în încercarea de a convinge un editor să îl publice. Zadarnice şi crunte deziluzii! Pentru că "Fata Moartă" nu era o carte despre război, ci un discurs despre inutilitatea acestuia. "Fata Moartă" este despre adevăr şi asumare, despre oamenii siliţi să îşi construiască eroismele pe cadavrele semenilor, indiferent că aceştia sunt camarazi sau inamici. Adevărul despre "Fata Moartă" transpare din atitudinea unui editor care acceptă să publice romanul, punând însă o condiţie clară: cartea să beneficieze de o prefaţă scrisă de un general care să "gireze că aşa cum Ioan Missir a descris războiul nu este o închipuire denigratoare, ci o realitate" (Petru Manoliu). Cartea apare, în 1937, nu cu o prefaţă a vreunui general, ci cu o întâmpinare semnată de Nicolae Iorga. În fapt, cartea lui Ioan Missir chiar asta demonstrează: că războiul nu este un act de eroism, ci o monstruozitate devoratoare de vieţi!
Romanul beneficiază de o critică entuziastă după apariţie, "Fata Moartă" primind Premiul "I. Heliade Rădulescu" al Academiei Române, precum şi Premiul "I. Al. Brătescu Voineşti" al Societăţii Scriitorilor Români. Este reluată în alte patru ediţii, în 1945 fiind publicată ediţia a V-a, cenzurată! Sunt eliminate din text cuvinte, propoziţii, fraze şi chiar un întreg capitol, pe motiv că acestea cuprindeau referiri negative la bolşevism, la comportamentul armatelor ruseşti şi cel al soldaţilor ruşi. Următoarele ediţii (1967 sau 1977) sunt reeditări ale ediţiei cenzurate din 1945, atent controlate şi verificate, mai ales că funcţiona cu succes Fondul "S" (Fondul "Special" de control al cărţilor, înfiinţat în anii 50, conform dispoziţiilor sovietice).
Prima ediţie completă, necenzurată, după 1945, apare în anul 2006!
Prima ediţie necenzurată, după 1945, ediţia a VIII-a, este publicată la Editura Ararat, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, şi este îngrijită şi prefaţată de Victor Durnea.
Romanul "Fata Moartă" impresionează nu doar prin excelentul talent literar de care dispune autorul, nici prin faptele descrise, specifice unui memorial de război. Ioan Missir se dovedeşte a fi un atent observator al vieţii, sub toate aspectele ei. Caracterul autobiografic, dublat de cel memorialistic, este cel care dă o valoare inestimabilă acestei cărţi, romanul cuprinzând aspecte importante din desfăşurarea Primului Război Mondial. "Fata Moartă" este o carte extrem de actuală, în contextul geo-politic în care România se află astăzi. Pentru că, privit cu luciditate, războiul nu are, în sine, nimic demn. Este o formă de profundă şi inutilă degradare umană!
Cu aplecare spre însuşirile umane mai degrabă decât spre vitejiile formale, declarative, cu sensibilitate aparte pentru ostaşul simplu, expus unei lumi pe care nu o înţelege, avocatul devenit căpitan al Armatei Române nu dezertează din faţa pericolului şi nici nu încurajează pasul înapoi dacă acesta ştirbeşte demnitatea şi principiile sănătoase. Cu toate acestea, îşi asumă acţiuni care sunt urmate de altele ce aveau să schimbe, de multe ori, soarta războiului cel mare! Nu îşi ascunde dezamăgirea, nu ezită să critice sau să refuze un ordin, dacă "ascultarea" scrijeleşte în sufletele ostaşilor săi sau, mai rău, dacă le-ar pune în pericol inutil vieţile atât de fragile.
Valoarea documentară a acestei cărţi este data şi de desele referiri la Regimentul 8 Vânători (garnizoana de la Botoşani), Ioan Missir descriind cutremurător întoarcerea trupelor de pe front, în 1918, într-un Botoşani pustiu, închis, indiferent la sacrificiul ostaşilor. Emoţia întoarcerii acasă este frântă la intrarea în oraş:
"De-a lungul bulevardului – nimeni! (…) Nici o şcoală. Nici o floare. Nimeni din partea oficialităţilor! Când cotim strada şi ajungem în dreptul primăriei, unde, în balcon, apare "premarele", întoarcem capul în altă parte şi din rândurile noastre pleacă un cuvânt ce se aude răspicat:
-Să-ţi fie ruşine!"
În 2015, la 125 de ani de la naşterea autorului "Fetei Moarte" şi la 70 de ani de la trecerea în veşnicie a "ultimului primar necomunist al Botoşanilor", undeva spre periferia târgului coboară Aleea Ioan Missir, o potecă împietrită în uitare ce curge tăcută spre Iazul Luizoaia. În rest, tăcere, aceeaşi tăcere care a domnit peste Botoşani, România, vreme de aproape un secol. Pentru că am fost învăţaţi să aplaudăm nemeritat, pentru că astăzi ni se scurg lacrimile la vederea torţelor stătute şi la uniforme scrobite de soldat nepurtat printre arme.
Acolo, ascunşi în istorie, sunt ostaşii pe care i-am uitat, despre care nu mai citim, pe care nu îi mai căutăm, nu îi mai amintim. Şi astăzi, ca şi atunci: "Nici o floare. Nimeni din partea oficialităţilor".
(Florentina Toniţă)
Credit foto: astra.iasi.roedu.net, araratonline.com
