Am fost fericiti noi, profesorii batrani, cand s-a reintrodus Religia in scoli, avand convingerea ca si pe calea aceasta se va perpetua credinta strabuna, scoala devenind un adjuvant al Bisericii, restabilind astfel echilibrul in tabla de valori a neamului nostru.
Dar, pe de alta parte, aflam cu stupoare despre introducerea unei materii "educative", careia nu-i rostesc numele, menite, zice-se, sa-i fereasca pe tineri de primejdiile care ii asteapta in viata lor fizica. ai de la sapte-opt ani, copiii sunt invatati lucruri cu totul nepotrivite varstei si curatiei lor, fiindca inocenta invinsa de curiozitate va intra intr-un univers insidios, cu atat mai periculos cu cat e prezentat ca foarte util pentru abordarea "vietii". Au si inceput sa vina ecouri ale unor intamplari nefaste petrecute intre copii de 10, 12 si 14 ani. Si avem aprehensiunea orientarii interesului tinerilor catre aceste date care pot duce la preocupari inferioare, nocive in acelasi timp pentru trup, pentru morala, intelect si spirit. Doar o cateheza extraordinar de bine condusa va putea combate efectele acestei erori, ale carei urmari ar putea ajunge de la desfrau pana la pacatele strigatoare la cer, pedepsite cu foc din cer la Sodoma si Gomora, dar considerate astazi ca expresii ale maximei libertati si civilizatii in lumea globalizata. Frica de Dumnezeu si rusinea de oameni, cum se spunea in popor, erau comandamentele sub a caror protectie se desfasura viata noastra, atat in educatia primita acasa, cat si in cea din anii de scoala in prima jumatate a secolului trecut.
Dupa instalarea regimului comunist s-a incercat rasturnarea sistemului nostru de invatamant, dar citadela edificata de Spiru Haret nu a putut fi clintita. S-a scos din scoli Religia, inlocuita cu materialismul marxist, si s-a adaugat limba rusa (pe care n-a invatat-o si n-o mai stie nimeni), dar structura n-a putut fi atinsa. Pregatirea viitorilor intelectuali s-a putut realiza, in parte, in ciuda demolarilor din scara nationala a valorilor, facute prin intermediul nespecialistilor, instalati in locul marilor profesori pierduti in inchisori ca Gheorghe Bratianu, marele istoric, ori Mircea Vulcanescu, stralucitul filosof.
Astazi insa, invatamantul nu mai modeleaza minti si suflete, fiindca tineretul nu urmareste, decat cu rare exceptii, o viata de studiu, ci, intrati in cursa unei conceptii hidoniste asupra existentei, asteapta placerile pe care i le harazeste societatea de consum.
Din fericire, tinerii care fac exceptie sunt imbracati in platosa credintei si avem nadejde ca ei vor purta mai departe, cu vrednicie, mesajul crestin al Bisericii noastre Ortodoxe, pastrand neatins tezaurul de valori al neamului, in ciuda tendintelor contemporane, ale promotorilor globalizarii. Cu acestia implementeaza planul lor de modificari esentiale in societate, de la individ la familie, la invatamant si viata publica, intemeindu-se pe valorile civilizatiei, si nu pe acelea ale culturii, ceea ce intereseaza este informatia, si nu formatia. Totul se face pentru prezent, dar nu pentru comuniune intre oameni in spirit crestin, ci pentru libertatea satisfacerii oricaror placeri, a oricaror bucurii egoiste. De formatia unor modele pentru viitor nu se mai preocupa nimeni: nici educatia in familie (pe cale de disparitie cu noile dispozitii ale legalizarii casatoriei intre persoanele de acelasi sex, cu fertilizarea in vitro etc.), nici educatia in invatamantul in care prospera doar, cum am mai spus, disciplinele de comert, finante, informatica si tehnologii tot mai noi si mai in raspar cu morala crestina. Elitele tinere, evident mai nonconformiste ca si orisicand, fascinate de perspectivele oferite de o libertate absoluta si de innoirile spectaculoase aduse de tehnologiile cele mai indraznete, adopta modul de viata cel nou, nelegat de istoria, de traditiile culturii nationale si promoveaza, cu entuziasm, postmodernismul. Sigur ca in tarile mai demult secularizate fenomenele se petrec cu mai putine comotii, ca in Franta de pilda, unde un secol intreg, al XVIII-lea, zis al Luminilor, a pregatit mentalitatile necesare receptarii innoirilor rasturnatoare. In virtutea acestor disponibilitati, probabil, Franta a sters din Constitutia viitoarei Europe Unite unul dintre primii pasi spre globalizare, articolul privitor la crestinism ca religie a continentului european.
Un grup de peste 30 de francezi din Asociatia François Maurise pentru francofonie, venit in iunie la Varatic sa le vorbesc despre Uniunea Europeana, mi-au spus ca nu mai au voie sa poarte semnele credintei, adica crucea sau iconitele. Iar o chinezoaica din grup, cetateana franceza, dar cine stie cum, de religie islamica, a completat "Et meme la semilune, madame!", dar nu erau afectati de fel de radierea crestinismului ca religie a continentului si au ramas foarte mirati cand le-am amintit celebra definitie data de marele lor poet Paul Valery spiritului european, enumerand componentele sale: "filosofia greaca, dreptul roman si Biserica Romano-Catolica". Dar cum ne aflam dupa vizita Papei Giovanni Paolo II la Bucuresti si a Patriarhului Teoctist la Roma, vizite pe care le-am urmarit cu emotie, am inlocuit "Biserica Romano-Catolica" prin "Biserica crestina nedivizata", ca la inceputurile ei. De fapt, mizam pe admirabila atitudine a Papei Giovanni Paolo II, care gandea atat de drept si adanc la viitoarea soarta a unei umanitati globalizate, adica total secularizate, si a avertizat public despre pericolul distrugator al tendintelor actuale care ne despart de Dumnezeu. ai le-am mai vorbit despre o prima tentativa de unire europeana a umanistilor crestini din Renasterea tarzie, facuta de Erasmus, calugarul umanist, si la care au aderat si alti preoti si calugari germani si englezi. Dar initiativa nu a reusit, intemeindu-se pe datele spiritului si intelectului la care prea putini aveau acces. Astazi insa, apelul globalizantilor se adreseaza partii poftitoare si profitoare din om, care atrage in jos spre mlastina materiei, in care omului lumesc ii place sa se scalde, in vreme ce omul launtric sufera.
De aceea ii revine intelectualului credincios misiunea de a se inrola in randurile fiilor Bisericii, ale slujitorilor ei, pentru a lupta impotriva tendintelor despartitoare de Dumnezeu si ucigatoare de suflet, urmarite de sustinatorii doctrinei New Age si a celorlalte ce tintesc spre acelasi scop: indepartarea omului de Creatorul, de Tatal, de Logos-Cuvantul, Facatorul, Mantuitorul si Judecatorul nostru, Domnul Iisus Hristos, fara de Care nimic nu se poate face si Care este cu noi in fiecare clipa pana la sfarsitul veacului.
Slavit si binecuvantat fie numele Lui in veci!
Zoe Dumitrescu-Busulenga (Maica Benedicta de la Varatec)
