A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 5 ani închisoare pentru "uneltire contra ordinii sociale". A trecut prin închisorile Jilava şi Gherla şi lagărele de muncă Salcia, Giurgeni, Peripava.
După eliberare (31 ianuarie 1964), s-a înscris la Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universităţii Bucureşti.
Este autorul uneia din cele mai interesante cărţi despre gulagul românesc post-1958, "Tortura, pe înţelesul tuturor" (Cartier 2001, Fundaţia Academia Civică 2011).
Istorii vii despre vremuri uitate!
Cutremuratoare si de neinteles atitudinea guvernantilor fata de un judet care a inchinat la picioarele Romaniei martiri, preoti, scriitori, oameni care, nu se stie prin ce fericita minune, supravietuiesc parca anume sa ne aminteasca de vremuri uitate. Ei sunt oamenii tacuti ai istoriei.
La iesirea din inchisoare a fost pe rand muncitor, functionar, contabil, pana in 1966. Din 1969, timp de 30 de ani, este redactor la Radioteleviziune. Consemneaza o scurta cariera de critic literar la sfarsitul anilor 60, urmata de o activitate de traducator. In 2001 este distins cu Premiul special pentru debut ("Laurentiu Ulici") al Uniunii Scriitorilor, pentru lucrarea "Tortura pe intelesul tuturor".
Constantin Florin Pavlovici era, in momentul arestarii, student la Facultatea de Filozofie – sectia Ziaristica. A fost arestat in februarie 1959, alaturi de alti colegi de facultate, fiind acuzati de "complot contrarevolutionar".
Insemnarile unei foste studente, a carei copilarie se petrecuse in cumplite lipsuri materiale chiar in satul Concesti, redau memorabil momente care ar trebui sa figureze in spatii generoase, spre a fi cunoscute in special de politicienii si guvernantii care ocolesc Botosaniul. Redam integral acest fragment: "In martie 1959, a venit randul facultatii mele la marea "epurare". Au fost chemati rand pe rand la tribuna multi studenti, alaturi de cativa universitari, "judecati" si condamnati ca dusmani ai poporului roman. La tribuna se aflau: ministrul invatamantului Athanasie Joja, rectorul Jean Livescu, zbirul Florian Danalache, ministru al transporturilor intr-o vreme si presedintele UASR Ion Iliescu. A venit randul meu la tribuna si, sub lumina reflectoarelor, am trait cea mai cumplita spaima din viata. Se simula un fel de proces, dar fara aparator, iar acuzatorul meu a fost chiar Otto Shechter, care a spus ca sunt periculoasa, l-am citat pe Nicolae Iorga intr-o teza (deci citesc carti interzise). Un prieten al meu, un consatean, Florin Constantin Pavlovici, de o inteligenta iesita din comun, student la Ziaristica, a stat 5 ani la Jilava si prin alte parti pentru ca a spus ca nu-i place romanul "Radacinile sunt amare", de Zaharia Stancu. Alexandru Zub, azi academician, cunoscut de mine pe vremea cand eram eleva la Dorohoi, alaturi de alti 3 colegi a fost condamnat la inchisoare pentru ca a organizat sarbatorirea a 500 de ani de la inaltarea pe tronul Moldovei a lui Stefan cel Mare. Stela Pogorilovschi (Stela Covaci), o colega de la Dorohoi, studenta la Ziaristica, i-a spus unei "prietene" ceva impotriva regimului. A fost tradata si condamnata la inchisoare. A fost atat de mult afectata psihic, incat nu si-a mai revenit; traieste acum dintr-o pensie mizera de detinut politic, in timp ce "prietena" care i-a schimbat destinul o duce azi foarte bine si apare la televizor. Florin Constantin Pavlovici, dupa ani de tacere, a scris o carte de exceptie, "Tortura pe intelesul tuturor". (Constanta Corbea)
Abia dupa ce a trecut de 60 de ani, Florin Constantin Pavlovici a inceput a scrie "Tortura, pe intelesul tuturor", carte aparuta in 2001 si premiata de Uniunea Scriitorilor. A urmat "Frica si panda", volum premiat in acest an la Premiile Romania Cultural. "Tortura, pe intelesul tuturor" vorbea despre cei cinci ani de inchisoare. "Frica si panda", despre existenta si experientele lui de dupa. Doua lucrari care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteci. Acele biblioteci care ar trebui sa cultive adevarata istorie a unui tinut care a oferit tarii sale oameni si caractere marete.
Daca guvernantii ar starui mai mult asupra popoarelor pe care le conduc, ar descoperi ca oamenii sunt egali, indiferent de distanta pana la Capitala, dar mai ales indiferent de culori politice, nuante sociale sau alte nefericite categorisiri. Pana atunci, un lucru s-ar impune: Zilele Botosanilor sa adune la un loc oameni la care tinerii sa poate privi in sus!
