"Mi s-a pus cartea în mână de mic… Primele cărți pe care mi le amintesc erau cărțile de aventuri ale lui Jules Verne, tata a fost iscusit, a știut ce să-mi dea, a găsit ceva potrivit, cu ocazia aceasta învățam şi franceza… Erau ediții Hetzel, cu niște ilustrații seducătoare, fermecătoare, cu nave, cu valuri, cu furtuni, cu insule, deci exotismul acesta care înnebunește imaginația unui puști, încât mă stimulau să iau dicționarul să văd ce înseamnă cutare sau cutare cuvânt, ca să înaintez în descifrarea acțiunii aceleia palpitante.

Țin minte că în tinerețe eram atât de pasionat, încât dacă începeam să citesc la cineva o carte din biblioteca lui și simțeam că-mi place, n-o mai citeam mai departe și începeam să mă zbat, mă dădeam peste cap, până mi-o procuram, să fie a mea. Recunosc, am și slăbiciunea de a face adnotări, pe margini de pagini sau la sfârșitul cărții, iar cu una străină nu poți face asta…

Câte cărți trebuie, merită să ai? Câte să citești? Mă uit la ele și mă întreb: sunt ele un zid care mă apără, sau, dimpotrivă, o povară care mă apasă? Uitați-vă la ele ce multe sunt… Și vin și eu cu gândurile mele și mai adaug un paralelipiped de hârtie…

Calculatorul și televiziunea le consider secundare. Textul rămâne fundamental pentru formarea minții. În acest sens deplâng tendința actuală a ghidării tineretului pe o pistă frivolă. Nu fac pe moralistul, dar nu era o glumă puerilă calamburul Televizor – Tembelizor. Televizorul este o cultură orală, instabilă, evanescentă, extrem de superficială, un fel de balon de săpun. Diluează mințile".

George Pruteanu (15 decembrie 1947 – 27 martie 2008)


SURSA AICI

 

CITEȘTE ȘI: "Cum a ajuns „Botoșăneanu’“ la Iași, acuzații de nepotism în Poliție"