Altădată nod feroviar de mare importanţă pentru zona de nord a Moldovei, cu un furnicar de oameni ce roiau către staÅ£ia de cale ferată sau spre întreprinderea din zonă, Leorda este azi un sat aproape uitat. Mica industrie ce anima comunitatea s-a risipit ca un fum în vârtejul ultimilor 25 de ani. Oamenii s-au reîntors către vatră, către agricultură, către ceea ce ÅŸtiau să facă din vechime.
Acum, de numele satului se mai leagă doar cele două biserici de lemn, parte a zestrei atât de bogate, din acest punct de vedere, a judeÅ£ului BotoÅŸani.
AÅŸezate pe un ax ce străbate inima localităţii, bisericuÅ£ele par a fi doi piloni pe care din vechime s-au rezemat credinÅ£a ÅŸi nădejdea acestor oameni. Mici, învelite în platoÅŸa lor de lemn, au stat neclintite în faÅ£a vremii: una pe dealul ce veghează asupra satului, cealaltă în vale, lângă ÅŸcoală, acolo unde viaÅ£a clocoteÅŸte.
Biserica "Sfântul Nicolae" Soroceanu
Primul popas e la bisericuÅ£a din vale, de peste drum de ÅŸcoală, ridicată la 1885 de familia boierului Caralie. Intrată apoi sub protecÅ£ia unui alt proprietar al locului, Alecu Soroceanu, bisericuÅ£a va primi, în timp, ÅŸi numele acestuia, semn că a rămas mereu viu în amintirea localnicilor. Aflat într-o stare destul de degradată, lăcaÅŸul dăinuie într-o latură a bisericii celei noi, de piatră, amintind, cu prisosinţă, de un timp al simplităţii ÅŸi al liniÅŸtii. "Acte pentru această biserică avem încă de la 1821. Se spune că atunci exista un alt lăcaÅŸ, pe locul căruia s-a ridicat, la 1885, această bisericuţă. A fost biserică de sat; în jurul ei a fost cimitir. De-a lungul timpului n-a avut norocul unor lucrări serioase de restaurare, ci doar de lucrări de întreÅ£inere", explică părintele Andrei Ciurciun, paroh la Leorda din 2004.
BisericuÅ£a este construită din bârne de stejar, pe talpă de stejar ÅŸi temelie de piatră de râu. Interiorul ÅŸi exteriorul au fost blănite, în timp, cu scândură de brad, pentru o mai bună protecÅ£ie. IniÅ£ial, acoperiÅŸul era de ÅŸindrilă, înlocuită, după moda timpului, cu tablă zincată.
Interiorul, foarte degradat, mai păstrează doar catapeteasma originală. "Intenţia noastră este aceea de a repara ce mai putem şi de a conserva bisericuţa", spune pr. Ciurciun.
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Arapu
Mă îndrept, alături de parohul de la Leorda, spre cea de-a doua bisericuţă de lemn din sat. AÅŸezat pe un dâmb de pe care poÅ£i urmări cu privirea toată harta aÅŸezării, până spre drumul ce ÅŸerpuieÅŸte spre BotoÅŸani, lăcaÅŸul e împresurat de o sumedenie de legende. Astfel, din bătrâni se ÅŸtie că bisericuÅ£a a fost ridicată de Chiriac Giudin, la 1803, în mijlocul unei păduri din apropiere, slujind drept lăcaÅŸ de închinăciune unor călugări greci. Aflându-se în loc retras, a fost supusă jafurilor în nenumărate rânduri, drept pentru care a fost părăsită de rugătorii ei, care s-au refugiat la Muntele Athos. "DeÅŸi aveau deja o biserică în sat, pe cea din vale, oamenii n-au vrut s-o lase părăsită, în mijlocul pădurii, aÅŸa că au luat-o ÅŸi pe aceasta ÅŸi au adus-o aici, în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a părintelui Teodor Fasolă", povesteÅŸte parohul de la Leorda.
Azi, aici, sus, printre crucile înnegrite de ploi ÅŸi ninsori, bisericuÅ£a seamănă cu un bunic sfătos, gata să-Å£i spună poveÅŸti despre oameni care au fost ÅŸi despre timpuri care nu se mai întorc, despre casa boierească de sub dâmboc, pe care comuniÅŸtii au distrus-o cu furie, despre vremurile tulburi de până în 1989 ÅŸi despre cum s-a aÅŸternut, în ultimii ani, tăcerea peste aÅŸezarea aceasta ce nu mai prididea, cândva, să primească zilnic, în pântecele ei, zeci de trenuri ÅŸi locomotive. "Cei din parohie sunt foarte legaÅ£i de bisericuÅ£a aceasta, deÅŸi ea este doar capelă de cimitir. Unii vin doar când slujesc aici. Nădăjduiesc să-i putem reda înfăţiÅŸarea sa dintru început, pentru că interiorul este o bogăţie cu care ne mândrim ÅŸi pe care trebuie să o lăsăm urmaÅŸilor aÅŸa cum se cuvine", consideră părintele Andrei Ciurciun.
Un depozitar de frumos ÅŸi de spiritualitate
LăcaÅŸul poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului", la care, în timp, oamenii au adăugat ÅŸi numele boierului care a avut-o în grijă - Arapu. Este construit din bârne de stejar, încheiate la colÅ£uri "în cheotori", aÅŸezate pe talpă de stejar ÅŸi pe temelie de piatră de râu. Dacă exteriorul a suferit transformări ÅŸi intervenÅ£ii care i-au afectat valoarea arhitecturală (a fost blănită cu scândură ÅŸi i s-a alipit un turn-clopotniţă din cărămidă), interiorul e pur ÅŸi simplu o bijuterie. Acesta nu numai că păstrează catapeteasma originală, dar prezintă registre extrem de expresive, pictate direct pe bârnă, lucru foarte rar întâlnit în bisericuÅ£ele de lemn ale BotoÅŸanilor. De asemenea, interiorul se mândreÅŸte cu un mic ÅŸi dichisit cafas, element la fel de rar întâlnit la aceste ctitorii de lemn.
De fapt, bisericuÅ£a a fost pictată integral, pe bârnă, în interior. Urme vagi ale acestei picturi se pot desluÅŸi sub pelicula de fum ÅŸi praf depusă în timp. Însă registrele păstrate reprezintă scene extrem de bine realizate ÅŸi destul de rar regăsite în biserici: Iisus învăţând în templu, scene cu Iov ÅŸi Solomon din Vechiul Testament. "Majoritatea lucrurilor păstrate în biserică, exceptând catapeteasma ÅŸi icoanele, datează din jurul anilor 1900. Eu sper să putem readuce frumuseÅ£ea dintru început în această biserică. Mi-aÅŸ dori mult să putem restaura catapeteasma", spune părintele paroh.
Leorda, satul ardelenilor
Legenda spune că această aÅŸezare din apropierea târgului BotoÅŸanilor a luat fiinţă pe la 1700, când mai multe familii de ardeleni din MaramureÅŸul istoric au trecut munÅ£ii ÅŸi s-au stabilit aici. De altfel, denumirea localităţii vine de la numele unei plante de pădure - leorda - cunoscută sub denumirea de "ceapă ardelenească". Aceste vechi familii de ardeleni ÅŸi urmaÅŸii lor îi consideră pe ceilalÅ£i săteni «nou-veniÅ£i», chiar dacă ÅŸi ei sunt stabiliÅ£i de-acum de măcar 100 de ani în sat, povesteÅŸte parohul de la Leorda. Satul se află în partea de vest a judeÅ£ului BotoÅŸani, la 17 kilometri distanţă de oraÅŸul reÅŸedinţă de judeÅ£. AÅŸa că, de vă veÅ£i afla în trecere prin oraÅŸul lui Eminescu, nu ezitaÅ£i să vă abateÅ£i, cale de vreun sfert de ceas, ÅŸi pe la Leorda, în bisericuÅ£a de pe dâmboc, acolo unde trecutul vă aÅŸteaptă să vă ia de mână ÅŸi să vă coboare în poveste.
Otilia Bălinişteanu, Ziarul Lumina
