Un parinte batran se nevoia spre implinirea dragostei fata de aproapele la o apa mare, unde, de dimineata si pana seara, el ii trecea pe oameni cu barca, care pe unde avea nevoie. Ce era deosebit la acesta era faptul ca pe vaslele barcii sale erau scrise doua cuvinte: "rugaciune" si "munca".
 
Intr-o zi oarecare, un tanar a urcat in barca acestuia, spre a fi trecut pe partea cealalta a apei. Vazand cele doua cuvinte scrise pe vaslele batranului - anume "rugaciune" si "munca" - si crezand ca acela nu stie prea multe despre viata de zi cu zi, a zis catre el:
 
- Mosule, cine munceste, nu mai are nevoie de rugaciune.
 
Batranul nu raspunse nimic acestuia, facandu-se chiar ca nu il aude, insa in acel moment el inceta sa mai foloseasca vasla pe care era scris cuvantul "rugaciune". Vaslind numai cu o singura vasla, barca nici nu inainta, nici nu dadea inapoi, ci se invartea pe loc.
 
Atunci, tanarul cel mandru isi dadu seama ce vru sa faca batranul, isi ceru iertare si multumi pentru calda lectie pe care i-o dadu.