Este un amestec de firesc și elaborare, modestia sa ieșită oarecum din tipare te impresionează, la fel și modul de adîncă înțelegere și reflecție, de exprimare sugestivă și de reală eficiență spirituală. O lecție de viață este întîlnirea cu Ileana Vulpescu.
S-a născut la Bratovoești, în Dolj, însă de la 7 ani, s-a mutat la Craiova, pentru că tatăl său murise și mama avea să se recăsătorească. A venit în București în 1953, cînd, de altfel, a început Facultatea de Filologie și l-a cunoscut și pe viitorul soț, scriitorul Romulus Vulpescu. După ce a terminat facultatea a fost chemată la Institutul de Lingvistică, pentru că se reîncepea lucrul la un dicționar al limbii române etimologic și istoric început de Sextil Pușcariu, dar întrerupt în timpul războiului. A stat acolo pînă spre sfîrșitul anilor ’70, cînd s-a pensionat pe caz de boală. Însă lumea sa a fost întotdeauna reprezentată de cărți, de lumina pe care avea să o dăruiască la rîndu-i prin ceea ce scria. Care este condiția scriitorului astăzi, cît de greu i-a fost ca femeie în lumea aceasta a cărților, ce-ar face dacă ar fi ministrul Culturii și ce sfaturi ar da celor care vor să scrie, acestea sînt cîteva dintre întrebările la care a răspuns Ileana Vulpescu.
"Știm cum se fac copiii..."
Singura sa pretenție a fost să respectăm gramatica limbii române și să scriem acest material cu Î din I, nu cu  din A. Nu poate să-și dea o părere cinstită și competentă despre literatura contemporană, pentru că nu a citit decît ce i-a plăcut. Și ce i-a plăcut a apărut înainte de 1989: "Dar din ce am apucat să răsfoiesc am remarcat că există o plăcere pentru a expune niște lucruri care se înțeleg. Nu trebuie să ne explice cineva într-o carte cum se fac copiii, pentru că știm. Tendința asta către indecență este foarte ciudată. Și am observat-o la niște scriitori de valoare".
"Arta este sugestie"
Ce s-a întîmplat cu oamenii aceștia? "Asta să fie libertatea despre care se vorbește, cea în care putem să expunem prin scris organe sexuale! Mă întristează și mă depășește. Nu știu de ce oamenii preferă acum să umble în pielea goală în loc să umble și ei îmbrăcați decent", susține scriitoarea. Dacă doi au intrat într-o cameră și au închis ușa după ei nu ne putem închipui că se apucă să facă parchetul, să zugrăvească. "Plăcerea de a scrie atît de explicit este pentru că oamenii ăștia chiar simt nevoia să scrie așa sau pentru că e moda? Nici nu știu de ce să-i suspectez. Dacă scriu pentru că așa e moda e mai puțin grav decît dacă ei au ajuns la concluzia să scrie așa. Eu nu sînt așa o pudibondă încît să mă sperii de orice. Dacă spun un banc și sînt acolo cuvinte porcoase, nu le evit. Un banc este un banc. Îl spui cum l-ai auzit și nu trebuie să te temi. Asta e ca și cînd ai da o rețetă pentru așa ceva. Este foarte ciudat să nu ai nici un pic de ruşine. Eu zic că pur şi simplu s-a pierdut ruşinea. Sunt oameni pe care îi ştiu de peste 40 de ani şi nu credeam că am să ajung să văd asemenea cuvinte scrise de ei. Din punctul meu de vedere, arta este sugestie. Nu mai este sugestie, riscă să cadă în derizoriu", spune Ileana Vulpescu.
A început şcoala acum 70 şi ceva de ani. Numai şcoli de stat, deci şcoli modeste, afirmă Ileana Vulpescu, dar la care se învăţa. "Nu-mi aduc aminte decît de respectul faţă de profesori. Niciodată un elev nu şi-ar fi permis o obrăznicie. Ortografia pe care o am astăzi am avut-o de cînd am ieşit de la patru clase primare. Aşa de bună era învăţătoarea. Mie mi-a plăcut să învăţ. Îmi place şi astăzi să învăţ. Lîngă mine am o expoziţie de dicţionare şi de enciclopedii. Nu sînt sigură de o dată, de o noţiune, de un cuvînt mă duc şi caut acolo. Nu este nici o ruşine să nu ştii, ruşinea este să nu vrei să afli. Nu consider că la vîrsta asta «fragedă», şi fiind şi redactor la două dicţionare, le ştiu pe toate. Vreau să-mi împrospătez cunoştinţele chiar dacă le am".
Toată ziua cu nasul în cărţi
A făcut franceză şi a lucrat la Dicţionare. Era foarte jenată la început, deşi a dat un examen ca să intre la Institutul de Lingvistică. Se gîndea că o fie foarte greu să lucreze la dicţionar. Dar n-a fost. A fost o muncă plăcută. Profesorul Iorgu Iordan, căruia i-a fost studentă, era directorul Institutului şi şeful Romanisticii. A întrebat-o dacă nu vrea să vină şi Ileana Vulpescu a spus: "N-o să credeţi, domnule profesor, dar mie îmi place ca lexicograf". "E într-adevăr foarte interesant să lucrezi cu un cuvînt. Stai toată ziua cu nasul în cărţi. Cînd mă duceam să verific un citat, să văd cum e cartea din care-l extrag, mai citeam acolo cîte ceva".
"Orice aş vinde, dar nu dicţionarele. Dacă aş putea mi-aş mai cumpăra şi acum cîteva. Iubesc cuvintele. Nu am o preferinţă pentru unul sau altul. Într-o carte iubeşti şi personajele negative, şi pe cele pozitive. Tot de la tine porneşte. Nu există să fie vreun cuvînt urît. El reprezintă dificultate de redactare, de sensuri. Unul e mai dificil, altul mai puţin. Cuvintele toate sînt copiii tăi", crede scriitoarea.
"Învățămîntul este baza societății"
Dacă ar fi ministrul Culturii care ar fi prima măsură pe care ar lua-o? "Trebuie să recunoaștem că școala este primul element de cultură într- o nație. Cu cît ai mai mulți alfabetizați, mai mulți dornici să citească, cu atît mai mult vrei pentru țara ta. Totul este să dorești să faci un învățămînt sănătos în care să ai o considerație pentru corpul didactic. Spun asta pentru că cineva care îți face curățenie cîștigă mult mai mult decît cîștigă un profesor. Baza acestei societăți este tocmai învățamîntul. Este ceea ce aș face eu. Ce vrei să faci cu niște oameni neinstruiți decît o piftie acolo, să creadă toate minciunile, toate prostiile, să se antreneze în toate tâmpeniile. Ce poate fi mai ușor de manipulat decît prostia adevărată? Dacă omul habar nu are pe ce pămînt trăiește e dispus să-l creadă pe ăla care țipă mai tare. Este incapabil să deosebească minciuna de adevăr", spune Ileana Vulpescu.
Citeste interviul complet pe Evenimentul Zilei
