În Evanghelie se spune, celui care cere de la tine, dă-i (Matei 5,42). Dar oare oricărui şi orice? Dacă criminalul îţi cere să-i dai otravă, ar trebui să o faci? Dar chiar și într-un caz mai puțin extrem există nevoia unei prudențe.
Deja în sec. II în tradiția creștină apar diferite opinii la acest subiect. În "Învățătura celor Doisprezece Apostoli" (Didahia) –textul căreea a fost pierdut şi redescoperit abia în secolul alXIX-lea, se spune: "Oricui îţi cere, dă-i. Binecuvântat este cel ce dă din poruncă, pentru că nu este vinovat! Vai de cel care ia! Deoarece dacă ia şi o face din nevoie, atunci e nevinovat, iar cel ce o face fără a avea nevoie, va răspunde pentru ce a luat". Cu toate acestea, Didahia ne cheamă şi la o anumită precauţie: "fie ca milostenia ta să aburească în mână, înainte de a afla cui o vei da".
La mulţi dintre Sfinţii Părinți de mai târziu întâlnim sfaturi, să dăm fără raționament: tu dă, și Dumnezeu va avea grijă.
Logica acestei poziții este următoarea: fie că am dat banii în mâini nepotrivite și cel care i-a luat îi va folosi cu scopuri rele. De exemplu se va îmbată și se va duce şi să jefuiască vreo gheretă. Dar acesta este păcatul său, nu al meu. Dacă nu-i dau banii, el poate şi anume din acest motiv să meargă la un jaf. În acest caz, refuzul meu de a face o milostenie ar putea fi motivul crimei. Și atunci este şi păcatul meu...
Cu toate acestea, Sfântul Vasile cel Mare insista asupra momentului: "Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceştia trebuie potolit cu câţiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare". Îndemn similar îl avem şi Vechiul Testament- Dă celui binecredincios, şi să nu ajutorezi pe cel păcătos (Ecclesiasticul 12,4).
Deoarece întâlnim diferite sfaturi chiar şi la sfinţii părinţi - fiecare creștin ar trebui singur să decidă care e alegerea sa.
Pot doar să vă propun două repere pentru orientare.
În primul rând, putem să găsim în anturajul nostru o persoană sau o familie care o duce mult mai greu ca noi. Și să încercăm să-i ajutăm și nu doar o singură dată, ci permanent. De asemenea ţinând minte că omul are necesitate nu numai de alimente sau îmbrăcăminte. Copii și studenții au nevoie de cărți, au nevoie de informații care i-ar mai sustrage de la televizo și i-ar învăța să gândească. De aceea o carte ziditoare de asemenea pot fi o milostenie.
Şi în al doilea rând, milostenia mereu trebuie să fie una suficient de mare. Dacă dai cu adevârat nişte bănuţi, atunci nu ţi-a fost milă de acel om, ci doar ţi-ai eliberat buzunarele de mărunţiş şi nimic mai mult. Aici nu este nici un sacrificiu, și, prin urmare nici dragoste pentru cel căruia i-ai dat. O milostenie adevărată e una care ai fi putut să o cheltui pentru propriile necesităţi.
(Traducere şi adaptare Natalia Lozan, sursă cartea "De ce ortodocşii sunt aşa?", Diacon Andrei Kuraev)
