Eliza G a câştigat Marele Trofeu Cerbul de Aur 2019 - VIDEO

Juriul a decis ieri seară laureaţii Festivalului Cerbul de Aur 2019, iar premiul a fost înmânat de Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii și Identității Naționale. Marele Trofeu ajunge în Italia pentru că Eliza G este marea câştigătoare a celei de-a XIX-a ediţii a Cerbului de Aur şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Creioane colorate” (Feli) și „Altro che favole”.

“Sunt foarte fericită şi este o mare onoare pentru mine să primesc Trofeul Cerbul de Aur. Mă bucur că mă aflu aici, în ţara voastră frumoasă şi a fost o mândrie să cânt în limba română”, a declarat artista Eliza G, vizibil emoționată.

 

Suspansul a marcat show-ul din a treia seară a Festivalului, transmis în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD.

Iată piesa cu care Eliza G a câștigat acest festival:

             

Alături de câștigătorul Marelui Trofeu, Festivalul și-a aflat și ceilalți laureați:

Premiul I – Sara De Blue, din Austria, premiu înmânat de Loredana Groza, membru al Juriului și Vasile Șirli, președintele Juriului;

Premiul II – Ralfs Eilands, din Letonia, premiu înmânat de Ricky Dandel, membriu al Juriului;

Premiul III – Monika Marija, din Lituania, premiu înmânat de Viktor Lazlo, membru al Juriului;

Premiul special al publicului – Florin Răduţă, România, premiu înmânat de George Scripcaru, primarul Braşovului;

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti – Alfie Arcuri, din Australia, premiu acordat de Doina Gradea, Preşedinte-Director General SRTv şi Georgică Severin, Preşedinte-Director General al SRR.

Premiul Presei acreditate la Festival – Syuzanna Melqonyan, din Armenia, premiu înmânat de Adrian Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov;

La ediţia din acest an, juriul a fost format din: Loredana Groza (cântăreaţă), Ricky Dandel (artist), Viktor Lazlo (cântăreață), Erminio Sinni (cântăreț, compozitor) şi preşedintele juriului Vasile Şirli (compozitor, producător muzical).

Invitatul Serii de Gală a fost starul irlandez Ronan Keating, care a electrizat publicul din Piaţa Sfatului. Show-ul a fost deschis de artiştii din celebrul musical “We will rock you”, cu hituri din repertoriul trupei Queen, iar Corina Chiriac a fost protagonista unui moment creat special pentru a marca 40 de ani de la prima emisiune color a Televiziunii Române.

Artista francezo-belgiană Viktor Lazlo a susţinut un micro-recital tulburător, alături de violonista Khalil Chahine, fiica chitaristului Analuna Chahine.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cele mai noi premiere revin în weekend pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”!

astăzi, 15:02

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Năpasta” de I.L. Caragiale și „Mofturi la Iunion&rd...

Tragedie pe șosea: Un șofer de camion din Botoșani a murit într-un accident, după ce i s-ar fi făcut rău la volan!

astăzi, 14:25

Un șofer de camion din județul Botoșani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs pe Autostrada A7, pe sensul de mers Focșani – București, în zona kilometrului 120, &i...

Lecții de siguranță: pompierii botoșăneni, alături de copiii cu dizabilități - FOTO

astăzi, 14:15

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu copiii de la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” din municipiul Botoșani, pentru a-i învăța cum s...