Alexandru Armă a publicat una dintre cărțile-album cele mai așteptate în colecția Vremea Aviației – un volum dedicat memoriei aviatorului botoșănean Dan Vizanty.
”Dan Vizanty, un cavaler al manșei”, de Alexandru Armă & Ana-Maria Vizanti, a apărut la Editura Vremea.
Dan Vizanty este una dintre personalitățile reprezentative ale aviației militare române, cu un destin fabulos, care oricând ar putea inspira un personaj de roman sau de film.
Dan Vizanty, cunoscut între prieteni şi camarazi drept "Mon Cher", după cum îi plăcea lui însuşi să se adreseze prietenilor, s-a născut la 9 februarie 1910 la Botoşani, dintr-o veche familie moldovenească având şi rădăcini greceşti.
Format ca aviator în perioada interbelică, după ce a renunțat la o carieră artistică (a urmat doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași), căpitanul av. Dan Vizanty a luat parte la cel de Al Doilea Război Mondial, de la început până la sfârșit, aflându-se la comanda mai multor unități de aviație (Escadrila 43, Grupurile 6 și 1 Vânătoare).
La finalul războiului era în topul așilor Aviației Regale Române, după Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu. A fost însă asul incontestabil al avionului românesc IAR 80/81, la manșa căruia s-a remarcat în luptele aeriene pentru apărarea Bucureștiului în primăvara-vara anului 1944.
A rămas în istoria aviației militare române după ce, în ziua de 10 iunie 1944, a obținut, împreună cu Grupul 6 Vânătoare pe care îl comanda, o victorie răsunătoare împotriva aviației americane. Pentru eroismul și curajul excepțional de care a dat dovadă în confruntările cu aviația americană, căpitanul av. Dan Vizanty a fost decorat de regele Mihai cu cea mai înaltă distincție militară românească acordată ofițerilor: Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (primit pe 3 octombrie 1944).
Deşi aspiraţiile lui erau iniţial îndreptate spre teatru, după doi ani de Conservator la Iaşi, Dan Vizanty a avut revelaţia adevăratei sale vocaţii – zborul. Abandonează studiile sale artistice şi se înscrie la Şcoala Militară de Ofiţeri Aviaţie de la Cotroceni, pe care o absolvă în 1931. Parcurge toate treptele ierarhiei militare: sublocotenent-observator aerian (1931), pilot de război (1932); pilot de vânătoare (1934); Locotenent aviator (1936); Căpitan aviator (1939), grad pe care îl va deţine şi în timpul războiului. Este perioada (1931-1940) desăvârşirii formării sale ca ofiţer şi comandant de escadrilă, în cadrul Flotilei 1 Aero, când urmează diferite cursuri de perfecţionare şi zboară pe cele mai diverse tipuri de avioane: M.S.35, M.S.230, SET, Potez XXV, Moth, Hawk, PZL-11F, Fleet, Heinkel-112 etc, mărturisește fiica aviatorului. Ana Maria Vizanty.
Începând cu 22 iunie 1941, Dan Vizanty s-a distins în calitate de comandant al Escadrilei 43 Vânătoare în timpul campaniei de recucerire a Basarabiei. Această escadrilă era echipată cu avioane PZL 11F de fabricaţie poloneză. Astfel, între iunie 1941 şi august 1942 participă la peste 50 de misiuni de război şi se distinge prin curaj şi spirit de sacrificiu.
În perioada august 1942 şi august 1943 este numit şef de cabinet al Sub-Secretarului de Stat al Aerului (SSA), generalul Ghe. Jienescu.
Imediat după raidul american de la 1 august 1943 (operaţiunea Tidal Wave, de altfel eşuată), ministrul Ghe. Jienescu, ţinând seama de iminenţa unor noi incursiuni americane, decide restructurarea aviaţiei române. Astfel, Dan Vizanty este numit comandantul Grupului 6 Vanătoare (cod „Paris”), grup ce avea ca misiune apărarea capitalei şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, contra atacurilor aviaţiei americane. Grupul, bazat iniţial la Pipera, apoi la Popeşti-Leordeni, avea în dotare avioane IAR 80 şi IAR 81, concepute şi fabricate în România la uzinele IAR Braşov, comparabile cu cele mai moderne avioane de luptă ale vremii.
Pentru Grupul 6 şi comandantul său este perioada celor mai dramatice dar şi glorioase lupte împotriva aviaţiei americane. În ciuda evidentei inferiorităţi numerice şi tehnice, unităţile grupului 6 (cele trei escadrile 59, 61 şi 62) formate din piloţi de elită, înzestraţi cu un curaj excepţional, au doborât peste 90 de avioane de bombardament cu patru motoare şi 45 de avioane de vânătoare. Dan Vizanty, personal, a doborât 12 Fortăreţe Zburătoare (B-17) şi Liberatoare (B-24) şi 3 avioane de vânătoare (Lightning).
În primăvara anului 1944, în urma succeselor repurtate de aviaţia de vânătoare română care punea serioase probleme Aliaţilor, Comandamentul Interaliat decide un raid de anvergură care să anihileze acest punct de rezistenţă. Aviaţia de vânătoare americană (Forţa a 15-a Aeriană), bazată la Foggia, desemnează grupurile de vânătoare Gr. 1 şi Gr. 82, dotate cu aparate Lightning P-38, să se ocupe de această operaţiune. Data raidului a fost fixată pe 10 iunie 1944, la o oră neobişnuită (8 dimineaţa), şi la joasă înălţime pentru a surprinde şi distruge aviaţia română de vânătoare la sol. Raidul, la care au participat peste 100 Lightning-uri, s-a dovedit însă un enorm eşec, nici un avion de vânătoare românesc nefiind surprins la sol. În plus, după o luptă dură şi impresionantă, aviaţia americană a trebuit să se retragă, cu peste 50% pierderi. Astfel, 10 iunie 1944 rămâne ziua de glorie a Grupului 6 Vânătoare, a lui Dan Vizanty şi a avionului IAR 80/81. În acea memorabilă zi, denumită de americani « Blackest day », aceştia au pierdut 24 de Lightning-uri (23 după unele surse), în timp ce românii au deplâns 3 pierderi.
După 23 August 1944, Dan Vizanty devine comandantul grupurilor 1 şi 6, reunite pe aerodromul Popeşti-Leordeni, şi asigură apărarea Bucureştiului contra atacurilor germane, scoţând din luptă, cu unităţile sale, 25 de avioane germane.
Din 8 septembrie 1944, până la sfârşitul războiului, D. Vizanty continuă campania din vest contra Germaniei, în calitate de comandant al Grupului 1 Vânătoare, grup dotat în mare parte cu avioane Messerschmidt 109G. La 10 Mai 1945 este avansat la gradul de lt. Comandor.
La sfârşitul războiului totalizează peste 4600 ore de zbor şi 16 victorii aeriene (43, conform sistemului de calcul prevăzut de Statul Major al Aerului Secţia a II-a).
Ca recunoaştere a calităţilor sale de pilot şi comandant, „pentru fapte de arme excepţionale săvârşite pe câmpul de luptă”, Dan Vizanty a primit înalte decoraţii şi distincţii, printre care, „Virtutea Aeronautică”, diverse clase, până la gradul ofiţer, „Coroana României”, Steaua României”, precum şi cea mai înaltă distincţie militară românească, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, acordat de Regele Mihai, la 3 octombrie 1944, fiind singurul pilot de IAR 80, decorat pentru meritele sale în confruntările cu aviaţia americană.
După război, odată cu instaurarea regimului comunist, este trecut în rezervă, împărtăşind soarta multor personalităţi remarcabile ale Aviaţiei Regale Române. Având o atitudine fermă şi refuzând orice fel de compromisuri, suportă cu demnitate şi curaj toate încercările la care a fost supus în noul context istoric. Este nevoit să accepte şi să practice meserii care nu aveau nici o tangenţă cu priceperea, competenţele şi adevărata sa vocaţie. Astfel, în prima parte a anilor 50, este tehnician la Intreprinderea „Recuperarea” din Braşov, unde, printre altele, participă la recuperarea epavelor de avioane rămase după război, iar apoi, este încadrat la Plafar, unde se ocupă de cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale.
Revenit în Bucureşti, va fi o perioadă macaragiu la CF Otopeni, ca la 11.08.1961 să fie arestat şi învinuit de „uneltire contra ordinei sociale“, conform renumitului articol 209 al Codului Penal comunist din 1948. Era de mult urmărit ca fost ofiţer al Aviaţiei Regale Române. Este condamnat la 5 ani închisoare, condamnare însoţită de confiscarea averii şi suspendarea pensiei militare. Efectuează aproape 2 ani, între 1961-1963, fiind pus în libertate printr-un decret de graţiere. Imediat ce iese din închisoare, ca o nouă dovadă de curaj, dă statul comunist în judecată revendicând repunerea sa în drepturile civile şi restituirea bunurilor confiscate. Câştigă procesul, înregistrând nu numai o victorie juridică ci, în primul rând, o nouă, strălucită victorie morală, demnă de un mare luptător. În continuare, îşi înfruntă destinul, câştigându-şi existenţa ca tehnician mecanic iar, în final, ajunge subinginer la o Intreprindere de îmbunătăţiri funciare din Bărăgan.
Dan Vizanty moare la Paris, la 12 noiembrie 1992, acolo unde „până la urmă, a primit aprecierea şi respectul ce i-au fost refuzate în ţara sa“.