"De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară. Căci acela şi-apleacă capul în jos şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna. Şi îndată, coardele lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântăreţul saltă de dulceaţa cântării.
Să-ţi fie, iubitorule de osteneală şi lucrătorule al viei, limpede pilda şi să nu te îndoieşti. Căci luând aminte, ca un cântăreţ la chitară, la adâncul inimii, vei vedea cu uşurinţă ceea ce cauţi, pentru că sufletul răpit de iubire la culme nu se mai poate întoarce la cele dinapoi. Că s-a lipit, zice proorocul David, sufletul meu de urma Ta(Ps. 62, 8).
Înţelege, iubitule, prin chitară inima; prin coarde simţirile, prin pană mintea care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeieşti.
De nu vom închide simţurile trupului, nu va izvorî în noi apa sălătoare pe care a făgăduit-o Domnul samarinencii. Că cerând aceea apa simţită, a aflat înăuntrul ei apa săltătoare a vieţii (Ioan 4, 14). Pentru că precum pământul are prin fire apa şi în acelaşi timp aceasta curge din el, la fel şi pământul inimii are prin fire această apă săltătoare şi izvorâtoare. Ea e ca o lumină părintească pe care Adam a pierdut-o prin neascultare".
(Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002)
