Concursul „Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?” cu participanți din Botoșani și București

„Eminescu a scris mai mult decât a publicat”, rezuma, după o enumerare a textelor cu locul și data apariției lor, Petru Creţia în „Testamentul unui eminescolog”: „cu excepția poeziilor La mormântul lui Aron Pumnul, Asta vreu, dragul meu, La moartea principelui Știrbey, Mănușa și Luceafărul, Eminescu n-a publicat decât la Familia şi la Convorbiri, la Familia 12 poezii de început şi 7 la sfârșit, iar în Convorbiri restul de 41”.

 

La acestea ar trebui adăugată poezia Kamadeva, publicată şi ea în Convorbiri, l februarie 1887. Aceasta este o parte a relației lui Eminescu cu opera sa, cu poezia publicată de el însuși, dar poezia rămasă nepublicată de autor a exercitat întotdeauna o fascinație specială, atât pentru publicul larg, cât și pentru critica și istoria literaturii române.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, din 21 martie 2022, Memorialul Ipotești și-a propus să readucă în atenția publicului tocmai această integralitate a operei eminesciene editate în timpul vieții poetului, lansând, în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, proiectul Concursului „Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?” Intenția organizatorilor a fost de a stimula tinerii cititori spre a se apleca asupra textelor eminesciene şi de a propune prezentarea lor în format electronic, aplicând cunoștințe de tehnologia informației, inclusiv de natură grafică.

În vederea realizării proiectelor, Memorialul Ipotești a pus la dispoziția echipelor participante o selecție de texte din revistele în care a publicat Mihai Eminescu, precum și texte adiacente (corespondență, memorialistică, istorie literară), care reconstituie contextul publicării lor. Concursul s-a derulat în perioada 21 martie – 21 mai 2022, fiind adresat elevilor din întreaga țară.

Juriul a fost format din reprezentanți ai Memorialului Ipotești și profesori de specialitate, care au anunțat rezultatele selecției proiectelor în prima parte a lunii iunie 2022. Au participat următorii elevi, individual sau în echipe:

Alexandra Ungureanu, Ayanna Podariu, Ema Gheațău, Maria Aparaschivei ‒ Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani;

Antonia Florea, Denisa Franț ‒ Școala Gimnazială Grigore Antipa Botoșani;

Maria-Giuliana Iosub, Ianis Dascaliu, Georgiana Murariu, Luchian Sainenco, Andra Vranciu, Tudor Zgîmbău ‒ Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani;

Erica Orășanu, Ioana Ivaș ‒ București.

Laureații concursului sunt: Ungureanu Alexandra (60 p.) / Ayanna Podariu (70 p.) / Erica Orășanu și Ioana Ivaș (75 p.) / Antonia Florea și Denisa Franț (75 p.)/ Ema Gheațău și Maria Aparaschivei (85 p.) / Maria-Giuliana Iosub și Ianis Dascaliu (90 p.) / Georgiana Murariu, Luchian Sainenco, Andra Vranciu ȘI Tudor Zgîmbău (100 p.)

Proiectele trimise de elevii participanți sunt disponibile site-ul Memorialului Ipotești: www.eminescuipotești, și pe pagina de Facebook a Memorialului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...