Dublă expoziție de artă la Botoșani

Muzeul Județean Botoșani vă invită sâmbătă, 8 iulie 2023, la vernisajul a două expoziții, începând cu ora 11:00.

Primul vernisaj, al expoziției „Vara galeriilor” – care va putea fi vizitată până pe 18 iulie – va avea loc la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”. Vara, datorită bogăției sale cromatice, a fost de-a lungul vremii o inepuizabilă sursă de inspirație pentru artiști din diverse generații. Aceștia au surprins în creațiile lor frumusețea peisajelor, multitudinea tipurilor de flori, au realizat compoziții cu personaje în locuri pitorești, ajungând apoi, prin expoziții, la sufletul iubitorilor de frumos.

 

Expoziția de față prezintă lucrări de pictură și grafică din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, semnate de artiștii: Costache Agafiței, Constantin Apostol, Emil Aniței, Traian Brădean, Marius Bunescu, Spiru Chintilă, Ștefan Constantinescu, Alexandru Cumpătă, Constantin Doroftei, Dumitru Ghiață, Eugenia Goraș, Ion Grigore, Dumitru Hlihor, Vladimir Kato, Rodica Lazăr, Arnold Max Wexler, Mimi Maxi Șaraga, Simion Mărculescu, George Paul Mihail, Aurel Mocanu Agripa, Ion Murariu, Vasile Mureșan, Costin Neamțu, Florin Niculiu, Marcel Olinescu, Gheorghe Petrașcu, Angela Popa Brădean, Petre Popovici, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Alice Sfințescu-Onicescu, Eustațiu Stoenescu, Liviu Suhar, Liviu Șoptelea, Petru R. Troteanu și Paul Verona.

Prezentarea expoziției va fi realizată de muzeograful Ana Coșereanu. La vernisaj intrarea este gratuită, programul de vizitare fiind zilnic, între orele 09:00 – 17:00.

Taxă de vizitare este de 3 lei pentru copii, pensionari, persoane cu dizabilități și grupuri, iar pentru adulți este de 6 lei.

Al doilea eveniment expozițional se va desfășura începând cu ora 11:30, în spațiul Colecției de Artă, alăturat Galeriilor „Ștefan Luchian”. Artistul botoșănean Cristian Bîrzoieș expune pe simeze „Flori de rol”, o expoziție cu lucrări de grafică realizate în 2022-2023, în perioada studiilor de master – grafică la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Artistul, care a cochetat cu desenul și culoarea încă din copilărie și adolescență, a revenit alături de artă începând din anul 2017, prin înscrierea la Școala Populară de Artă din Botoșani, pe care a absolvit-o în 2020, sub îndrumarea profesorilor Angela și Victor Hreniuc. Expune începând din 2017, la Cluj-Napoca, Sibiu, Pitești, Piatra-Neamț, Brăila, Bistrița, București, Botoșani și Ipotești (2023).

La Galeriile botoșănene a fost prezent în numeroase expoziții colective și se află la a doua expoziție personală, prima fiind organizată în 2019 (3-30 august) cu titlul „Universuri ancestrale” (realul și expresia artistică).

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8-30 iulie 2023. Prezentarea lucrărilor va fi realizată de prof. Angela Hreniuc. Intrarea este gratuită și se poate vizita zilnic, între 09:00 – 17:00.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Concerte pe Siret” revine cu ediția a VI-a: Muzică, patrimoniu și comunități - PROGRAMUL

Tuesday, 4 August 2026

Între 14 și 23 august 2026, ”Concerte pe Siret” revine cu ediția a VI-a și invită publicul să descopere muzica în case istorice din zona Siretului superior. Timp de zece z...

Ștefan Bănică aduce la Botoșani ”Povestea mea”, un concert-spectacol ”cum nu am mai făcut până acum!”

Tuesday, 4 August 2026

Începând cu 21 septembrie, Ștefan Bănică va străbate țara și își va spune povestea așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum. Poezie, muzică și spectacol, toate cup...

Palmares de mari campioni: Sportul în care județul Botoșani excelează cu adevărat! - FOTO

Tuesday, 4 August 2026

Elisabeta Lipă a reușit în România un lucru cu totul remarcabil: a făcut performanță nu doar ca sportiv, ci și ca antrenor. Plecată din Cândeștii Botoșanilor, acolo unde se ...