"Tinerii și Libertatea. Provocări și soluții" a fost tema conferinței susținută joi, la Botoșani, de preotul Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național "Mihai Eminescu" Botoșani, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani și Asociația "Dăm viață viselor".
Sute de persoane au venit la întâlnirea cu unul dintre cei mai cunoscuÈ›i preoÈ›i din România, organizatorii fiind nevoiÈ›i să promită È™i o a doua conferință, de la ora 20.00, pentru cei care nu au putut intra în sala Casei de Cultură a Sindicatelor la ora 18.00.
MulÈ›i tineri, adolescenÈ›i din liceele municipiului, tineri veniÈ›i de aproape sau de departe, dar È™i numeroÈ™i adulÈ›i, persoane vârstnice, părinÈ›i cu copii, preoÈ›i, profesori au ascultat discursul părintelui Necula care, în stilul atât de cunoscut, a oferit publicului momente vesele, dar È™i trimiteri către probleme grave ale societății.
Vă oferim fragmente din conferința susținută, la Botoșani, de părintele Constantin Necula (text, video):
"Pentru mine, una dintre cele mai mari provocări pe care libertatea mi-a adus-o a fost cum să îl descopăr pe Dumnezeu. Pentru că numai acel om care îl descoperă pe Dumnezeu este cu adevărat freelancer în ceea ce priveÈ™te libertatea lui proprie. Am auzit foarte mulÈ›i vorbind despre libertatea lor de a se droga –sunt psihoterapeut în domeniu – libertatea de a bea până cad pe jos, asta e politică naÈ›ională în România, È™i nu vorbesc de funie în casa spânzuratului, să È™tiÈ›i că toată România e la fel.
Cea mai mare misiune pe care un om o are în viață pentru a-È™i descoperi libertatea este legată de descoperirea lui Dumnezeu. Nu poÈ›i să fii liber până nu îl descoperi pe Dumnezeu.
Spunem că ne este greu în România pentru că suntem un popor de oameni săraci. Nu, noi suntem un popor de oameni sărăciÈ›i de cultura de a ne vedea propria bogăție.
Și atunci restaurarea dialogului cu tinerii, dincolo de miÈ™tocăreala necesară încălzirii motoarelor, s-a născut È™i din nevoia de a explica ce e libertatea. Dar pentru mine a fost o problemă. Pentru că eu nu am È™tiu niciodată să definesc libertatea. Nu am avut niciodată libertatea de a mă odihni spre a mă gândi ce este libertatea.
Libertatea nu e un ce, e un cine. Că liber nu te face generalul commandant de armată, ci soldatul care vine să te elibereze, că nu medicina te vindecă, ci medicul, că problema spitalelor nu e ministrul, sunt oamenii din spitale, problema È™colii nu e doamna Ecaterina, suntem noi, ăia care locuim în È™coală. Problema mizeriei din casa scării nu e a primarului, e a mea. A mea È™i a celuilalt cine cu care împărtășesc traiul.
Și atunci gândul despre libertate mi-a fugit la adevăr. Mi-am dat seama că fiinÈ›a libertății este adevărul. Și că atunci când ai renunÈ›at la adevăr ai renunÈ›at de fapt la libertate. PriviÈ›i România astăzi. Regele e gol de mult. Avem critici de partea dreaptă care ne spun cum arată regele gol, critici de partea stângă care ne spun că nu e chiar aÈ™a de gol cum cred ceilalÈ›i, iar poporul care vede nu mai È™tie de partea cui e adevărul.
Ce a mai rămas liber în adevărul nostru?
Libertatea nu este palpabilă, cântăribilă decât în emoÈ›ia în care ne trăim adevărurile.
Nu suntem făcuÈ›i să stăm încruntaÈ›i È™i să dominăm de sus oamenii, să ne dăm cu părerea tot timpul, Hristos nu ne-a creat analiÈ™ti, Hristos ne-a creat poeÈ›i: să vedem cu ochii inimii acolo unde ochii minÈ›ii nu mai văd de mult.
Asta înseamnă să fii omul lui Dumnezeu. Să treci dincolo de aparenÈ›e, să înÈ›elegi care este chemarea È™i să te afunzi în ea, să locuieÈ™ti în Dumnezeu. Nu-i greu. E imposibil! Asta e marea ispită a libertății: nici o libertate nu este posibilă fără harul lui Hristos.
Săptămâna trecută am fost cu studenÈ›ii la PiteÈ™ti. Vă rog frumos, când vreÈ›i să faceÈ›i un bine copiilor din È›ară, strângeÈ›i-vă, puneÈ›i mână de la mână, luaÈ›i un autocar È™i duceÈ›i-i pe copii la PiteÈ™ti sau la Jilava, la Fortul 13, să înÈ›eleagă că în perioada comunistă au fost oameni care pe un metru pătrat aveau o libertate mai mare decât România pe mii de hectare. Că cea mai de preÈ› dintre toate libertățile pe care Dumnezeu ni le-a îngăduit nu este să ne privim unii pe ceilalÈ›i sau să privim în jos, ci să ne privim pe noi È™i apoi în sus, cerând mila lui Dumnezeu. Că singura împărăție care cu adevărat actrivează spiritul nostru noncarieristic, ci de oameni ai lui Dumnezeu, este libertatea de a privi spre Dumnezeu.
Nimeni nu o să vă judece vreodată pentru că nu credeÈ›i. Cine vă judecă pentru că nu credeÈ›i înseamnă că îl judecă pe Hristos că nu v-a dat darul să credeÈ›i. CredinÈ›a e un dar! Îl ai sau nu îl ai. Dar credinÈ›a este legată totdeauna de două lucruri: de dragoste È™i de nădejde, alte două virtuÈ›i. Când creÈ™ti în nădejde È™i în dragoste vine È™i credinÈ›a. Mai auzi pe unul: sunt un om credincios! Daa, ca doamna nu spunem cine. ToÈ›i sunt credincioÈ™i până încep să devină membri de partid. Nu È™tiu cum Dumnezeu. Le ia dracul minÈ›ile. Pentru că deodată închinarea către Dumnezeu se face către un idol, uman, către un soi de ideologie, altă ordine a valorilor. Unii ne-au luat de proÈ™ti, cred că ne-am pierdut memoria È™i filosofează cu noi".
