Trecem peste faptul că, după 60 de ani, Filarmonica Botoşani nu are un spaţiu propriu, că de vreo 10 ani trăieşte într-un concubinaj artistic (provizoriu, se apără cam fără vlagă diriguitorii de vorbe) într-o instituţie deloc adaptată cerinţelor şi rigorilor pe care le impune muzica simfonică.
În acel decembrie după Crăciun, Mihai Sârbu se avânta demonstrativ într-o analiză financiară dură la adresa fostului manager, Mircea Dan, cel care renunţase de bună voie la funcţie şi la un nou mandat.
Ce reproşa proaspătul şi avântatul de atunci manager? Sumele imense cheltuite nejustificat pentru dirijorii invitaţi, pentru concertul de Crăciun, pentru cel artist dintr-o nu ştiu care ţară, într-o nu ştiu care vară... etc. A pregătit cu acelaşi avânt Concertul de Anul Nou 2011, a invitat apoi, la concertele săptămânale, cam aceiaşi artişti cu care melomanii erau obişnuiţi de ani de zile (după buget, desigur, numele mari ale muzicii româneşti înseamnă şi sume cu multe zerouri).
Încep cu acest episod pentru că, după câţiva ani, aceleaşi cuvinte aveam să le aud (nu în micul birou, ci în săraca şi îndelung purtata, ca o haină ponosită, cabină a artiştilor de la parterul Casei Sindicatelor, din zona închiriată de Filarmonică) de la managerul interimar, în începutul de ianuarie al lui 2014. Liviu Buiuc mărturisea cu aceeaşi indignare despre cheltuielile nejustificate cu dirijorii invitaţi, pentru concertul de Crăciun, pentru cel artist dintr-o nu ştiu care ţară, într-o nu ştiu care vară... etc. Şi promitea distinsul dirijor că de acum Filarmonica Botoşani va intra în firescul vremurilor pe care le străbatem: fără cheltuieli inutile, invitaţi care vor cânta gratis, din dragoste pentru muzică şi, desigur, pentru botoşăneni. Promitea distinsul manager schimbări ce n-au mai fost şi nu s-au mai văzut.
Personal, apreciez unele dintre aceste schimbări şi sper ca noul-vechi manager să le preia, şi anume deschiderea faţă de orchestră, prezenţa la concerte, chiar în public, dar şi la intrarea în sală, în semn de respect şi în calitate de gazdă. Efortul depus în direcţia presei, organizarea câtorva conferinţe pentru mediatizarea concertelor cu mai mare impact la publicul larg, prezenţa Filarmonicii în cadrul Zilelor Eminescu, pe scena Galei de decernare a Premiului Naţional Mihai Eminescu. Nu pot să nu consemnez aici cuvintele unui domn hâtru şi foarte respectabil al urbei, pe care le-am auzit în timpul Concertului de Anul Nou: "Podiumul de dirijor îi dă lui Liviu Buiuc exact înălţimea care îi lipsea!". Am adăugat atunci: "Sperăm să ştie să o păstreze". Nu ştim care va fi parcursul artistic viitor al lui Liviu Buiuc. Însă publicul îl va respecta pentru ce a făcut în acest scurt timp pentru instituţia de cultură.
Onest este să menţionez că sunt dintre cei – nu puţini – care nu au apreciat în totalitate discursul dirijorului Liviu Buiuc din timpul Concertului de Anul Nou. Nu întreruperea concertului a fost problema, nici momentul ales, ci derapajul de la ceea ce era esenţial de transmis, nota uşor comună şi aprinsă verbal din partea a doua a discursului, care nu se potriveşte cu fracul şi cu bagheta de dirijor. NOBLESSE OBLIGE, domnule Buiuc, şi ştiţi foarte bine acest lucru!
Încă un aspect important, care trebuie punctat: nu vrem, pe scena Filarmonicii Botoşani, artişti care să cânte gratis, nici măcar din dragoste pentru oraşul geniilor, aşa cum cu uimire ne numesc mulţi. Un oraş al geniilor, care îşi respectă trecutul, va şti să construiască şi un prezent pe măsură! Un oraş cu cele mai multe revelioane pe cap de locuitor, un oraş care se întrece în festivaluri, târguri, ospeţe şi tot felul de sărbători plătite din bani publici este obligat să investească în artă. Publicul din Botoşani vrea să plătească bilet şi să aplaude cu demnitate un artist mare, care nu vine din milă sau caritate, ci în faţa unui oraş care ştie să aprecieze muzica de calitate. Cu tot respectul, domnule Buiuc şi domnule primar, nu vrem să fim asistaţi cultural, ci public de concert!
Sunt multe, nepermis de multe prejudicii de imagine pe care Filarmonica Botoşani le-a adunat pe nedrept, cu durere, din iarna lui 2013 şi până astăzi.
Conflicte peste conflicte, orgolii însutite, mândrii rănite şi artişti închistaţi sufleteşte.
Doar că, după lupte crâncene, Filarmonica Botoşani se află astăzi în acelaşi punct, cu acelaşi manager. Nu vom discuta despre jocuri politice, nici despre culise şi şicane din toate părţile. Deşi, după o asemenea explozie de acuze publice, rufe aruncate în public şi enormităţi cu iz penal, artiştii erau datori să pregătească un om care să susţină cu adevărat un concurs în faţa lui Mihai Sârbu, managerul contestat şi producător, în trecut, de tensiuni şi stres emoţional.
Nu cred că cineva se aştepta ca tânărul Daniel Constantin Boghian să reziste tensiunii concursului şi nici comisiei. A da vina, astăzi, pe implicarea politicului, pe jocuri, calcule şi nedreptăţi, pare mai degrabă a lipsă de asumare. Mihai Sârbu a câştigat din nou nu pentru că este mai bun, mai pregătit, mai onest sau mai convingător. Domnilor artişti, Mihai Sârbu a câştigat pentru că nu i-aţi pregătit un contracandidat de care Filarmonica avea nevoie în acest moment extrem de sensibil, un moment care, dacă nu este bine gestionat, poate duce la prăbuşirea unei instituţii.
Probabil că nimeni, în acest moment, nu are soluţii pentru marea împăcare, în slujba muzicii.
V-aţi gândit însă, domnilor artişti, că există totuşi cineva care ar putea să vă limpezească inimile?
Cineva care nu cere bani, recunoştinţă, voturi, scandări sau adeziuni? Cineva care nu vrea decât să vă deschideţi sufletul şi să... cântaţi? Acel cineva se numeşte MUZICA.
"A trimite lumină în întunecimea inimii oamenilor, asta e datoria unui artist", spunea compozitorul romantic german Robert Schumann. Aveţi cel mai frumos, mai minunat şi mai tulburător instrument pentru a aduce lumină, pentru a aduce pacea, pe scenă şi în sala de concert, în biroul de manager sau aiurea: MUZICA!
Muzica te schimbă. Muzica îţi permite să iei propriile gânduri şi iluzii şi să le transformi în realitate. Evadare din starea de suferinţă. Sunt vorbele cunoscutului muzician şi medic Robert Gupta. "Acesta este motivul pentru care facem muzică", spune el.
Filarmonica noastră (da, a noastră!) are dreptul la istorie. O istorie demnă de consemnat, demnă de anii care au trecut, demnă de înaintaşi şi de cei care i-au făcut cinste în cei 60 de ani! Vorbim despre dirijori precum Antonin Ciolan, Mihai Brediceanu, Iosif Conta, Ion Baciu, despre muzicieni precum Ion Voicu, Stefan Ruha, Valentin si Stefan Gheorghiu, Dan Grigore, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, Boris Cazacu, Aurelian Ioan Popa, Ivan Roncea.
Despre repretoriul deceniilor din urmă ne-a lăsat mărturie şi regretatul profesor Aurel Dorcu: "Programele de concert ale Filarmonicii ne-au oferit lucrari de o valoare exceptionala: Concertul pentru doua viori, de Bach, Simfonia a XI-a si Cvartetele, de Beethoven, Simfonia a III-a cu orga de Saint Saens, Simfonia a IX-a "Din lumea noua", de Dvorak, Carmina Burana, de Carl Orff, celebrele Concerte pentru vioara si orchestra de Beethoven, Brahms, Ceaikovschi, Mendelson, Sibelius, concertele exceptionale pentru pian si orchestra de Beethoven, Brams, Ceaikovski, Rahmaninov, concertele pentru violoncel si orchestra de Haydn, Schumann, Dvorak"...
Materialul de faţă este un apel la decenţă! Este nevoia publicului de linişte. În sala de concert nu se foşneşte, nu se şuşoteşte. Publicul vă respectă muzica, publicul are nevoie de respect reciproc!
Probabil că actualul manager va încerca să găsească o cale de a conduce instituţia. La fel de probabil ca toate drumurile să îi rămână închise, toate uşile să fie încuiate. Dacă va fi aşa, singura cale rămasă pentru Mihai Sârbu va fi cea întoarsă, pasul înapoi. Nu mai este permis un alt război, nu pe destinul unei instituţii care are nevoie de prestanţă!
Închei în notă optimistă, un dar pe care profesorul Aurel Dorcu l-a lăsat moştenire acestor oameni, truditori ai muzicii sufletului. Să fiţi demni de aceste cuvinte:
"Cantul frumos, sensibil, nobil pe care ni-l ofera de decenii Filarmonica ne sensibilizeaza fiinta, ne face mai buni, mai prietenosi, mai umani. Oameni in adevaratul sens al cuvantului. Nu e posibil ca dupa ce ascultam muzica de Mozart sa nu fim luminosi spiritual, mai aproape de natura, de primavara. Sostakovici numea muzica lui Mozart "o primavara eterna a muzicii". Muzica lui Bach ne apropie de viata spirituala caracterizata prin profunzime de gand si sentiment, ne poarta parca spre inaltimile spiritului, spre stele. Ascultand muzica lui Beethoven, energiile noastre clocotesc parca sub ecoul maretiei si al cantului sau navalnic, care ne urmareste continuu. Cata visare, cata poezie, cat dor de invaluire, ca ecoul unei nestemate de Eminescu! Bucuriile muzicii oferite de Filarmonica se datoreaza colectivului de muzicieni profesionisti pe care ii caracterizeaza talentul, seriozitatea si pasiunea".
(Florentina Toniţă)
