Festival Național de Folclor organizat la Botoșani în memoria lui Ioan Cobâlă

Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează în zilele de 14 și 15 septembrie a doua ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Cobâlă”.

Festivalul Național de Folclor „Ioan Cobâlă” se va desfășura la intersecția dintre Bulevardul „Mihai Eminescu” și Pietonalul Unirii.

„Pe 3 septembrie 2021, una dintre cele mai mari personalități ale muzicii populare românești, maestrul Ioan Cobâlă, a ieșit din scenă, după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole și a dus folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. În memoria marelui artist, din 2022, orchestra populară Rapsozii Botoșanilor, care i-a preluat și numele maestrului, organizează Festivalul Național de Folclor «Ioan Cobâlă». În acest an, Festivalul va avea loc în această săptămână, în zilele de joi și vineri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Joi, 14 septembrie, de la ora 17:30, vor urca pe scenă Nicolae Botgros, Sofia Vicoveanca, Fetele din Botoșani, Petronela Rusu, Elena Mândrescu, Teodora Grumeza, Mariana Ichim Hodan, Constantin Petrescu, Codruț Știrbu și Ansamblul „Dor Românesc” Bistrița-Năsăud.

Vineri, de la ora 17:30, în cea de a doua seară a festivalului, vor evolua artiștii Ansamblului „Busuiocul” din Bacău și soliștii vocali și instrumentiști Alexandru Pugna, Dan Doboș, Pamfil Roată, Alina Huțu, Loredana Călin, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Elisabeta Șeremet, Teodor Gireadă. Alături de Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” vor evolua și reprezentanții Ansamblului de Jocuri Populare ,,Mărgineanca”, condus de Valentin Rău.

Cele două seri de spectacol vor fi prezentate de către interpreta de muzică populară Silvia Semeniuc.

„Îi așteptăm pe toți cei care iubesc cântecul popular și folclorul românesc la ce-a de a doua ediție a Festivalului Național de Folclor «Ioan Cobâlă», ca să aducem împreună un mic omagiu marelui maestru”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

(Foto reprezentativă Arhivă)


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Partenerul Loredanei, acuzat de omor în Dublin, în arest preventiv!

astăzi, 14:20

Un bărbat de 47 de ani a fost pus sub acuzare pentru uciderea Loredanei Morosanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, găsită moartă luni dimineață în locuința sa din Finglas, Dublin. D...

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...