Cu lumânări aprinse în mâini, la slujba Înmormântării lui Hristos. Bisericile din Botoșani au fost pline în Vinerea Mare! (Foto, Video)

Clopotele tuturor bisericilor din Botoșani au răsunat în Vinerea Mare. Mii de credincioși s-au aflat în bisericile din oraș, pentru a participa la slujba Prohodului.

Cu lumânări în mâini, ”dar cu inima aprinsă de dragoste”, cu chip smerit și cu decența cuvenită, credincioșii au asistat la una dintre cele mai tulburătoare momente ale ortodoxiei: Înmormântarea Mântuitorului Iisus Hristos.

La Biserica Vovidenia din Botoșani, sute de oameni au venit pentru a cânta Prohodul Domnului. În mijlocul locașului, creștinii au trecut pe sub Sfântul Epitaf. Scoaterea lui din altar semnifică chiar coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

 



Apoi, cu lumânări aprinse în mâini, preoți și creștini au înconjurat Biserica cu Sfântul Epitaf, într-o plină de emoție procesiune de înmormântare.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

”Suntem la Denia Prohodului Mântuitorului Iisus Hristos. Am participat cu toții la această slujbă dumnezeiască. Este slujba Înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos. Ne-am închinat, după ce astăzi am postit, la Sfânta Cruce, trecând pe sub Sfântul Epitaf. Este dătător de speranță, de sănătate și de binecuvântare. Pentru că prin Patimile sale cele Mântuitoare, noi ne vindecăm de patimile noastre cele rele. Căci prin Moartea sa cea de Viață dătătoare, noi putem învinge moartea sufletelor”, a spus părintele Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia.



Părintele i-a îndemnat pe credincioși să rămână până la Înviere în post și rugăciune.

”Să ne învrednicească Dumnezeu ca după această zi de postire și după aceste zile frumoase de post, rugăciune, de meditație, de spovedanie și împărtășanie, să înconjurăm Biserica cu Sfântul Epitaf, aducându-ne aminte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu s-a răstignit doar pentru cei din biserică, pentru creștini, ci pentru întreaga umanitate. De asemenea, să păstrăm taina și frumusețea zilei de sâmbătă din săptămâna aceasta importantă a Pătimirilor, gândindu-ne că Dumnezeu Fiul se pogoară în Iad ca să ne scoată de acolo, să aducă bucurie și pace acolo unde este război și întristare. În post și rugăciune să petrecem aceste câteva ore până când Mântuitorul va învinge definitiv Moartea, va învinge definitiv Iadul, răutatea”, a rostit preotul Partenie Apostoaie.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...

O botoșăneancă a reușit un adevărat record: A fost în același timp rector, profesoară și studentă / Universitatea spune că ea și-a semnat din ”greșeală” diploma de licență!

astăzi, 11:36

În timp ce conducea universitatea, Gabriela Mihalache era și cadru didactic, dar a fost înmatriculată și ca studentă la una dintre facultăți – Balneofiziokinetoterapie și recu...

Autoutilitară distrusă de foc: Polițiștii au demarat cercetările după ce s-a constatat că s-a folosit intenționat o sursă de aprindere!

astăzi, 10:44

Un incendiu produs, sâmbătă seara, în localitatea Saucenița, comuna Văculești, a distrus o autoutilitară care era parcată de mai mult timp. La fața locului s-au deplasat pompier...