Ne pansam ranile cu ajutoare de la comunitatea internationala. De vina este ghinionul, Dumnezeu care ne trimite friguri nemaivazute, de vina este incalzirea globala cu un grad si jumatate, oricine altcineva in afara de noi...
Numai ca intr-una dintre zilele acestea, pentru prima data a fost rostit in mod public marele, cruntul adevar, pe care unii il striga de mult timp: cauza fundamentala a catastrofelor naturale care se petrec in ultima vreme este taierea dementiala a padurilor din Romania, jaful generalizat care a lasat versantii muntilor goliti de orice vegetatie, lacomia iresponsabila a hotilor organizati in junte intangibile, protejate in mod tacit de toate guvernele din ultimii 20 de ani.
Ceea ce se petrece acum la nivel global si implicit in tara mea este nu un semnal de alarma, ci un ultimatum pe care natura ni-l da. Daca nu-l intelegem si daca distrugerea iresponsabila a padurilor va continua, atunci evenimentele la care asistam muti ar putea sa constituie doar inceputul dezastrului.
Folosim lemnul ca sursa de incalzire, afectand ireversibil hectare de padure pentru a obtine confort si bunastare. Suntem inconstienti cand punem pe primul loc o fericire efemera, tangibila doar de noi, negandindu-ne la viitorul apropiat, un viitor in care se vor afla alte persoane care vor vrea sa se bucure de aceeasi splendoare a Carpatilor romanesti. Lemnul folosit drept combustibil nu mai poate fi valorificat pentru alte destinatii. Lemnul este una dintre sursele cele mai vechi folosite de umanitate. Din vremurile preistorice pana la o epoca relativ recenta, lemnul a fost singura sursa de energie posibila pentru incalzire si pregatirea alimentelor. Din Evul Mediu pana in timpurile noi, lemnul a permis dezvoltarea unor industrii energofage care necesita temperaturi ridicate precum siderurgie si sticlarie.
Pentru a mai incetini macar putin aceasta viteza inconstienta cu care risipim lemnul, va invit sa facem o calatorie in satul romanesc, acolo unde, acum sau acum cateva decenii, tot linistea si calmul oamenilor te intampina. Temperamentul lor pasnic si mereu binevoitor poate este deja cunoscut, insa creativitatea si ideeile lor despre care nici macar ei nu ar crede ca pot ajuta "lumea moderna" sunt impresionante.
Propun o solutie alternativa, la indemana tuturor - tizicul sau asa numitele "lemne de cal", făcute din balegă de cal, apă şi paie.Conform Dicţionarului explicativ al Limbii române din 1998, tizicul este un fel de turtă prismatică făcută din balegă amestecată cu paie, folosită de ţărani drept combustibil sau ca material de construcţie - din turcescul tezek.
Bunica povestea ca paiele au constituit baza supravieţuirii săracilor geografic din partea de Nord a Moldovei, cunoscuta sub denumirea de "Tara paielor". Acum, însă, claiele de grâu nu mai stau ca altădată să încurce drumul, iar generatia anilor `30 ne spune că pe vremuri nu putea vedea în drum de stavilele de paie adunate în faţa casei.
De când cade bruma până dă firul ierbii, prin satele din nordul judeţului te izbeşte un miros puternic de bălegar. Săraci, dar plini de imaginaţie, ţăranii au găsit o soluţie ieftină şi ecologică de a face faţă iernilor geroase din lunca Prutului. Nu se cade să existe ţăran care să nu aibă în spatele casei măcar câteva sute de bucăţi de tizic. "Ce să facem? Ăsta e lemnul nostru! Cu ăsta ne încălzim şi facem mâncare copiilor.", spune resemnată mătuşa Filareta Roman din Cordăreni. Bătrâna ne dă asigurări că e de ajuns să arunce în foc cinci turte de tizic şi doarme fără griji toată noaptea. Ca să fierbi o mămăligă sau un ceaun cu lapte, sunt de ajuns două bucăţi.
Pe vremuri, nu era gospodar cel care nu avea un munte de tizic în faţa porţii. Acum vremurile s-au schimbat, iar tizicul este dovada sărăciei, aşa că tinerii refuză să vorbească, ba chiar scrâşnesc din dinţi când vine vorba de "lemnele de bălegar". Bătrânii râd şi povestesc despre tizic ca despre copilul lor. Aşa s-au deprins şi au trăit o viaţă: cu bălegarul pe pereţi şi în sobă. Nu mai visează de mult la o căruţă de lemne şi s-au obişnuit să pună pe foc ce au, de la bălegar la strujeni de porumb şi ciocani. Nu le este ruşine de sărăcia în care trăiesc de o viaţă şi găsesc remedii naturiste fumului scos din sobă de turtele de tizic. "O fi mirosind urât, că doar e bălegar, dar e natural sută la sută. Aşa am ajuns eu la 80 de ani. Dacă trăiam la oraş, cu toate caloriferele lor, eram acum oale şi ulcele", spune încrezător nea Ion Chipăruş.
Puterea calorică a tizicului, dar şi calitatea sa de combustibil ecologic sunt recunoscute chiar de şeful societăţii de termoficare Botoşani. "Dejecţiile animale au putere calorică mare. E drept că nu se compară cu huila, dar sunt un combustibil foarte bun pentru încălzirea spaţiilor mici. În plus, sunt o sursă ecologică gratuită. În ţările europene se tinde spre reducerea cheltuielilor şi reducerea noxelor, iar unele state se folosesc de dejecţii pentru a le transforma în energie termică. Sunt de acord cu acest sistem, dar făcut prin procese tehnologice adecvate, pentru a elimina mirosul puternic", a spus directorul general al Termica S.A Botoşani.
Desi ne consideram mult mai evoluati si mai moderni decat oamenii din trecut, nu putem totusi sa depasim acest impas al consumului excesiv de lemn, problema globala esentiala, deoarece nu am stiut cum sa ne conservam comorile. Romanii de acum cateva decenii puneau mare pret pe resursele oferite de natura. Erau mai cumpatati; ingrijeau padurile, neconcepand sa taie lemn in mod inconstient asa cum se intampla acum. In mod constient sau nu, ei stiau ca acest
aur verdeera cel mai de pret dar pe care il puteau lasa generatiilor viitoare. Acest simt civic impletit cu creativitatea lor nebanuita au facut din tarani niste "inventatori" straluciti; au reusit sa gaseasca o alternativa pentru a nu mai taia lemnul – chirpiciul- un soi de carămidă, făcută din apă, paie, lut şi bălegar - neapărat de cal -, dar care s-a dovedit mult mai rezistent chiar şi decât plăcile de BCA. Ca să faci chirpici, nu îţi trebuie prea multă şcoală, trebuie doar să calci bine bălegarul şi să nu fii zgârcit cu paiele. "Toată lumea, de la copil până la ultima babă din sat, ştie cum se face chirpiciul. Nu îţi trebuie carte ca să aduni bălegarul de la cal, să îl calci în picioare, să îl amesteci cu apă, paie şi lut şi să faci forme. Tot secretul stă în bălegar, că ăsta leagă lutul şi paiele. Dacă nu l-ai nimerit pe ăla bun, sau dacă animalul era stricat la maţe, nu ai făcut nimic", spune râzând bunica.
O casă facuta din chirpici poate dura şi 70 de ani. Ieftine şi călduroase iarna, casele din bălegar, lut, apă şi paie sunt singura soluţie pentru ţăranii din Botoşani. Aşa se face că 70% din casele ridicate în ultimele decenii la Botoşani sunt din bălegar, lut, apă şi paie. Chiar dacă "ingredientele" folosite de ţărani par îndoielnice, inspectorii în construcţii recunosc faptul că asemenea clădiri pot sta în picioare fără probleme şi jumătate de secol. "Normele în vigoare prevăd că locuinţele din chirpici au o durabilitate garantată de 20 de ani, dar practica arată că ele pot rezista şi 70 de ani, dacă sunt întreţinute. Nu recomandăm asemenea case, dar este o soluţie bună pentru cei cu venituri mici din mediul rural, mai ales că materialele folosite oferă confort termic şi sunt rezistente, a spus inspectorul-şef adjunct în Inspectoratul Judeţean pentru Construcţii Botoşani.
Ce spuneti? Ne mobilizam si incercam sa depasim sfera stramta a pretentiilor in incercarea salvarii si protejarii mediului inconjurator folosind resurse naturale, ecologice, la indemana tuturor?
(Negură Olivia Ionela, clasa a X-a F, Colegiul National "A. T. Laurian" Botosani)