„Fetița soldat” vine pe scena Teatrului „Vasilache” în acest final de săptămână

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” deschide stagiunea permanentă de spectacole aniversare cu ocazia împlinirii a „70 de ani de tinerețe”. Astfel, teatrele prietene și partenere din țară și din străinătate vor poposi pe meleaguri botoșănene.

Cu această ocazie Teatrul pentru Copii și Tineret  „Vasilache” în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi prezintă în premieră în cadrul Studioului de teatru pentru tineret spectacolul „Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov.

 

 Sub egida „Teatrul Vasilache – Teatrul tinerilor regizori”, spectacolul „Fetiţa soldat” va fi prezentat  vineri, 10 februarie 2023, cu începere de la ora 18:00.

Regia artistică, decor şi costume sunt semnate de Miruna Hriscu, compoziţia muzicală îi aparţine lui Tibor Cári, video desing-ul lui Călin Pîrîială, iar protagoniştii spectacolului sunt Ioana Aciobăniței (Fetiţa soldat) şi Vasilica Bălăiță (Soldata).

Spectacolul ,,Fetița soldat'' pune sub lupă vălul fragil care desparte tărâmurile pe care ființa umană le străbate de/a lungul vieții: copilăria (perioada în care orice emoție și traumă devine o cărămidă în dezvoltarea omului matur de mai încolo), maturitatea (fetița de pe vremuri ajunge să-și îndeplinească visul) și bătrânețea (momentul concluziilor și, mai ales, al dăruirii către ceilalți, căci Bunica ajunsă la capătul liniei devine modelul și îngerul păzitor al fetiței aflate la început de drum) .

Astfel putem vorbi despre un ciclu al vieții, despre cum moștenirea cea mai valoroasă poate fi doar spirituală, bătrânii având ,,super-puterea'' de a planta propriile semințe în ceilalți.

,,Fetița soldat'' stârnește atât lacrimi de tristețe, cât și de bucurie, iar fiecare persoană care și-a pus vreodată întrebarea ,,Ce & Cine stă, de fapt, în spatele acțiunilor mele? '' este nevoită să-l vadă.

Spectacolul se adresează tinerilor cu vârsta peste 15 ani. Prețul unui bilet este de 15 lei pentru elevi și studenți, iar pentru adulți este în valoare de 20 de lei.

Biletele sunt puse în vânzare de marți până vineri, la agenția teatrului, între orele 10:30 și 12:30, dar și în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu jumătate de oră înaintea începerii acestuia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Cea mai periculoasă adicție, petiție lansată în Botoșani. Medic: „Persoanele sărace sunt mai afectate” (Video)

Tuesday, 10 March 2026

Mai multe primării și consilii locale din România au decis să refuze prelungirea autorizațiilor pentru operatorii de jocuri de noroc existenți pe raza localităților aferente. Asta dup...

Mama, cea care „îi dăruiește copilului nu doar viață, ci și capacitatea de a iubi”. Emoție, veselie și iubire! (Foto)

Friday, 6 March 2026

Anul trecut scriam despre această unitate de învățământ că este locul unde „mai există emoție, unde se poate spune frumos te iubesc!”. Este amplasată între blocur...

Cel mai mare spital din Botoșani se digitalizează, personalul va lucra cu tablete! (Video)

Wednesday, 4 March 2026

Echipa Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a reușit să obțină finanțare pentru implementarea unui proiect de digitalizare, prin Planul Național de Redresare ...

-->