"Tinerii și Libertatea. Provocări și soluții" a fost tema conferinței susținută joi, la Botoșani, de preotul Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național "Mihai Eminescu" Botoșani, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani și Asociația "Dăm viață viselor".
Sute de persoane au venit la întâlnirea cu unul dintre cei mai cunoscuți preoți din România, organizatorii fiind nevoiți să promită și o a doua conferință, de la ora 20.00, pentru cei care nu au putut intra în sala Casei de Cultură a Sindicatelor la ora 18.00.
Mulți tineri, adolescenți din liceele municipiului, tineri veniți de aproape sau de departe, dar și numeroși adulți, persoane vârstnice, părinți cu copii, preoți, profesori au ascultat discursul părintelui Necula care, în stilul atât de cunoscut, a oferit publicului momente vesele, dar și trimiteri către probleme grave ale societății.
Vă oferim fragmente din conferința susținută, la Botoșani, de părintele Constantin Necula (text, video):
"Pentru mine, una dintre cele mai mari provocări pe care libertatea mi-a adus-o a fost cum să îl descopăr pe Dumnezeu. Pentru că numai acel om care îl descoperă pe Dumnezeu este cu adevărat freelancer în ceea ce privește libertatea lui proprie. Am auzit foarte mulți vorbind despre libertatea lor de a se droga –sunt psihoterapeut în domeniu – libertatea de a bea până cad pe jos, asta e politică națională în România, și nu vorbesc de funie în casa spânzuratului, să știți că toată România e la fel.
Cea mai mare misiune pe care un om o are în viață pentru a-și descoperi libertatea este legată de descoperirea lui Dumnezeu. Nu poți să fii liber până nu îl descoperi pe Dumnezeu.
Spunem că ne este greu în România pentru că suntem un popor de oameni săraci. Nu, noi suntem un popor de oameni sărăciți de cultura de a ne vedea propria bogăție.
Și atunci restaurarea dialogului cu tinerii, dincolo de miștocăreala necesară încălzirii motoarelor, s-a născut și din nevoia de a explica ce e libertatea. Dar pentru mine a fost o problemă. Pentru că eu nu am știu niciodată să definesc libertatea. Nu am avut niciodată libertatea de a mă odihni spre a mă gândi ce este libertatea.
Libertatea nu e un ce, e un cine. Că liber nu te face generalul commandant de armată, ci soldatul care vine să te elibereze, că nu medicina te vindecă, ci medicul, că problema spitalelor nu e ministrul, sunt oamenii din spitale, problema școlii nu e doamna Ecaterina, suntem noi, ăia care locuim în școală. Problema mizeriei din casa scării nu e a primarului, e a mea. A mea și a celuilalt cine cu care împărtășesc traiul.
Și atunci gândul despre libertate mi-a fugit la adevăr. Mi-am dat seama că ființa libertății este adevărul. Și că atunci când ai renunțat la adevăr ai renunțat de fapt la libertate. Priviți România astăzi. Regele e gol de mult. Avem critici de partea dreaptă care ne spun cum arată regele gol, critici de partea stângă care ne spun că nu e chiar așa de gol cum cred ceilalți, iar poporul care vede nu mai știe de partea cui e adevărul.
Ce a mai rămas liber în adevărul nostru?
Libertatea nu este palpabilă, cântăribilă decât în emoția în care ne trăim adevărurile.
Nu suntem făcuți să stăm încruntați și să dominăm de sus oamenii, să ne dăm cu părerea tot timpul, Hristos nu ne-a creat analiști, Hristos ne-a creat poeți: să vedem cu ochii inimii acolo unde ochii minții nu mai văd de mult.
Asta înseamnă să fii omul lui Dumnezeu. Să treci dincolo de aparențe, să înțelegi care este chemarea și să te afunzi în ea, să locuiești în Dumnezeu. Nu-i greu. E imposibil! Asta e marea ispită a libertății: nici o libertate nu este posibilă fără harul lui Hristos.
Săptămâna trecută am fost cu studenții la Pitești. Vă rog frumos, când vreți să faceți un bine copiilor din țară, strângeți-vă, puneți mână de la mână, luați un autocar și duceți-i pe copii la Pitești sau la Jilava, la Fortul 13, să înțeleagă că în perioada comunistă au fost oameni care pe un metru pătrat aveau o libertate mai mare decât România pe mii de hectare. Că cea mai de preț dintre toate libertățile pe care Dumnezeu ni le-a îngăduit nu este să ne privim unii pe ceilalți sau să privim în jos, ci să ne privim pe noi și apoi în sus, cerând mila lui Dumnezeu. Că singura împărăție care cu adevărat actrivează spiritul nostru noncarieristic, ci de oameni ai lui Dumnezeu, este libertatea de a privi spre Dumnezeu.
Nimeni nu o să vă judece vreodată pentru că nu credeți. Cine vă judecă pentru că nu credeți înseamnă că îl judecă pe Hristos că nu v-a dat darul să credeți. Credința e un dar! Îl ai sau nu îl ai. Dar credința este legată totdeauna de două lucruri: de dragoste și de nădejde, alte două virtuți. Când crești în nădejde și în dragoste vine și credința. Mai auzi pe unul: sunt un om credincios! Daa, ca doamna nu spunem cine. Toți sunt credincioși până încep să devină membri de partid. Nu știu cum Dumnezeu. Le ia dracul mințile. Pentru că deodată închinarea către Dumnezeu se face către un idol, uman, către un soi de ideologie, altă ordine a valorilor. Unii ne-au luat de proști, cred că ne-am pierdut memoria și filosofează cu noi".
