HYPERION 30 - Citește AICI revista de cultură Hyperion!
Stiri Botosani Monday, 18 February 2013 CulturăRevista Hyperion aniversează 30 de ani de la prima apariție, publicația însumînd, pînă acum, 227 de numere. Momentul este semnalat de redactorul-șef al revistei Hyperion, Gellu Dorian, într-un editorial "Accent", sub titlul "30":
"Era un ianuarie la fel de plin de zăpadă ca acesta de acum. Primul număr al revistei "Caiete botoșănene" - care urma să devină peste doar șase ani (nimeni nu visa la așa ceva atunci!), în decembrie 1989, revista "Hyperion" -, inclus în paginile revistei "Ateneu" din Bacău, a fost prezentat unui public destul de numeros, într-o sală a fostei Întreprinderi Integrata de in și cînepă Botoșani. Nu am înțeles de ce acolo și nu, să zic, într-o aulă a unui liceu ori în Sala de marmură a Teatrului "Mihai Eminescu". Probabil relația oficialităților de atunci era una foarte bună cu directorul întreprinderii amintite. Fiind prezent în acel prim număr cu un grupaj de poeme - m-am și mirat cum au trecut de cenzură aceste poeme! - m-am nimerit și eu printre invitați (Lucian Valea, redactor șef, Dumitru Ignat, redactor și vice-președinte al Comitetului de Cultură și Educație Socialistă Botoșani, Gheorghe Jaucă, președintele aceluiași comitet, Sergiu Adam, redactor la revista "Ateneu", poate și alți colaboratori).
Ar putea fi acel moment actul de ieșire în public al revistei noastre. Se împlinesc anul acesta treizeci de ani. Nu facem din asta un moment special. Mai ales că revista a trecut de-a lungul anilor prin tot felul de momente, mai ales după 1990, cînd mai toți cei implicați pînă atunci în realizarea ei au abandonat-o, ocupîndu-mă de cele mai multe ori, în acei ani, de unul singur de menținerea ei în viață, ca după ani buni, cînd revista a căpătat o identitate clară și un loc foarte bun în rîndul revistelor de cultură din țară, unii dintre cei care au fugit de ea să și-o dorească, să pună mîna pe ea, cum se spune. Nu facem, noi, cei din redacție, nici din acest aspect un caz, nici din acest prilej aniversar un moment special. Ci, după cum vedeți, edităm un număr curent, cu aceeași contribuție de valoare a colaboratorilor noștri, deveniți din 2009, cei mai mulți, permanenți.
De la început, programul revistei a fost unul de punere în valoare, în cotext național, a talentelor creatoare din Botoșani, viața culturală de aici. Și asta printr-un efort de a stopa apariția în coloanele revistei a unor "creatori", suficient de mulți și atunci ca, de altfel, și acum, ale căror "produse" nu făceau cinste sau ar fi trimis revista într-un provincialism care ar fi scos-o de la început din interesul celor care urmăreau evoluția adevăratelor valori. În parte s-a izbutit.
(...)
Am reușit să o menținem, cu numere cumulate, cu apariții trimestriale, semestriale, pînă cînd revista, editată de Fundația Culturală "Hyperion-C.b." Botoșani, și-a căpătat dreptul la o existență normală, devenind o instituție demnă de respect, în cadrul unei alte instituții, așa cum este Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", care este partener din partea Consiliului Județean Botoșani.
Am ajuns acum la numărul 227. Sperăm să adăugăm anul acesta încă douăsprezece numere, iar în fiecare an de aici înainte, cîte douăsprezece, rămînînd fideli programului inițial al revistei". (Gellu Dorian)
Revista este dedicată Zilelor Eminescu din ianuarie 2013, eveniment care a culminat, ca în fiecare an, cu Gala de decernare a Premiilor Naționale de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia și Opera Prima, distincții acordate la Botoșani scriitorilor Nicolae Prelipceanu și Anatol Grosu.
Laureatul Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Prima beneficiază, de altfel, de o largă găzduire în paginile revistei, de la amplul Laudatio prezentat pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" de către criticul literar Ion Pop, pînă la interviul pe care scriitorul ardelean (cu rădăcini sucevene) îl acordă lui Gellu Dorian.
Rubrica de Dialoguri este mai diversificată de această dată, invitații revistei - Emilian Galaicu-Păun, Aurel Pantea, Solomon Marcus și Stela Covaci - răspunzînd întrebărilor formulate de Mihail Vakulovski, Andra Rotaru și Al.D.Funduianu.
Poeme de Simona Grazia-Dima, Ioan Nistor, Emilian Galaicu-Păun, Costel Zăgan sau Ion Maria, proză de Dan Stanca, Octavian Soviany, George Schwartz, Dan Perșa sau Elena Cardaș, completate de paginile de Teatru sub semnătura lui Adrian Suciu, întregesc firul literar pe care, de 30 de ani, revista Hyperion îl construiește neîntrerupt, fapt care o situează, în spațiul revuistic românesc, în rîndul publicațiilor cu rol de depozitar și continuator al literaturii românești din ultimele decenii.
Noile apariții editoriale sunt semnalate în paginile revistei "Hyperion", cronicile literare fiind consemnate de Lucian Alecsa, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Geo Vasile, Ioan Groșan, Victor Teișanu, Ionel Savitescu, Dumitru Lavric sau Lucian Gruia. Nu mai puțin interesante sunt și celelalte rubrici consacrate, pe care cititorul le va parcurge în paginile revistei Hyperion.
CITESTE AICI REVISTA HYPERION!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici