Dar orice crestin care participa la slujbele Bisericii cunoaste ca ea se roaga "pentru pacea a toata lumea", "pentru imbelsugarea roadelor pamantului" etc, deci nu se roaga doar pentru ea, ci pentru toti oamenii.
Ar fi minunat daca am vedea realizarile din viata noastra si ca pe un rod al rugaciunii altora pentru noi. Asa am fi feriti de caderea in mandrie pentru ceea ce am infaptuit. Mai mult, atunci cand ni s-ar cere un sfat, am cunoaste ca cea mai buna sfatuire sta in rugaciunea pentru altii catre Dumnezeu, Cel care "cunoaste inimile si cele dinlauntru ale omului". Nu ne-am mai da cu parerea si cel lipsit de ajutor va primi cele potrivite.
Mult timp m-am intrebat cum de reusesc anumite persoane ca si in suferinte cumplite sa nu ramana lipsite de zambet si bucurie? Raspunsul il putem gasi si in rugaciunile pe care altii le fac pentru ei. Chiar daca nu au primit vindecare datorita rugaciunii lor, sa fim siguri ca Dumnezeu nu a ramas nepasator. A revarsat asupra lor iubirea Sa datatoare de bucurie.
Sunt persoane care duc o viata bine placuta lui Dumnezeu, incat au ajuns sa participe la lucrarea lui Dumnezeu. In Pateric se spune la un moment dat ca niste frati incepatori au mers la un parinte si i-au cerut sa le vorbeasca despre credinta. Acesta le-a raspuns: "De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui: Muta-te de aici..." si zicand acestea, muntele din apropiere a inceput sa se miste. Atunci parintele a grait: "Stai, munte, ca nu vorbeam cu tine!" Iata ca omul unit cu Dumnezeu este capabil sa lucreze dumnezeieste. De aceea este bine sa cerem sa fim pomeniti de cat mai multe persoane.
Sunt multe cazuri in Scriptura cand Dumnezeu tamaduieste pe cineva datorita credintei altora. E de ajuns sa ne amintim de slabanogul din Capernaum. Acest slabanog este adus de patru persoane in fata lui Hristos pentru a fi vindecat. Si Evanghelia ne spune ca Mantuitorul, "vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale" (Matei 9,2).
Nu trebuie sa ne rugam pentru cineva bolnav gandind ca si noi am putea fi candva intr-o asemenea situatie. Ci trebuie sa avem constiinta ca facem parte din trupul tainic al lui Hristos - Biserica. Stim ca un madular bolnav din trupul nostru aduce durere intregului trup. Acelasi lucru trebuie sa simtim ori de cate ori ne intalnim cu suferinta altcuiva. Fara aceasta simtire, nu vom putea sa ne rugam pentru altii asa cum ne rugam pentru noi. Nu vom avea puterea sa vedem in bolile lor propriile noastre boli.
A-i pomeni in rugaciune pe semenii nostri, e dovada cea mai clara ca ei exista pentru noi, ca ne sunt frati. Asa nu ne aratam mincinosi atunci cand Il numim pe Dumnezeu a fi "Tatal nostru". Lipsa rugaciunii pentru altii ne face sa-L numim pe Dumnezeu "Tatal meu" ca si cand doar eu si El am exista.
Adrian Cocosila
