Casa „George Enescu” din Mihăileni, centru educațional pentru comunitatea locală

Fundaţia Pro Patrimonio și UiPath Foundation anunță continuarea și în 2021 a programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” derulat în comunităţile din jurul Casei George Enescu din Mihăileni, monument istoric din judeţul Botoşani, precum şi inițierea unui proiect nou, „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” – monument istoric din judeţul Olt.

Programul educaţional dedicat comunităţii de copii de la Mihăileni şi împrejurimi, gândit să înceapă în luna februarie 2020, a fost adaptat pe parcurs, fiind influenţat de restricţiile naţionale şi zonale cauzate de pandemie.

Astfel, o parte a activităților au fost derulate în lunile iulie – septembrie 2020. Casa George Enescu din Mihăileni a fost inaugurată la 19 august 2020 cu un  concert de pian, în contextul a nouă zile de ateliere de educație non-formală la care au participat 20  de copii din Mihăileni.

24 de copii din localităţile Mihăileni şi Vârfu Câmpului își urmează pasiunea pentru muzică în cadrul programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” (AMEC).

În luna octombrie 2020, copiii au primit instrumentele muzicale – blockflöte – și au început lecțiile de studiu al instrumentului şi de cultură muzicală. Cele peste 600 de ore de educație muzicală s-au desfăşurat atât în curtea Casei George Enescu, cât și online, în funcție de vreme. Programul continuă şi pe parcursul anului 2021.

Anul 2020 a marcat și parteneriatul dintre UiPath Foundation și Fundaţia Pro Patrimonio în implementarea programului educaţional „Future Acceleration Program” în județul Botoșani.

Prin acest program, 20 de copii din familii vulnerabile din trei comunități din jurul Casei George Enescu beneficiază de sprijin integrat menit să le asigure accesul la educație: burse lunare, îmbrăcăminte, rechizite școlare, articole sanitare, tablete, precum și activități educaționale online.

În septembrie 2020, toți copiii au participat la UiPath Foundation Virtual Camp - o tabără interactivă educațională, cu ateliere pe diverse teme: programare (Scratch), STEM, arhitectură, editare foto, desen, sport și stil de viață sănătos. Din octombrie 2020, copiii din județul Botoșani au participat la aproximativ 800 de ore de pregătire la limba și literatura română, matematică și limba engleză.

Copiii din ambele programe au beneficiat și de peste 500 de ore de activități de educație non-formală - ateliere practice și tabere online - nu numai pentru a-i aduce mai aproape de istoria şi cultura locului din care provin, ci și pentru a-i încuraja să-și descopere potențialul și să exploreze lumea în care trăim.

În paralel cu activităţile de la Botoşani, în  2021 parteneriatul între cele două organizații va fi extins în județul Olt, în comunitățile din împrejurimile Conacului Neamţu de la Olari. Astfel, vor fi organizate ateliere de educaţie non-formală pentru copiii din Olari, în cadrul proiectului „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” şi va fi reluat șantierul de restaurare a conacului, întrerupt anul trecut.     

 „Greutăţile au fost învinse. Acţiunea care a fost începută anul trecut a depăşit dificultăţile date de pandemie. Soluţiile s-au verificat în timp, au satisfăcut dorinţele fundaţiei şi au încântat beneficiarii, copiii din comunitate. Datorită rezultatelor bune de-o parte şi de alta, printr-o analiză judicioasă, o nouă intervenţie se porneşte într-o altă zonă, cu probleme specifice sudului României, cum este cea de la Olari.

Pornim de la micro-zona de iradiere geografică și socio-culturală a monumentului și extindem strategia către macro-explorarea și re-descoperirea teritoriului. Încercăm să reconstruim teritorii, să coagulăm comunități, să le cartăm resursele, să experimentăm responsabil. Ne-am adaptat şi mergem mai departe în cele două comunităţi cu abordări specifice fiecăreia în parte.” , a declarat Şerban Sturdza, Preşedinte Fundaţia Pro Patrimonio.

“Ultimul an a afectat considerabil accesul la educație de calitate pentru copiii din familii dezavantajate și sprijinul integrat oferit prin Future Acceleration Program a făcut o diferență  reală în viețile copiilor din județul Botoșani, precum și din celelalte patru zone din țară unde lucrăm cu parteneri la fel de dedicați precum Fundația Pro Patrimonio.

Cu limitările generate de pandemie, dezvoltarea și consolidarea unor hub-uri educaționale inovatoare în inima comunităților rurale oferă o șansă reală la un viitor mai bun copiilor din medii vulnerabile. Ne bucurăm să contribuim prin acest parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio la dezvoltarea unor ecosisteme educaționale sustenabile în județul Botoșani și, de anul acesta, și în județul Olt, în comunitățile din jurul Conacului Neamțu din Olari.”, a declarat  Raluca Negulescu-Balaci, Director executiv UiPath Foundation.

Despre Fundaţia Pro Patrimonio

Fundația Pro Patrimonio intervine de 20 de ani în aproape toate regiunile României pentru a revitaliza şi întări comunităţi dezavantajate, aflate departe de zonele de progres. Scopul este de a reface legăturile identitare cu comunitatea pentru un patrimoniu construit care este în prezent abandonat, și-a pierdut rolul, şi pe cât posibil, de a-l reintroduce în circuitul economic şi cultural.

Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități.

Ca organizaţie non-guvernamentală non-profit cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa, fundația derulează proiecte concepute pentru salvarea patrimoniului, educarea și sensibilizarea cetățenilor față de importanța patrimoniului cultural.

Casa George Enescu din Mihăileni a fost salvată de la colaps şi a trecut printr-un proces de restaurare timp de 7 ani. Acum ea este redată comunităţii locale sub formă de centru cultural şi educațional.

Conacul Neamţu din Olari se află la începutul procesului de restaurare, s-a început cu intervenţia de urgenţă şi punerea în siguranţă. Din 2018 am demarat restaurarea constantă, pas cu pas. Chiar şi pe parcursul şantierului, conacul este un punct important pentru comunitatea locală, fiind creat „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” dedicat acestui loc.

Cele două monumente istorice se află în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio.

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală care derulează programe menite să susțină copiii din medii vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost  fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă.

Începând cu copiii din România și India, UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local, regional și național, programe educaționale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.

 

Spune-ne opinia ta