Am fost şi sunt foarte emoţionat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalţă o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiţi aici la Canal şi în toate celelalte temniţe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalţ o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulţumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace", dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.
Credeți că Ortodoxia şi, implicit, credinţa în Hristos, au fost principalele cauze pentru care s-au creat aceste lagăre şi închisori comuniste?
Bineînţeles, comunismul nu a avut alt scop decât denigrarea Ortodoxiei. Nu vedeţi că a fost introdus în special în țările ortodoxe? Nu aveau ceva împotriva noastră, ci împotriva Hristosului din noi. Erai bandit şi duşman al poporului dacă mărturiseai credinţa în Hristos. Asta era cea mai frecventă întrebare a lor: Mai crezi măi, banditule, în Dumnezeu? Erai foarte uşor eliberat dacă semnai că nu vei mai merge la biserică sau că nu mai crezi în Dumnezeu. Totul era materialism, care s-a reflectat şi în natură. Se punea foarte mult accent pe munca aceasta materială, iar Canalul este un exemplu elocvent. Aici materialismul a înghiţit mii de victime şi ştiţi foarte bine ce presupunea munca aceasta forţată la Canal. Canalul nu era decât o fabrică satanicească de înghiţire a fiilor scumpi ai neamului românesc.
Câte lacrimi şi sânge nu au înghițit Canalul şi Dunărea noastră? Cu sângele lor sfinţit, Dunărea a traversat toată Europa şi i-a sfinţit pământul. Apoi lacrimile celor de acasă, mamele, soţiile şi copiii care își așteptau pe cei dragi ai lor să se întoarcă şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Au dus cu ei în adâncurile acestui pământ şi dorul de casă şi dorul de neam şi credinţa lor nevinovată. Câte crime nu a făcut şi face acest materialism, în care Dumnezeu nu există sau a murit! Omul materialist este folosit în planul satanic de distrugere a omenirii şi a lui Dumnezeu din lume. Dar noi ştim că nu aici avem cetate stătătoare, aici suntem doar pribegi şi călători pe drumul mântuirii. Casa Tatălui nostru este în ceruri şi aceşti martiri nu au vrut să slujească pe tatăl acestei lumi, tatăl minciunii, diavolul. De aceea ei, aceşti mucenici, şi sunt acum fii ai Tatălui ceresc, ai Împărăţiei cerurilor. Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Pentru jertfa lor, Dumnezeu nu a îngăduit ca acest neam să fie cotropit, pentru că asta ar fi urmat, acesta era planul lor, să cucerească România şi toată Europa. De altfel şi scopul construirii acestui Canal în perioada comunistă era tot în favoarea Rusiei, la ordinele şi directivele Moscovei. Ei aveau interes aici să cucerească această zonă ca apoi să aibă acces spre Europa, să ducă mai departe comunismul bolşevic, în toată Europa. Dar Dumnezeu i-a oprit, pentru sângele acestor tineri nevinovaţi, care a strigat înaintea Tronului Dumnezeirii.
Dar Europa nu reacţiona la tot ce se petrecea în România? Nu au încercat să stopeze această gură de Canal spre comunism? Se auzise în Europa de scopul acestui Canal. Se tot vorbea că ne salvează Europa. Dar eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii. Erau sărmanii dobrogeni arşi de soare şi înnegriţi de dogoarea lui. Că eu m-am mirat când am fost adus în detenţie, în Deltă. Mă uitam la oamenii ăştia vineţi la faţă, negri, slabi, cu ochii în fundul capului şi uscaţi. Şi mă întrebam: măi, ce sunt aşa aicea? Dar ei, sărmanii, la ora 8 dimineaţa începeau muncile şi care ţineau până la 10-11 seara, încât bietul român nu mai avea sânge în faţă… Dar în general nu s-a ocupat nimeni de periferia aceasta românească, şi nici cu atât mai mult acum. S-ar putea face atâtea lucruri frumoase pe aceste plaiuri dobrogene. Dar cine să investească în Biserică şi cultură? Europa? Măi, Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism.
Noi nu ştim să ne promovăm valorile naţionale, aşa cum o fac celelalte state europene. Românul nu cumpără decât produse străine, când are aici şi vaca cu lapte, şi holdele cu grâne şi munţii cu aur. Dar este o stare programată, astfel încât românul să piară şi toate valorile lui. Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam. Aţi văzut grecul, italianul sau germanul să cumpere produse chinezeşti sau roşii turceşti? Nu, doar românul cumpără toate otrăvurile străine, fără să îşi dea seama că distruge piaţa românească. Dacă s-ar pune de acord acum toţi cei care mai simt româneşte să nu mai cumpere nimic decât produse româneşti, ia să vedeţi cum crește şi economia şi bogăţia culturală a ţării. Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.
articol apărut în nr. 23 al revistei ATITUDINI
