Este foarte trist sa nu avem o relatie cu sfantul al carui nume l-am primit la Botez. Un ocrotitor ignorat, pe care poate niciodata nu-l chemam in ajutor, si caruia niciodata nu-i multumim.
Suntem atat de egoisti si mandri incat din ziua sfantului facem ziua noastra. Sarbatoarea sa nu mai este vazuta ca o zi in care sa ne aratam recunostinta prin rugaciune, pentru binefacerile primite, ci ca una in care trebuie sa ne simtim bine, sa fim in centrul atentiei, sa petrecem etc.
Multi nu ne invrednicim sa cautam si sa cunoastem macar sensul etimologic al numelui, care se reduce la un cuvant sau cel mult la o scurta expresie, fara a mai pune problema cunoasterii in amanunt a vietii sfantului al carui nume il purtam, si urmarii dupa putere a exemplului sau.
Cu alte cuvinte, purtam un nume care nu ne spune nimic. Dar nu din pricina lui, cat a noastra. Nu primim pentru ca nu cerem, nu aflam pentru ca nu cautam, nu ni se deschide pentru ca nu batem la usa. Ramanem captivi ai propriei noastre ignorante si propriilor neputinte. Nici nu ne mai mira cum, in ultimii ani, exista in randul tinerilor tendinta de a muta "praznuirea" sarbatorilor din biserici in discoteci. Pastele in club, Craciunul in restaurant, ziua onomastica in pub.
Putem inventa scuze variate si circumstante atenuante pentru fapul ca de sarbatori - de ziua onomastica - nu participam la Sfanta Liturghie sau nici macar nu trecem printr-o biserica. Avem serviciu, avem copii de dus si de luat de la gradinita, avem de facut cumparaturi, trebuie sa ne intalnim cu prietenii. Pe undeva, sunt intemeiate, dar nu intru totul. Daca am vrea cu adevarat, ne-ar mai ramane timp si pentru asta.
Cred ca in acest context sunt lamuritoare urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului: "Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!"
Dar noi parca prea vartos cautam a da totul Cezarului, iar pe Dumnezeu Il trecem cu vederea sau Il lasam sa astepte o ocazie viitoare. Este insa o asteptare care s-ar putea sa ne coste. De prea multe ori ne serbam ziua fara Cel de la care am primit viata si adauga zile vietii noastre!
In Biserica invatam ca nu exista sarbatoare fara sarbatorit. Aici cei sarbatoriti nu suntem noi, ci cei al caror nume il purtam. Despre ei auzim in cantari, despre ei auzim uneori in Evanghelie, despre ei tine predica preotul. Pe acestia ar trebui sa-i sarbatorim si noi, cum se cuvine, de ziua lor.
(Radu Alexandru)
Rugaciune la ziua numelui
Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea sa-Ti multumesc cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din intunericul nefiintei si viata mea este un dar al bunatatii Tale, care m-a pazit pana acum, ma sprijineste in necazuri si-mi intampina trebuintele. Tu esti Cel ce priveghezi asupra mea, indreptezi pasii mei in calea binelui si ma aperi de ispite. Cand ma ratacesc, Tu ma intorci in calea poruncilor Tale,- cand ma poticnesc, Tu ma sprijinesti; cand cad, Tu ma ridici,- si cand pacatuiesc, Tu ma intorci si-mi deschizi parintestile Tale brate. O, cat de multe sunt datoriile mele catre Tine, pentru ca mi-ai dat viata si mi-ai dat in toate zilele semne despre parinteasca Ta bunatate si ingrijire. Plin, asadar, de vie recunostinta, Tie iti inchin toate zilele vietii mele, si mai ales aceasta zi de sarbatoare pentru mine, si ma rog cu umilinta ca bunatatea Ta sa nu ma paraseasca in tot timpul vietii mele, si intelepciunea Ta sa ma povatuiasca totdeauna in calea binelui si fericirii, pentru rugaciunile si mijlocirile sfantului (numele sfantului al carui hram il porti) si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.