Eveniment expozițional inedit cu prilejul Zilei Culturii Naționale, desfășurat la Stockholm (foto)

Expozițiile cuprind materiale documentare (timbre, colițe, cărți poștale, plicuri, insigne, medalii, CD-uri, manuscrise, fotografii reprezentative) din arhivele personale ale unor colecționari.

Ziua Culturii Naționale este marcată, în acest an, de un eveniment expozițional de excepție, care va avea loc la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm, vernisat la data de 12 ianuarie 2024.

Organizatorii sunt Asociația Culturală ,,Regal d’Art” în parteneriat cu Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu” Botoșani, cărora li s-a adăugat, cu o admirabilă determinare, Institutul Cultural Român din Stockholm, meritorie fiind contribuția inestimabilă a directorului acestuia, Bogdan Popescu și a coordonatorului de programe Simona Chițan.

Expoziția, deosebit de complexă, este o sintetică și sugestivă prezentare a culturii românești, prin cele mai importante personalități ale sale, grupate în trei secțiuni, realizate în tehnica colajului: „Români în elita mondială“ (40 de personalități), „Mihai Eminescu – omul deplin al culturii române” și „Constantin Brâncuși – artistul sufletului românesc”.

Acestora li se adaugă o excepțională expoziție de carte bibliofilă, cuprinzând ediții unicat, publicate în condiții grafice deosebite de Asociația Culturală „Regal d’Art”, dedicate unor personalități de prim rang ale culturii românești: Mihai Eminescu, Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Eugen Doga, Ana Blandiana, Daniela Zeca Buzura, Horațiu Mălăele, Adrian Artene, Lucia Olaru Nenati,  precum și altor renumiți scriitori, poeți și artiști lirici români, volume care fac parte din fondul de carte al Bibliotecii „Mihai Eminescu” Botoșani.

Expozițiile cuprind materiale documentare (timbre, colițe, cărți poștale, plicuri, insigne, medalii, CD-uri, manuscrise, fotografii reprezentative) din arhivele personale ale unor colecționari.

Conceptul și coordonarea proiectului aparțin Asociației Culturale „Regal d’Art”, doamnei notar Lili Bobu și unuia dintre cei mai cunoscuți numismați și filateliști români, Mihai Cornaci.

Curatorul expoziției, prof. Elena-Emanuela Șurghin, a dat dovadă de dăruire, profesionalism și implicare exemplară. 

Asociația Culturală „Regal d’Art” exprimă sentimente de gratitudine pentru sprijinul generos acordat în documentarea și realizarea proiectelor, instituțiilor și colecționarilor care i-au fost alături, necondiționat:

•              Muzeul Național al Literaturii Române;

•              Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”- Chișinău;

•              Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”;

•              Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani;

•              Muzeul Național „Constantin Brâncuși” - Târgu Jiu (Colecția „Brâncuși în 145 de portrete”);

•              Primăria Comunei Dumbrăveni, județul Suceava  (Primar: Ioan Pavăl);

•              SITE: timbre-online.com (manager: Mirel Manea);

•              ROMBERFIL SRL, Ploiești (manager: Filip Mărgărit);

•              PIM GALLERY, Iași (manager: Maria Petrariu);

•              EUROMUSIC IMPEX SRL, Cluj – Napoca  (manager: Florin Puică-Dat);

•              Colecționari: Mihai Cornaci, Elena Condrei, Ionel Novac, Rodica Păun, Theodor Cojocaru, Ionel David;

•              Consultanți științifici: Liviu Orest Huțanu, Ciprian Manolache, Gheorghe Median, Ioan Onofrei, Mirela Brehuescu;

•              Translator: Ștefan Cătălin Horodincă;

•              Design grafic: Manuela Irimescu și Tudor Șerban Lupu.

Panourile dedicate personalităților emblematice ale culturii românești, prezentate sub titlul „Români în elita mondială”, ca și cele dedicate lui Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși, prezintă cele mai sugestive repere ale notorietății acestora: tablouri, fotografii, cărți poștale ilustrate, timbre, medalii, plachete și insigne editate cu prilejul unor date importante din viața acestora, file de manuscris, copertele unora dintre cele mai importante opere pe care unii dintre aceștia le-au creat etc.

Regăsim între personalitățile prezentate, conducători de țară – domnitori și regi, diplomați și oameni politici, oameni de știință, poeți și scriitori, muzicieni, pictori sau sportivi, al căror nume îl menționăm:

•              Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regii Carol I și Ferdinand;

•              Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu;

•              Grigore Antipa, Emil Racoviță, Nicolae Paulescu, Ștefan Procopiu, George Emil Palade;

•              Anghel Saligny, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Dorin Dumitru Prunariu;

•              Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran;

•              Ciprian Porumbescu, George Enescu, Sergiu Celibidache, Gheorghe Zamfir, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;

•              Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Constantin Brâncuși, Nicolae Tonitza;

•              Ilie Năstase, Ion Țiriac, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo.

Realizatorii expoziției au inclus în tematica panourilor numeroase reproduceri după tablouri înfățișând personalitățile reprezentate, semnate, în afara artiștilor plastici amintiți, de numeroși alți pictori și graficieni, între care Constantin Daniel Roshental, Valentin Tănase, Ion Daghi, Sabin Bălașa, Adina Romanescu, Ligia Macovei, Petru Asimionese, Romulus Harda, Constanța Abălașei-Donosă, Mihai Cătrună, Alexandru Darida, Spiru Vergulescu, Iurie Brașoveanu și alții, precum și 45 de lucrări din patrimoniul Muzeului Național „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, colecția „Constantin Brâncuși în 145 de portrete”.

Expoziția care va fi vernisată în data de 12 ianuarie 2024, la Stockholm, este dovada faptului că, în ultimii ani, societatea civilă s-a implicat în promovarea imaginii României în lume, ceea ce a făcut prin acest proiect și Asociația Culturală „Regal d’Art”, prin sufletul acesteia, doamna notar Lili Bobu, ale cărei eforturi sunt greu de cuantificat, fiind un exemplu că se poate și că românilor le pasă de imaginea țării lor, pe care o vor aşa cum au visat-o înaintașii.                                      





            

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-au închis urnele în România: Surprize la primele exit-pool-uri!

astăzi, 21:02

Aproape 9.500.000 de cetățeni români au votat duminică, 24 noiembrie, în primul tur al alegerilor pentru președintele României, procentul prezenței la vot fiind de 52,3%. &Ic...

Sute de persoane private de libertate au votat astăzi la Botoșani! (foto)

astăzi, 20:50

Astăzi, responsabilitatea civică prin exercitarea dreptului la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost îndeplinită și de 725 persoane custodiate de Penitenciarul Botoșan...

Biroul Electoral Județean a sesizat Poliția pentru continuarea propagandei electorale de către PNL Botoșani pentru candidatul liberal la alegerile prezidențiale

astăzi, 20:35

Biroul Electoral Județean a sesizat Poliția Botoșani pentru a sancționa PNL Botoșani care a continuat diseminarea în mediul online a mesajelor de propagandă electorală asumate de către m...