Familia Regală şi Marea Unire din 1918: Expoziție și conferință dedicate Centenarului, la Ipotești

Activităţile dedicate Centenarului Marii Uniri, concepute la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional Mihai Eminescu, sub forma unor expoziţii şi conferinţe, sunt reluate în data de 14 septembrie 2018 prin expoziţia FAMILIA REGALĂ ŞI MAREA UNIRE DIN 1918, organizată de Memorial în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal Moldova, Iaşi.

Expoziţia conţine foto-documente ale Familiei Regale în Iaşi, imagini cu cele două clădiri care i-au adăpostit pe suverani în timpul Primului Război Mondial, imagini de pe linia frontului, precum şi imagini cu Regina Maria în rolul de infirmieră a soldaţilor români de pe front.

 

Fotografii cu intrarea triumfală în Bucureşti, la 1 decembrie 1918, a Familiei Regale împreună cu generalul Berthelot, cu Deputaţii Sfatului Ţării 1917-1918 şi Actul Unirii Basarabiei cu România – 27 martie 1918 întregesc expoziţia realizată de Cotinel Munteanu şi Adina Elena Cojocariu.

Vernisarea va avea loc la ora 14.00 în sala Portaluri din Muzeul Tematic.

În aceeaşi zi, dr. Sorin Iftimi, muzeograf la Complexul Naţional Muzeal Moldova, va susţine o conferinţă cu tema Familia Regală în refugiu la Iaşi şi premisele Marii Uniri din 1918. (Comunicat de presa)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...