Festival de colinde tradiționale românești, organizat de un liceu din județ: CONDIȚII de participare!

Sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 12, Liceul „Demostene Botez” Trușești, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” Mihai Viteazu, Ungureni, Primăria Trușești și Ansamblul Folcloric  „Flori de Busuioc” Trușești, organizează a III-a ediție a Festivalului-Concurs Județean de Colinde Tradiționale Românești. 

„E vremea colindelor!” reprezintă una dintre activitățile incluse în cadrul proiectului „Arc peste timp”, înscris în  CPEEJ, poziția 102. Festivalul-Concurs se va desfășura la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mihai Viteazu, Ungureni și își propune: prezentarea însemnătății teologice a sărbătorii Nașterea Domnului, implicarea tinerei generații în promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești în perioada Crăciunului, precum și realizarea unui schimb de experienţă între comunitățile locale.

 

 Principalele condiții de participare:

- se adresează doar cadrelor didactice care predau Religie – cult ortodox și Educație Muzicală;

- elevii aparțin unității de învățământ unde predă profesorul coordonator.

Grupul țintă este reprezentat de elevi din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal și cadre didactice.

SECŢIUNILE FESTIVALULUI-CONCURS DE PRICESNE, INTERPRETARE VOCALĂ cu participare directă:

1. Solist vocal (categorii de vârstă: 7-10 ani;11-15 ani; 16-19 ani)

2. Duet (7-19 ani)

PRECIZĂRI GENERALE:  Un cadru didactic coordonator poate participa la UNA sau TOATE SECȚIUNILE, astfel: 3 elevi – solist vocal; o pereche la duet, un singur trio vocal și un grup colindători. La toate secțiunile se vor acorda premii și diplome (pe categorii de vârstă (7-10 ani;11-15 ani; 16-19 ani – secțiunea solist vocal)

NU se percepe taxă de participare.

În jurizare se va ține cont de tehnica interpretării (acuratețe intonațională, precizie ritmică) și expresivitatea interpretării (relația text-muzică, transmiterea mesajului, implicarea afectivă, ținuta artistică, omogenitatea grupului). În ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, se vor acorda PREMIILE I, II, III și Mențiuni. De asemenea, se va acorda Diplomă de participare.

JURIUL va fi format din cadre didactice specializate în domeniu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce gândește mireasa când el zice da! (Video)

astăzi, 07:15

- Ce gândeşte mireasa când el zice da? - În sfarsit, pot să renunţ la dietă!

Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

astăzi, 07:00

Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...