Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci ÅŸi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii ÅŸi a morÅ£ii. Nu am plâns ÅŸi nici nu am strigat. Å¢in minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că ÅŸi mai cumplit este să nu iubeÅŸti. Întotdeauna mi-a fost uÅŸor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înÅ£elege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: "Du-te de la mine, nu te mai iubesc". Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eÅŸti condamnat să o contempli veÅŸnic.
3. Să nu preÅ£uieÅŸti în bani ceea ce Dumnezeu Å£i-a dat în dar
Am înÅ£eles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă din IaÅŸi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorÅ£ată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda ÅŸi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar ÅŸi făcea mulÅ£i bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulÅ£i bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopÅ£ile albe. Uneori ieÅŸeam ÅŸi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau ÅŸi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le "fur" portretele. Un bărbat chel ÅŸi vesel s-a apropiat de mine ÅŸi a început să exclame: "Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-Å£i dau ca să mi-l vinzi?". Eu zic, vi-l dau aÅŸa, eu nu vând. Åži i-am dat acel portret. Bărbatul totuÅŸi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet ÅŸi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simÅ£it murdar, părtaÅŸ la o lucrare de urâÅ£ire a omului. Am vorbit ÅŸi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greÅŸesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aÅŸa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenÅ£a binelui ÅŸi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoÅŸtea căderile mele, ÅŸi cele trecute, ÅŸi cele viitoare ÅŸi totuÅŸi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu ÅŸi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeÅŸti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneÅŸte cu război împotriva propriei fiinÅ£e, având parcă o plăcere demonică din a-ÅŸi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îÅŸi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: "Să nu deznădăjduieÅŸti".
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: "Două gânduri să nu le primeÅŸti ÅŸi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui ÅŸi al doilea că eÅŸti sfânt". Să nu te crezi mai bun ca alÅ£ii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eÅŸti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreÅŸte cu lucrările sale ajunge să se întunece ÅŸi să folosească darul prosteÅŸte, după care ajunge să-ÅŸi piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaÅŸ pentru cineva, am încurcat oamenii ÅŸi am făcut rău. De când mă Å£in minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beÅ£ivi, femei bătute de bărbat ÅŸi aÅŸa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaÅ£i, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuÅ£i pe cineva, ajută cât te Å£in curelele, dar fără să implici ÅŸi alÅ£i oameni. Asta înseamnă să te pui chezaÅŸ pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greÅŸeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: "Să nu te pui chezaÅŸ". Noi, când citim Scriptura, înÅ£elegem ÅŸi reÅ£inem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseÅŸti de două ori pentru aceeaÅŸi greÅŸeală, principiu care a ajuns ÅŸi în dreptul roman. Pot înÅ£elege un gest de răzbunare, deÅŸi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârÅŸit, pentru o singură greÅŸeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu ÅŸi am ajuns să înÅ£eleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preÅ£
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preÅ£, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra ÅŸansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): "Vă daÅ£i seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aÅŸa?". Eu i-am răspuns: "Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece". "De ce?", m-a întrebat episcopul surprins. "Pentru că ei nu ÅŸtiu să piardă, iar omul care nu ÅŸtie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică".
10. Să nu râzi de ruÅŸinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieÅ£ii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruÅŸinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat ÅŸi m-am purtat aÅŸa cu acel om ca ÅŸi cum nu aÅŸ ÅŸti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruÅŸinea.
Decalogul a apărut în revista moldovenească VIP Magazin (februarie 2013, nr. 104-105).
Sursa: laurentiudumitru.ro
