Festivalul-concurs coral de colinde „O, ce veste minunată” și-a anunțat câștigătorii (fotogalerie)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat în ziua de 17 decembrie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”, Festivalul-Concurs Coral de Colinde „O, ce veste minunată”, ediția a XI-a.

Au participat 16 formații corale din județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și din Republica Moldova. Evenimentul a fost prezentat de Diana Penciuc, o tânără interpretă de muzică populară, originară din comuna Tudora, județul Botoșani.

 

În organizare s-a primit de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Poliției Locale Botoșani, Poliției Rutiere Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmerie Botoșani, Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani și a Direcției Silvice Botoșani.

Evenimentul s-a desfășurat într-un decor special, realizat de sponsorul „Prăvălia cu flori”, cu ajutorul colectivelor de elevi și de cadre didactice de la școlile partenere, cărora le mulțumim: Școala Gimnazială ,,Elena Rareș" Botoșani, Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare" Botoșani, Școala Profesională Specială ,,Sf. Stelian" Botoșani și Asociația „Il Girotondo” Botoșani.

Concursul a avut un juriu de specialitate. Președintele juriului a fost dirijorul Liviu Buiuc, ceilalți membri ai juriului fiind Radu Casiean și Gabriel Graur.

Premiile au fost acordate astfel:

Trofeul „Gheorghe Timofte” - Corul „Ars Nova”, Colegiul de Muzică și Pedagogie, Municipiul Bălți, Republica Moldova

Dirijor - Ana Cușcenco

Categoria licee de artă și seminare teologice:

Premiul I „Ion Prelipceanu” - Corul „Haris”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi. Jud. Botoșani

Dirijor - Sarafim Răzvan-Gabriel

Categoria coruri pe 1-2 voci:

Premiul I „Gheorghe Holca” - Corul „Fantezie”, Școala de Arte Glodeni, Republica Moldova

Dirijor - Grab Olga

Premiul al II-lea - Corul Penitenciarului Botoșani

Coordonator - Andreea Marcu

Premiul al III-lea - Ansamblul folcloric „Cununița”, Școala de Arte Glodeni, Republica Moldova

Dirijor - Sudureac Elena

Mențiune - Ansamblul „Talita Kumi”, Palatul Copiilor Piatra-Neamț, Jud. Neamț

Dirijor - Ana Teodoru

Mențiune - Corul Școlii Gimnaziale Hărmăneștii-Vechi, Loc. Hărmăneștii-Vechi, Jud. Iași

Dirijor - Amîrzoaei Alin-Gabriel

Categoria coruri pe 3-4 voci:

Premiul I „Gheorghe Cojocaru” - Corul „Ecou dornean”, Mun. Vatra-Dornei, Jud. Suceava

Dirijor Preot Borgovan Iulian Nicolae

Premiul al II-lea - Corala „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Dirijor Preot Ciprian Curcă

Premiul al II-lea - Ansamblul vocal „Cimpoieșul”, Casa raională de cultură, Orașul Glodeni, Republica Moldova

Dirijor - Iațco Mariana

Premiul al III-lea - Corala „Bazil Anastasescu”, Orașul Târgu Neamț, Jud. Neamț

Dirijor Tiugea Eugenia

Premiul al III-lea - Corul „Crai Nou”, Școala de Muzică Drochia, Orașul Drochia, Republica Moldova

Dirijor - Oxana Granevschi

Mențiune - Corul „George Enescu”, Dorohoi, Jud. Botoșani

Dirijor - Gușulei Gheorghina

La secțiunea creație corală, premiul special a fost câștigat de către studentul Robert-Dumitru Burcă, din Botoșani.

Festivalul de colinde s-a încheiat într-o atmosferă călduroasă, specifică perioadei Nașterii Domnului, cu un concert de excepție susținut de Corala „Armonia” din Constanța, în premieră cu un recital de colinde la Botoșani; publicul răsplătind momentele de înălțare spirituală create de vocile extraordinare ale membrilor coralei, cu aplauze generoase.

(Comunicat de presă)





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...