România, alături de Albania și Turcia, a depus dosarul multinațional „Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, pentru înscrierea pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Dosarul aduce în prim-plan o practică tradițională valoroasă, prezentă în diferite regiuni ale țării, care vorbește despre migală, continuitate și diversitatea expresiilor culturale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, dosarul a fost coordonat de Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia.

CITEȘTE ȘI: "Ministrul Educației: Avem niște situații îngrozitoare. Vine părintele și îi di..."

 

Din grupul de lucru al României au făcut parte reprezentante ale unor ONG-uri cu activitate remarcabilă în transmiterea practicilor tradiţionale, în special în realizarea obiectelor de port popular, "Asociaţia Semne Cusute", laureată a premiului "Europa Nostra", având un rol central în coordonarea procesului complex de identificare şi documentare a acestei tehnici migăloase.

"Parte a proiectului european de cercetare Tracks4Crafts, 'Asociaţia Semne Cusute' a realizat un proces de identificare şi analiză a pieselor valoroase reprezentative din colecţii muzeale, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanţa şi Muzeul Judeţean Botoşani, până la muzee emblematice din străinătate, unde pot fi urmărite vechimea şi continuitatea acestei tehnici", precizează Ministerul Culturii.

Acestei asociaţii i s-au alăturat ONG-ul "Mândra Project" (Zestre Contemporană) din Ţara Făgăraşului şi Asociaţia "ART - Meşteşugurile Prutului" din Iaşi, singurul ONG din România acreditat la Convenţia UNESCO din 2003, alături de comunitatea etnică turco-tătară, reprezentată de Asociaţia "Cusături Dobrogene" şi de Uniunea Democrată Turco-Tătară.

Ioana Baskerville, preşedinta Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial şi punct focal pentru Convenţia UNESCO din 2003, a asigurat suportul tehnic pentru acest demers.

Găteala tivurilor reprezintă o practică veche, atestată în spaţiul românesc şi integrată într-un areal cultural extins, care cuprinde zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic şi pontice. Din punct de vedere tehnic, aceasta constă într-o familie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (specific etapelor mai vechi) sau împăturit (variantă mai recentă), realizate iniţial cu acul şi, ulterior, şi cu ajutorul croşetei.

În România, elementul se remarcă printr-o diversitate regională deosebită, atât la nivel tehnic, cât şi ornamental.

Foto: Asociația Semne cusute