Filarmonica de Stat din Botoșani devine Filarmonica „George Enescu”!

Filarmonica de Stat din Botoșani își va schimba denumirea în Filarmonica „George Enescu” Botoșani.

Propunerea îi aparține consilierului local Mihai Ștefan, iar autoritățile cu drept de decizie au emis deja avizele favorbile, proiectul urmând a fi aprobat în ședința de Consiliu Local din această lună.

„Noua denumire are o rezonanță profundă în ceea ce privește apartenența la valorile culturale locale ale județului Botoșani. De asemenea, finanțarea acestei instituții de cultură se realizează de la bugetul local al municipiului Botoșani, iar vechea denumire induce o confuzie în privința instituției care tutelează acest așezământ cultural”

, motivează Mihai Ștefan, inițiatorul proiectului.

Potrivit istoricului, primii pași importanți în organizarea vieții muzicale botoșănene au fost făcuți după cel de Al Doilea Război Mondial. În anul 1945, ia ființă o Asociație artistico-culturală, în cadrul căreia se încheagă și o orchestră semi-simfonică.

Din anul 1950, aceasta orchestră-intitulată deja Filarmonica Botoșani – primește o mică subvenție din partea fostului Comitet pentru Cultură și Artă și susține o activitate concertistică quasi-permanentă.

Ca instituție publică de sine stătătoare și cu decizie oficială de înființare, Filarmonica de Stat Botoșani își începe existența la data de 1 Septembrie 1953, primul ei director și dirijor fiind Max Weber, cel care s-a ocupat , de fapt, de coagularea și organizarea activității orchestrei încă din anul 1945.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului!

Friday, 10 October 2025

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de...

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii săvineni în cadrul campaniei ,,Alege să fii fair-play!"

Friday, 10 October 2025

Jandarmii săvineni au desfășurat joi, 9 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!", la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă". ...

Botoșani: Locatari „blocați" de vecinii „gospodari”, au intervenit polițiștii!

Friday, 10 October 2025

În conformitate cu atribuțiile reglementate de legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desf...