Si-au lovit, daca nu eliminat, competitorii din domeniile lor, s-au autopromovat fara retinere, si-au publicat operele in editii somptuoase, in vreme ce altii erau dati afara din institutii si biblioteci, evacuati din memoria publica. Pe scurt: au profitat din plin de calitatea de membri ai noii elite politice. Mai mult decat atat. Prezenta pe ecranul propagandistic al unor oameni reprezentand, la rigoare, Romania de dinaintea comunismului, a indus falsa impresie a continuitatii. Or, ceea ce s-a petrecut dupa 1945 nu a avut absolut nimic in legatura cu proiectul anterior de tara. Dovada ca un taranist precum Maniu sau un social-democrat precum Flueras, ambii implicati in Unirea din 1918, au murit in puscarie. Un guvern de la Bucuresti care trimite la moarte pe cei care au luptat pentru unitatea nationala este orice altceva, dar nu romanesc. Oricat ar parea de greu, daca nu chiar imposibil: pretul libertatii nu este complicitatea.
Poti fi realist, dar nu in mod obligatoriu si cinic. Poti sa fii constructiv, dar nu fatalmente si traseist. Moralitatea, rectitudinea, sobrietatea, responsabilitatea, discernamantul nu sunt suspendate pe durata momentelor grele. Dimpotriva. Ele se verifica tocmai atunci. Pe loc si fara amanare. Miile de detinuti politici probeaza exemplar acest adevar. Un motiv suficient sa nu mai vedem imaginea romanului tarandu-se umil prin istorie, ci stand drept. Fie si cu lanturi la picioare.
Radu Preda, teologia-sociala.ro
