Îndemn adresat în Săptămâna Mare către slujitorii sfintelor altare
Stiri Botosani Friday, 18 April 2014 CulturăReluăm, şi anul acesta, îndemnul adresat Preacucernicilor şi Preacuvioşilor Părinţi de a veghea ca în Vinerea Mare, zi aliturgică, aşadar când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, să fie împărtăşite numai acele persoane care se află în situaţii excepţionale. Aceasta deoarece cuminecarea cu Sfintele şi Preacuratele Taine se face doar în cadrul Sfintei Liturghii, în afara acesteia fiind permise numai situaţiile foarte grave.
De asemenea, fie la scaunul de spovedanie, fie de la amvon, fie prin alte modalităţi binecuvântate, credincioşii să fie îndemnaţi să participe în noaptea Sfintelor Paşti nu numai la momentul pascal al luării luminii, ci şi la Utrenia Învierii şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, astfel încât atmosfera de rugăciune şi, pe cât este posibil, chiar de părtăşie euharistică, să fie deplină în cea mai sfântă noapte a anului liturgic. Să fie conştientizat poporul prin cuvânt de învăţătură că momentul în care se împarte lumina ce binevesteşte biruinţa asupra iadului şi a morţii nu este semnalul că se poate pleca de la biserică spre alte locuri (corectând, pe cât posibil, o astfel de mentalitate), ci este momentul în care suntem chemaţi să ne adâncim şi mai mult în atmosfera liturgică din prima zi a Sfintelor Paşti.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, cler şi credincioşi, monahi şi monahii, şi să reverse în inimile voastre harul cel tămăduitor izvorât din nemăsurata Sa milostivire şi iubire de oameni!
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tânăr de 25 de ani la spital după un accident rutier produs la Vlădeni! - FOTO
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, sâmbătă după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața...
Ai între 50 și 69 de ani? Poți face gratuit mamografia!
Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care se află într-o situație vulnerabilă din punct de vedere social sau economic, pot face gratuit mamografie în cadrul unui nou pr...
Zi de sărbătoare în Parohia Agafton, IPS Teofan: ”Mulțumim lui Dumnezeule pentru înălțarea acestei Sfinte Biserici!” - FOTO
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-au aflat astăzi în mijlocul credincioșilor, la...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.77 secunde