Expoziție de artă intitulată „Pescarul de vise”, organizată cu sprijinul Uniunii Armenilor din România

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 16 – 30 octombrie 2022, să vizionați, în spațiul Colecției de Artă, expoziția intitulată ,,Pescarul de vise” cu lucrări ale artistului de origine armeană Ovidiu Panighianț. Evenimentul este organizat cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, Filiala Botoșani.

Născut la 15 decembrie 1961, în București, acesta a urmat Universitatea de Arte București, secția grafică, la clasa profesorilor Mircia Dumitrescu și Dan Ion Erceanu, absolvind studiile în 1997.

 

În 1994 obține bursa „TEMPUS“ la Bath, în Anglia, la specializarea: calculatoare, video, foto, serigrafie.

Între 1997 - 1998 a fost grafician la Biblioteca Naţională a României, lucrând apoi, în perioada 1999 -2002, ca ilustrator și graphic-designer la revista „Plai cu Boi“ (director Mircea Dinescu) și Art director la revista „Musical Report“.

Între 2003 - 2010 a fost art-director, ilustrator, caricaturist și graphic-designer al revistelor „Aspirina săracului“ şi „Plai cu Boi“.

În perioada 2007 - 2009 a fost și designer de decorațiuni interioare și vitralii la SUPER FABER INDUSTRY.

Din 2009 până în prezent este graphic designer, ilustrator și umorist la site-ul de umor www.timesnewroman.ro.

Începând din 2013 a participat la numeroase expoziții de grup, în țară (București, Iași) și străinătate (Veneția – Salonul de caricatură, 2002 și New York, 2019). În 2000 are prima ,,personală” la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Tg. Mureș, urmată de altele deschise în București, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, ultima fiind expoziția din 2022, de la Galeria Rotenberg & Uzunov, București.

A participat în tabere de creație la: Lăzarea, Călușeri, Sângeorgiu de Mureș, Sovata și Aiud.

Are lucrări de grafică și pictură în colecția Muzeului Municipal din Tg. Mureș și în colecţii particulare din România, Germania, Norvegia, Canada, Fran]a, Anglia și S.U.A. A realizat numeroase lucrări de grafică publicitară: coperţi de C.D.-uri și casete audio, coperți și ilustrații de carte, reviste, afişe, pliante, cataloage de pictură şi turism, reclame, benzi desenate, animaţie, etc.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 11:00. Lucrările artistului vor fi prezentate de către criticul de artă Marius Tița (redactor șef la Radio Romania Internațional).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...