Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului ProdromiÅ£a de la Muntele Athos - când se zidea Schitul Românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos, „primul stareÅ£, ieroschimonahul Nifon, plin de râvnă duhovnicească ÅŸi dragoste către Maica Domnului, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să fie spre mângâiere frăţimii ÅŸi închinătorilor, ÅŸi totodată ocrotitoare acestei noi obÅŸti monahale, precum se află ÅŸi la celelalte sfinte mari lăcaÅŸuri din Sfântul Munte. Fiindcă alt mijloc nu afla, a alergat cu fierbinÅ£i lacrimi către însăşi Maica Domnului ÅŸi către preaiubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, cerând mila ÅŸi ajutorul Său, ca, zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o slăvească prin faceri de minuni” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). În anul 1863, ieroschimonahul Nifon a venit în România, însoÅ£it de părintele Nectarie. Ajungând în IaÅŸi, au căutat un bun iconar, pentru a zugrăvi icoana Maicii Domnului cu post ÅŸi rugăciune. Pictorul care s-a angajat să zugrăvească icoana Maicii Domnului a fost Iordache Nicolau din IaÅŸi.
El „a început cu multă evlavie a lucra frumos ÅŸi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a terminat veÅŸmintele ÅŸi celelalte părÅ£i ale icoanei, lăsând ca sfintele chipuri să le facă pe urmă, după cum era obiceiul lui”. Astfel, „a început a lucra la sfintele chipuri: al Maicii Domnului ÅŸi al lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată dăruirea ca să le facă pe cât va putea mai bine. Însă în ziua aceea, după multă osteneală, îl apucase seara fără vreo izbândă, ÅŸi astfel a lăsat lucrul mâhnit. A doua zi, plin de zel, s-a apucat de dimineaţă a lucra cu toată silinÅ£a, nădăjduind că ar putea izbuti să îndrepte sfintele chipuri ÅŸi să le termine de pictat, arzând cu sufletul de dragostea duhovnicească pe care o avea ca să vadă Sfânta Icoană făcută aÅŸa precum doreau ÅŸi PărinÅ£ii. Cu toată osteneala lui ÅŸi cu tot zelul pe care-l avea, lucrul ieÅŸea dimpotrivă, fiindcă nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci ÅŸi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe ÅŸi urâte, ieÅŸite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţiÅŸare întru totul neplăcută. Pe de altă parte, părintele Nifon, arzând cu dorul să vadă Sfânta Icoană terminată, s-a dus în ziua aceea, împreună cu părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugravul la icoană, dacă o face bine ÅŸi frumoasă, ÅŸi au găsit pe zugrav mâhnit că nu putea isprăvi nimic. Privind icoana, au rămas întristaÅ£i ÅŸi în mirare, socotind în sine, ca niÅŸte oameni, că nu este voia lui Dumnezeu ÅŸi a Maicii Domnului ca noul sfânt lăcaÅŸ românesc Prodromu să se întărească prin această Sfântă Icoană. După aceea, părinÅ£ii au plecat la Metoc, iar zugravul a acoperit icoana cu o pânză curată ÅŸi, încuind cu cheia uÅŸa camerei unde lucra, s-a retras foarte mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci tot închinându-se să-i lumineze Dumnezeu mintea ÅŸi rugându-se să-i ajute a termina frumos feÅ£ele Sfintei Icoane. A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă ÅŸi luând cheia, a deschis uÅŸa camerei unde lucra Sfânta Icoană ÅŸi a început a pregăti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă ÅŸi râvnă să se apuce de lucru. Făcând câteva metanii, s-a închinat ÅŸi s-a rugat Maicii Domnului să-i ajute. Când a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană, o, minunile Maicii lui Dumnezeu, a văzut, înspăimântat, că sfintele feÅ£e sunt cu desăvârÅŸire îndreptate ÅŸi bine încuviinÅ£ate, pline de dumnezeiesc har ÅŸi veselie, după cum se vede ÅŸi până acum la această Sfântă Icoană a Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, care nu altfel, ci în adevăr, cu dumnezeiască minune sunt săvârÅŸite” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul (†1994) s-a născut în anul 1924, în Farasa Capadociei, primind numele părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Arsenie Capadocianul, cel care l-a botezat. A fost nevoit ca alături de familia sa să se mute din Capadocia în Epir (Grecia), în localitatea KoniÅ£a. Încă din copilărie spunea că o să devină monah. Lucru care s-a împlinit la vârsta de 29 de ani, când merge în Muntele Athos. „Aprins de dorul liniÅŸtirii (isihiei) ÅŸi fiind pururea miÅŸcat de voia lui Dumnezeu, s-a nevoit în mai multe mănăstiri ÅŸi schituri ale Sfântului Munte, precum ÅŸi în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Stomion, din Epir, pe care a ÅŸi reconstruit-o, dar ÅŸi la Muntele Sinai, în sihăstria SfinÅ£ilor Galaction ÅŸi Epistimia. Iar toată viaÅ£a lui a fost postire continuă, neasemănată înfrânare, neîncetată priveghere, neîntreruptă rugăciune, cercetare pusă în practică a scrierilor SfinÅ£ilor PărinÅ£i... vieÅ£uire cu totul aspră ÅŸi răbdare cu bărbăţie ÅŸi cu doxologie neîncetată. (...) Trăind ca un fără de trup pe pământ, s-a făcut cetăţean al cerului; ÅŸi având lucrarea temelie a vederii duhovniceÅŸti, a urcat la înalte suiÅŸuri ÅŸi s-a făcut părtaÅŸ tainelor cereÅŸti” (Sinaxar).
El a trăit smerit, nevoindu-se pentru dobândirea isihiei ÅŸi a bucuriei edenice pe care au trăit-o SfinÅ£ii Apostoli pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită vieÅ£ii lui ascetice, foarte mulÅ£i bărbaÅ£i au venit în Muntele Athos să primească cuvânt ÅŸi sfat duhovnicesc de la el. Sinaxarul ne spune că „noaptea, ca o lumânare ce se topeÅŸte, se ruga cu durere pentru toată lumea, pomenind mai ales o mulÅ£ime de nume ale celor vii ÅŸi ale celor răposaÅ£i. Iar ziua se ostenea până la istovire pentru a odihni mulÅ£imea celor ce veneau la colibă, bun iconom făcându-se al marilor harisme, cu care îl îmbogăţise Milostivul Dumnezeu”.
El a trăit în chip îngeresc în lumea aceasta trecătoare vreme de patru decenii, până la vârsta de 70 de ani, când s-a mutat la viaÅ£a veÅŸnică alături de cetele îngereÅŸti din Împărăţia lui Dumnezeu. Până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Suroti este unul din locurile importante de pelerinaj din spaÅ£iul Ortodoxiei greceÅŸti.