Chelnerul din trenul Bucureşti-Paris îşi amintea peste ani de un personaj aparte, de o fină trăire şi o tulburătoare pace interioară. Stătea mereu singur în cuşetă. Într-o zi, misteriosul personaj l-a întrebat pe chelner dacă ştie a cânta melodii populare de la el din cartier. Chelnerul a prins a fredona, mai întâi timid, apoi cu foc, cu "pigment", cu arsură la inimă. S-au împrietenit uşor, discuţiile străbăteau cu bucurie urcuşul spiritual pe care domnul din cuşetă îl impunea cu a sa aparte delicateţe. Într-o zi, domnul cel bine îmbrăcat i-a oferit chelnerului o fotografie cu autograf şi s-a recomandat simplu: George Enescu. Prietenia cu marele compozitor l-a ispitit pe omul cel simplu din vagonul restaurant, Enescu mijlocindu-i un abonament la colecţii rare de discuri imprimate la Paris, cu nume şi interpretări de excepţie. După discuri, a urmat şi o colecţie de tablouri nu mai puţin celebre. Strânse "din leafă cinstită", cum ne asigură însuşi artistul plastic Corneliu Baba. Chelnerul se numea Apostol Apostolide, mai târziu, în casa lui intrând cei mai mari intelectuali ai interbelicului românesc. El a rămas, toată viaţa, crâşmar la crâşmele de cartier. "Ce păcat că omul acesta nu este pus la locul ce-l merită, deoarece posedă cele mai naturale însuşiri în domeniul criticii în artele plastice şi muzică", avea să spună mai târziu George Enescu despre vechiul său tovarăş din cuşeta trenului Bucureşti-Paris.

Chelneri-crâşmari au fost şi mai sunt, suntem siguri, şi în zilele noastre. Ţigani lăutari, ţărani mustind de talent, copii desculţi ce cântă cu foc lângă vătraiul din spatele casei sau scăpărând ritmic pietrele drumurilor. George Enescu i-a văzut, le-a simţit dorul, le-a alungat frământările, spaimele. Ţăranii lui Enescu vin şi azi la poarta casei lui, fie la Mihăileni, fie la Liveni. Ascultă cu lacrima furişată unduirea arcuşului. Aplaudă gălăgios sau, când sfâşierea li-e piedică, rămân cufundaţi în tăcere.

Zilele acestea, la Mihăileni sau la Liveni, am văzut chipurile ţăranilor lui Enescu. Puţini, e adevărat. Din ce în ce mai puţini. Tinerii pierd cărarea care duce spre muzică, pruncii răzbat doar cât să le fie răsplătită uimirea.

Energia Nordului, un festival cultural!

Festivalul Zilele Nordului a poposit la Mihăileni, în curtea casei bunicilor lui George Enescu. Casa începe să prindă putere, pereţii redevin temelie pentru o istorie care aproape că se prăbuşise sub crunta ignoranţă a oamenilor.

Astfel, joi, 6 august, Festivalul Zilele Nordului a debutat cu evenimentul "Pe urmele lui Enescu" la Mihăileni, Liveni și Darabani, cu evoluţia cvartetului Nuages.Organizatorii Zilelor Nordului și-au propus să continue munca de reamenajare a casei, alăturându-se proiectului Casei Enescu de la Mihăileni, inițiat acum câțiva ani de către Societatea Internațională "George Enescu" din Viena, Ordinul Arhitecților din România și Fundația Pro Patrimonio, pentru salvarea casei în care marele compozitor și-a petrecut parte din verile copilăriei, și trasformarea ei într-o academie de muzică.

Oficialităţi locale şi câteva judeţene, oameni simpli, alţii chiar ceva mai sofisticaţi "după vorbă, după port", copiii satului, chipuri blânde de ţărani au poposit în curtea casei copilăriei lui George Enescu, de la Mihăileni. O scurtă (dar bine venită) conferinţă de presă organizată la umbra copacilor a creat necesara doză de conştientizare asupra importanţei locului.

"Este un festival care îşi propune să reenergizeze această regiune a Nordului Moldovei, judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava, din România actuală, împreună cu regiunea Cernăuţi, Herţa şi cu Nordul Basarabaiei. Suntem la a doua ediţie, azi suntem la primul eveniment al Festivalului Nordului, ediţia 2015, pentru  a marca un nou progres în proiectul de salvare a casei de la Mihăileni", a precizat încă de la început Ştefan Teişanu, directorul Festivalului.

Primarul Laureţiu Barbacariu a ţinut să atenţioneze că asistenţa se află într-un şantier de lucru având drept scop reabilitarea casei copilăriei lui Enescu.

"Deschidem a doua ediţia a Festivalului Zilelor Nordului  la şantierul casei bunicilor materni ai compozitorului Gorge Enescu. Suntem, să nu uităm, nu într-un amfiteatru sau o sală de concerte, suntem într-un şantier. Luăm parte la un eveniment cultural care a avut ca motor principal Asociaţia Nord, condusă de prietenul nostru Ştefan Teişanu. Să nu uităm că în acest angrenaj există şi prietenii noştri de la Bucureşti, de la Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia George Enescu de la Viena, doamna Raluca Ştirbăţ, domnul Şerban Sturdza, oameni pe care nu trebuie să îi uităm, pentru că fac parte alături de noi din acest proiect de salvare a casei Enescu", a spus Laurenţiu Barbacariu.

Lucrarea a stâns laolaltă nu doar comunitatea din Mihăileni, ci a adus şi prieteni noi.

"Alături de noi au venit primari din comunele limitrofe, în special domnul primar de la Hilişeu, care s-a implicat atât emoţional, cât şi material, aducând şi o echipă de meşteri care se pricep la reabilitări de acest gen. Casa nu se construieşte cu BCA, cu termopane, ea se face din apă, paie, pământ, lut, în principiu, lemn şi mână de meşteşugar priceput care ştie să pună în practică materialele native ale pământului", a completat primarul comunei Mihăileni.

Ovidiu Ionică, şeful de şantier, a "dezvăluit" câteva dintre secretele acestui proiect de reabilitare a casei. "Eu vin din comuna Hilişeu. Prima dată am venit aici cu dl. Şerban Sturdza, când a văzut această casă a crezut că este un proiect despre care doar se discută, însă împreună cu oameni care au pus suflet lucrarea a demarat şi se află în stadiul acesta. Mergem pas cu pas, împreună cu Ordinul Arhitecţilor, împreună cu doamna Raluca Ştirbăţ, orice pas îl facem împreună cu ei. Mergem etapizat, în funcţie de banii pe care îi avem. Am reuşit să plătim şindrila, am dat în lucru ferestrele şi uşile şi, momentan, banii s-au cam cheltuit. Am vrea, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă pereţii se usucă, să trecem la al doilea strat, un strat de îndreptare a pereţilor, apoi încă un strat. La sfârşitul lunii sper să putem să mai facem o clacă, să vedeţi că este frumos să construieşti. Ce ţine de noi, constructorii, facem tot ce se poate. Am început această lucrare fără niciun ban, la rugămintea domnului Şerban Sturdza, pe care îl cunoaştem şi cu care lucrăm de foarte mulţi ani. El a spus, hai să începem, dacă vom porni acest car vor fi şi oameni care vor împinge la acest car. Spusele lui au fost adevărate, am început şi încet-încet această lucrare s-a demarat şi merge mai departe. Au venit oameni alături de noi. Am vrea ca locul acesta să devină un centru muzical, unde copii noştri să poată să crească, cu ajutorul dvs. să mişte ceva şi în zona noastră. Vă mulţumim pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi, să staţi alături de noi în această lucrare. Dumnezeu să vă binecuvânteze", a spus Ovidiu Ionică, şeful de şantier.

Mihăilenii au răsunat apoi de muzica Fanfarei de la Cândeşti.Şi călătoria continuă. "Noi mai departe vom merge pe urmele pianului lui Enescu, care a fost adus aici, la Mihăileni, de către bunicul lui, şi trimis apoi la Liveni, când Enescu era copil. Vom avea o vizită la Liveni, apoi vom merge şi mai departe, la Darabani, unde Enescu nu a ajuns cu pianul, a ajuns cu o vioară care nu era a lui, ci a unui ţigan. Ţiganul, după ce l-a auzit pe Enescu cântând la acea vioară, a rupt instrumentul pe genunchi, spunând că el şi-a împlinit menirea pe această lume", a completat Ştefan Teişanu.

Livenii aşteaptă, la umbra merilor încărcaţi de rod. Curtea primitoare, oameni care îmbrăţişează din priviri, cu un primar în preajmă - Angela Toma Grădinaru - care la final îmbie la o gustare ţărănească.
Casa mică, scotocită, e adevărat, de agitaţia nefirească a unui custode pe care "şeful" îl sună aproape continuu de la centru.

Dar emoţia călătorilor, frumuseţea şi tihna căscioarei, acordurile cvartetului Nuages din Cluj, cu fâstâceala cuceritoare a localnicilor, fac din popasul la Liveni o respiraţie înaltă, demnă de numele lui Enescu.

Florentina Toniţă
Foto, video: Ionuţ Tăbultoc