In memoriam. Cinci ani de la plecarea la Domnul a unui preot iubit din Botoșani

Într-o zi de 24 octombrie se stingea din viață, în urma unui cumplit accident rutier, preotul care, întreaga viață, i-a îndreptat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe cei deznădăjduiți, i-a încurajat pe cei slabi.

Părintele Ioan Biță Ioan Biţă a murit la 71 de ani. Venise în Botoșani în luna noiembrie a anului 1981. Atunci s-a transferat în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, ca preot paroh mai întâi la Parohia Miorcani din Protopopiatul Săveni, unde a slujit timp de şapte ani (1981-1988), iar din primăvara anului 1988, în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Brăeşti din Protopopiatul Dorohoi, unde a slujit până în luna septembrie a anului 2011, când a ieşit la pensie. Ca pensionar, Protopopiatul Dorohoi, prin părintele protopop Stelian Ciurciun, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a încredinţat spre suplinire, pe rând, parohiile „Sfântul Ilie” - Mitoc (2011-2012) şi „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” - Costineşti (2016-2017).

 

La cinci ani de la trecerea la cele veșnice, amintirea părintelui este la fel de vie, cei care l-au cunoscut pomenindu-l și cinstindu-i memoria.

”Pe 24 octombrie 2018, în jurul orei 10.00, Părintele Ioan Biță a plecat să slujească în Împărăția Lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Veșnica pomenire din neam în neam”, a scris în această dimineață preotul Teodor Ciurariu, din Dorohoi.

”Ioan Biță a fost preotul care a făcut din preoţie un ideal şi nu un scop în sine, toată viața sa stând sub semnul jertfei, al ostenelii în lumea aceasta pentru numele lui Dumnezeu. Slujirea preotului Ioan a îmbrăcat toate aspectele posibile ale vieţii spirituale a celor pe care i-a păstorit. Ca un bun păstor i-a îndreptat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe cei deznădăjduiți, i-a încurajat pe cei slabi, i-a întărit pe cei ce erau pe calea cea bună, i-a învăţat milostenia pe cei bogați, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea, iar pe copii i-a învăţat să-şi iubească părinţii şi Biserica. În timpul Sfintei Liturghii, pe care o slujea cu mare emoție și bucurie, vocea sa clară pătrundea cu putere în inimile credincioşilor. Cuvintele din predicile sale parcă veneau dintr-un izvor nesecat de inspiraţie dumnezeiască şi se armonizau perfect cu realitatea fiecăruia dintre cei prezenți”, sunt cuvinte rostite de prof. Alina Răileanu, la plecarea în veșnicie a preotului Ioan Biță.

Veșnica lui pomenire!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Înțelegerea divertismentului digital: Rolul RNG-ului în sloturile moderne

astăzi, 15:23

La nivel mondial, sloturile sunt cele mai populare jocuri de casino. Situația este aceeași și în mediul online, unde operatorii de top au în ofertă mii de jocuri. Și concurența din d...

Cod Roșu la Botoșani: 43 de grade Celsius la ora 14.00!

astăzi, 15:16

Valul de căldură și canicula vor continua să se intensifice în toată țara, disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși p...

ATENȚIE, modificare a calendarului de Bac! Codul ROȘU amână cu o zi proba de marți!

astăzi, 14:10

Ministerul Educației anunță faptul că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată &icir...