La Botoşani s-a organizat marţi, 16 aprilie 2019, o nouă conferinţă în cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilieˮ. Tema „Cunoaşterea lui Dumnezeuˮ a fost pregătită şi prezentată de preotul Marius Ciobanu de la Parohia cu hramurile „Sfântul Andreiˮ şi „Sfântul Nectarieˮ din Botoşani, de preotul Dănuţ Săftian de la Parohia Tudora-Cornăţel, de preotul Mircea Piftor de la Parohia Pădureni-Coşula şi de profesorul Ganea Claudiu (istorie).

Vorbind despre cunoaşterea lui Dumnezeu, părintele Marius Ciobanu a prezentat mai întâi izvoarele cunoaşterii lui Dumnezeu: Revelaţia naturală şi Revelaţia supranaturală. Revelaţia naturală o avem în tot ceea ce a creat Dumnezeu. Ei îi corespund ca organe subiective de sesizare puterile naturale de cunoaştere ale omului, precum: conştiinţa, o anumită intuiţie şi mai ales raţiunea înţeleasă ca dreaptă judecată.

Preotul Dănuţ Săftian a vorbit despre Providenţa Dumnezeiască. Aşadar: purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume şi de toate creaturile Sale se numeşte „Providenţăˮ sau „Pronieˮ. Ea este manifestarea iubirii lui Dumnezeu faţă de lume. Obiectul Providenţei este întreaga creaţie, în general, şi omul, în special. Providenţa este o lucrare externă, reală, continuă şi comună tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Preotul Mircea Piftor a vorbit despre atributele lui Dumnezeu, care sunt proprietăţi reale ale fiinţei dumnezeieşti, prin care Creatorul se manifestă, comunicându-se potrivit posibilităţii omeneşti de cunoaştere, în lucrările divine, anume în creaţie, providenţă, mântuire, sfinţire, judecată, desăvârşire. Postul Paştilor este, prin excelenţă, un timp al cunoaşterii de sine, dar şi al cunoaşterii lui Dumnezeu. Cel mai prielnic cadru în care omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu este suferinţa, pentru că Hristos prin suferinţă a reuşit să mântuie neamul omenesc şi să-l împace cu Tatăl din Ceruri. În suferinţă, omul se apropie mai uşor de Dumnezeu, rugăciunea, până atunci o înşiruire abstractă de cuvinte, devine un dialog viu şi real cu Dumnezeu. De 2000 de ani neamul românesc urcă Golgota, din această cauză nădăjduim şi la Înviere. În timpul regimului comunist, pagina cea mai neagră a istoriei noastre naţionale, România a urcat Golgota la modul cel mai propriu cu putinţă. Dumnezeu însă trimisese neamului românesc o generaţie deosebită ca şi capacitate intelectuală şi morală, care să se jerfească aproape în întregime pe altarul mântuirii neamului. Perioada premergătoare regimului comunist, ultima parte a interbelicului aflată sub spectrul întunecat al domniei lui Carol al II-lea, a avut un bastion de lumină duhovnicească în penitenciarul de la Aiud. În perioada 1941-1944, aici au fost închise minţi ilustre, dar şi personalităţi alese de o duhovnicie şi puritate sufletească fără seamăn. Aiudul devenise o mănăstire, citadelă de beton a rugăciunii neîncetate şi a dezbaterilor filocalice şi scripturistice.

La finalul conferinţei corul cântăreţilor bisericeşti din Protopopiatul Botoşani, dirijat de Gabriel Corolea, a prezentat un buchet de cântări duhovniceşti. (Pr. Petru Fercal, Ziarul Lumina)