Festivalul „Les filmes de Cannes à Botoșani”, debut de succes!

La Cinema Unirea din municipiul Botoșani a debutat ieri seară prima ediție a Festivalului „Les filmes de Cannes à Botoșani”. Prima ediția i-a avut ca invitați speciali pe actorul Vlad Ivanov, cetățean de Onoare al orașului Botoșani, dar și pe actorul Adrian Titieni și criticul de film Irina-Margareta Nistor.

Cu o sală plină, la Cinema Unirea a rulat filmul „Dolor y gloria”, care a câștigat Premiul pentru interpretare masculină la Cannes 2019, pentru ca de la ora 20:00, să fie difuzat filmul „La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, inclus în competiția Cannes 2019.

 

 „La Gomera“, cu Vlad Ivanov în rol principal, a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de Selecţie Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secţiunea Cel mai bun lungmertraj internaţional a premiilor Oscar acordate de Academia Americană de Film.

Comitetul din acest an, numit prin hotărârea Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, a fost format din Dana Duma (critic de film), Ionuţ Mareş (critic de film), Irina Trocan (critic de film), Iulia Blaga (critic de film), Cristina Corciovescu (critic de film), Mihai Chirilov (director artistic TIFF).   

Cele cinci filme internaţionale nominalizate la Oscar 2020 vor fi anunţate pe 13 ianuarie 2020, iar gala de decernare a statuetelor va avea loc pe 9 februarie 2020.  

„La Gomera“ a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a fost selectată în competiţie, iar în România a avut premiera pe 13 septembrie 2019.  „La Gomera“, care este al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, a intrat în cursă şi pentru nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film („Oscarurile Europene“).

Iată și programul zilei de astăzi:

16:00 | CANNES, LE FESTIVAL LIBRE de Frédéric Chaudier și Frédéric Zamochnikoff (2018, 52 min, FR). Proiecție urmată de prezentarea cărții Cannes 1939, Festivalul care n-a mai avut loc, de Olivier Loubes (Ed. Libris & Mioritics, 2019) apărută în România în traducerea Irinei Margareta Nistor. Introducere susținută de Irina Margareta Nistor. *intrare liberă

18:00 | LITTLE JOE, de Jessica Hausner (2019, 105 min, AT, UK, DE). Premiul pentru interpretare feminină, Cannes 2019

20:00 | MARIA, REGINA ROMÂNIEI, de Alexis Sweet Cahill (2019, 106 min). În prezența actorului Adrian Titieni + Q&A

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!

astăzi, 19:00

Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...

Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!

astăzi, 18:34

Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...

Un tânăr din Vlăsinești a încercat să îi păcălească pe polițiști cu un permis fals!

astăzi, 14:46

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, în localitatea Săveni, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Vlăsinești. Pen...