În cultul creştin, cântarea bisericească a ocupat de la început un loc important, ca dispoziţie firească a omului şi ca dar deosebit pentru unii.
Biserica Ortodoxă a continuat, păstrat şi dezvoltat cântarea cu vocea în biserică şi nu a admis instrumentele.
Aşadar vocea este organul de exprimare a omului prin cuvânt, prin cântare sau alte forme de manifestare a bucuriei, mulţumiri sau dureri. Fiinţa umană participă direct, nu printr-un instrument străin la proslăvirea lui Dumnezeu.
Aşa au statornicit Sfinţii Apostoli, cum vedem în repetatele îndemnuri ale Sfântului Apostol Pavel, care se adresează credincioşilor comunităţilor întemeiate de el: „Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului” (Efes. 5,19); sau „Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti” (Col. 3,16)
În practica teologică ortodoxă, în sens restrâns, chinonic, priceasna este o cântare bisericească, un imn, care acoperă temporal un anumit interval din timpul Sfintei Liturghii (în care preotul şi credincioşii iau Sfânta Împărtășanie), este cântată însă nu doar în acest moment consacrat al Sfintei Liturghii, ci și în multe alte momente, din afara slujbei bisericești capitale.
În limba română, din punct de vedere terminologic, termenul „priceasnă” vine din cuvântul slavon „ᴨpӗчйстйнα”, „prĕčĩstĩna”, care înseamnă „preacurată” și desemnează un cântec dedicat Precistei, adică Sfintei Fecioare Maria.
Alti cercetători și oameni de cultura consideră că priceasna provine din termenul slavon причастен = chinonic: cîntarea care se cîntă la Împărtăşanie. Chinonic fiind de origine greacă.
Aureola semantică a pricesnei este însă, din punctul nostru de vedere, mult mai generoasă, permițând anumite nuanțări: priceasna este acel cântec religios, de factură populară, ancorat biblic, relevant din punct de vedere religios, cu mesaj teologic evident, cu o puternică încărcătură emoțională; adeseori găsim în aceste cântări versete din Psalmi.
Cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi
Postul Paştilor este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
Întreaga perioadă a postului este văzută ca un drum, un parcurs, un urcuş spre înălţimi duhovniceşti, pentru a ne face vrednici să Îl primim, cu bucurie, pe Hristos Cel Înviat din morți.
Pe această cărare nu suntem singuri, ci îi avem alături de noi pe sfinţi - modele de urmat şi vrednici călăuzitori în arta postirii şi a pocăinţei.
Artă, în sensul deplin al cuvântului, numim și moștenirea pe care au lăsat-o în paginile Triodului autori precum Macarie Ieromonahul, Visarion Duhovnicul, Anton Pann sau Dimitrie Suceveanu.
Astfel, bătând la „Ușile pocăinței”, cele care ne vor deschide din nou intrarea în Rai, vom auzi tânguirea poporului de la „Râul Babilonului” și vom fi părtași la răstignirea şi îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, prin „Prohodul” din Vinerea Mare.
Seară de pricesne la Dorohoi
Duminică seara a avut loc un concert de pricesne în Sala Teatrului din Dorohoi.
Fiecare dintre partiturile cântate reprezintă o fărâmă din istoria mântuirii noastre, anticipând Învierea și constituind, totodată, un adevărat imbold în nevoinţa noastră ascetică.
”Felicitări celor care au organizat acest frumos concert. Seminarului Teologic ”Sfântul Ioan Iacob", cunoscut în istorie și ca ”Școala de la răscruci", prin Părintele Director Petru-Georgel Chichioaca, și Protopopiatul Dorohoi, coordonat de tânărul și entuziastul Părinte Protopop Ionuț - Ștefan Apetrei”, a transmis preotul Teodor Ciurariu.
Felicitări deopotrivă au primit toți participanții, ansambluri corale, grupuri folclorice și soliști care au concertat.
”Am fost impresionat de mulțimea spectatorilor care au umplut până la refuz această Sală a Teatrului din Dorohoi, sală ce a fost construită la inițiativa marelui folclorist etnograf, etnolog, preot Dumitru Furtună, atât de repede uitat și puțin cunoscut de unii dintre noi. Semn că este încă ”foame și sete" de cultură și de cult... Semne bune și de bun augur observăm în viata culturală a urbei noastre multiseculare”, a completat preotul Teodor Ciurariu.
