Constatarea amară a unui preot din Botoșani: ”Este timpul să ne unim pentru a fi aduse la lumină și promovate”

Auzim deseori, mai ales în discursuri publice, vorbindu-se despre orașul geniilor sau județul cu sute de personalități, locul în care istoria lasă semne la fiecare pas, fie că privim către tezaurul arheologic, fie că amintim de clădirile care mai poartă încă amprenta oamenilor care le-au locuit.

Din păcate, în Botoșanii ultimilor ani au dispărut multe dintre clădirile monument, în timp ce altele au suferit transformări care știrbesc din frumusețe și autenticitate. Nici personalitățile născute pe aceste meleaguri nu par să aibă altă soartă, în afara celor patru genii devenite brand al județului (Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian și Nicolae Iorga).

Preotul Ioan Iordachi își exprimă public regretul cu privire la faptul că în Botoșani nu sunt promovate personalitățile care și astăzi pot fi un exemplu pentru tânăra generație.

Pasionat de istoria orașului și nu numai, preotul Ioan Iordachi poate fi considerat a fi un adevărat cărturar, autor de carte și inițiator al unor studii ce pot sta oricând la baza altor viitoare cărți.

În urmă cu câteva zile, preotul botoșănean a amintit de una dintre cărțile apărute în 2021 și care îl are ca autor pe Octavian Ionescu, ilustră personalitate a Botoșanilor, din păcate nu și de ajuns de cunoscută acasă.

Este vorba despre cartea „Amintiri din viața mea”, apărută la editura „Demiurg” Iași, prin grija prof. univ. Marina Mureșanu Ionescu.

”La pagina 123 am întâlnit două nume de persoane ce m-au determinat să fac o legătură între două orașe din Moldova, Botoșani și Bacău. Acestea sunt Dora Cozloschi și Margareta Cancicov, două prietene care au plecat din România la Paris pentru studii de specialitate în domeniul medicinei (doctorat). În Franța au avut legat o pritenie strânsă cu un alt mare medic român (erou în Al Doilea Război Mondial, căzut la datorie la Odesa în 1943, ca medic militar), Constantin Sandovici (dețin copii ale diplomelor de licență și doctorat în medicină ale acestuia). Dora Cozloschi, soră cu renumitul învățător Cozloschi), a fost un renumit medic, întors la Iași, trebuie să spunem că la acea vreme era ceva inedit să întâlnești un medic, femeie, mai ales cu doctorat în Franța, originară din zona Dorohoiului. Era nepoată de vară dreaptă cu Elena Ionescu, soția preotului Ioan Ionescu din Vorniceni, familie care a dat culturii, școlii, medicinei și Bisericii românești numeroase personalități. Margareta Cancicov era din Bacău și bănuim că era din familia ce a dat și denumirea parcului din oraș”, a scris pr. Ioan Iordachi.

 

”De ce la noi unele personalități sunt uitate?”

Preotul, care este paroh la Parohia ”Ziua Crucii” din municipiul Botoșani, și-a încheiat postarea printr-o notă de regret, opinând totodată că este nevoie de o inițiativă comună, astfel încât aceste personalități să fie ”aduse la lumină și promovate”.

”De ce la noi unele personalități sunt uitate și nu au măcar un însemn cât de mic pentru a da exemplu tinerei generații? Sau poate este timpul să ne unim pentru a fi aduse la lumină și promovate”, a precizat pr. Ioan Iordachi.

”În orașul nostru nu există o Galerie a oamenilor de seamă, așa cum este la Fălticeni. Degeaba ne lăudăm cu tărâmul geniilor, drumurile sunt a lehamite, casele memoriale nu mai vorbim, iar turiștii care se încumetă prin zonă nu prea au ce cumpăra, pentru că nici măcar un magazin de suveniruri nu există”, este una dintre reacțiile venite în urma apelului transmis de pr. Ioan Iordachi.


 

Preotul Ioan Iordachi este absolvent al Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promoția 1993. A absolvit apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași, promoția 1997, și Masterul ”Viața Bisericii – Istorie și actualitate”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași, promoția 2014.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD Botoșani: Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean

astăzi, 10:42

Educația este un domeniu prioritar pentru echipa PSD Botoșani, iar investițiile făcute în ultimii ani demonstrează acest lucru. „Pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să invest...

Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori

astăzi, 09:26

Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm în zona montană a jude...

Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)

astăzi, 08:41

FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...