Disputa pe forumuri a fost clară şi îndreptăţită: prezenţa lui Bogdan Vlădău pe scenă, alături de Filarmonica Botoşani. Un prezentator din zona bulevardieră, un model cu veleităţi artistice dar care rămâne, orice ar face, la nivelul său de performanţă, pe care nu are cum să îl depăşească. Este inadmisibil ca, la un asemenea eveniment, cu o orchestră simfonică în spate, un prezentator să nu ştie citi corect numele compozitorilor, să nu fie capabil să ofere un text cursiv, lămuritor, spre lejeră şi eficientă audiţie, mai ales că mai bine de jumătate dintre spectatori nu a beneficiat de programul de sală.
S-a vorbit despre faptul că o sală plină este de preferat unui public mai mic, la fel cum s-a argumentat succesul prin aplauzele şi ovaţiile la scenă deschisă. Un succes de acest gen este cel mai facil, cel mai uşor de obţinut, dacă scopul unui act cultural este acesta. Dar o orchestră care se respectă îşi construieşte cu inteligenţă programul şi, mai ales, îşi respectă publicul care a plătit un bilet deloc ieftin, raportat la nivelul de trai al zonei.
Câştigul, suntem gata să acceptăm, este publicul atras tocmai de prezenţa pe scenă a lui Bogdan Vlădău şi a lui Vlad Miriţă. Da, ar fi un câştig doar dacă acest public se va regăsi în sală la alte spectacole. Ştim, şi organizatorii ştiu de asemenea, că sala va fi tăcută din nou, până la Concertul de primăvară, când vom găsi alt bulevardier de top-can-can, menit să ne asigure aplauzele şi ovaţiile.
Criticii de artă spun că scopul muzicii în educaţie nu este acela de a forma un public gata făcut, cu "gusturi bine definite", la fel cum, în mod categoric, nu este nici acela de a forma o piaţă pentru bunuri specifice. Dar scopul muzicii este acela de a crea un climat muzical deschis, cu un larg orizont, cu spirit critic, de a înlesni însuşirea unei arte interpretative, de a încuraja oamenii să fie umani. Muzica înalţă pe om, nu se coboară la nivelul trăirii ordinare, cotidiene, comune. Nimic nu justifică interpretarea canzonettei "O sole mio" în varianta Concertului de Anul Nou de la Botoşani! Să ne imaginăm un asemenea moment la Viena, într-o Austrie care nici măcar în vreme de război nu făcea rabat de la calitatea muzicii! Şi aduc aici, drept mărturie, cuvintele lui Stefan Zweig, bun prieten cu Margarita Wallmann (coregrafă şi autoarea romanului autobiografic "Pridvoarele cerului"): "Totdeauna arta şi-a atins apogeul când s-a aflat unită cu viaţa unui întreg popor. La Viena, cu arta nu se glumea: era în joc însăşi onoarea cetăţii. Era desigur foarte plăcut să fii, la Viena, favoritul mulţimilor, dar era greu să-ţi păstrezi locul, căci nu ţi se ierta nici cea mai mică delăsare. Această morală se extindea asupra tuturor meseriilor şi dădea naştere unui spirit de emulaţie binefăcător".
Am citit că Albert Einstein cânta destul de bine la vioară, pentru a face muzică de cameră acasă, dar că nu a visat niciodată la carieră de concertist! Şi nimeni, în vremea lui, nu a considerat că, pentru a atrage public în sălile de concerte, ar putea să îl scoată ca la circ pe vreo scenă!
Dar mai important este, cred eu, că s-a pierdut un prilej de reală aducere a publicului în sfera înaltă, calitativă! Ştim, arta este a tuturor! Dar arta nu se dezvăluie uşor, indiferent că vorbim despre muzică, teatru, literatură... Puterea de pricepere se formează prin practică şi impune şi niţel efort. "Habar n-am de asta, dar ştiu că-mi place" pare, la o examinare mai atentă, să fie o aserţiune dubioasă, spune Curtis W.Davis. Adică, un auditoriu poate şti ceea ce-i place, dar nu poate şti ceea ce i-ar plăcea! Şi aici intră în acţiune integritatea furnizorului, a celui care oferă. Niciun public nu va respinge noul, frumosul, orice public va fi receptiv la noi experienţe care îmbogăţesc şi chiar schimbă vechile preconcepţii. Artiştii, la toate nivelurile, au recunoscut de mult timp că este o parte a funcţiei noastre ca fiinţe omeneşti să folosim cât mai bine tot ceea ce găsim în jurul nostru. Cred cu tărie că avem un public dornic de muzică bună, capabil de percepţii corecte ale muzicii de calitate, un public ce merită respectat, iubit, aplaudat! Da, aplaudat! Dar dacă acolo, în spatele orchestrei, nu există înţelepciunea de a oferi ceea ce el, spectatorul, nu ştie că i-ar plăcea...
Nu vreau să jignesc, departe de mine gândul de a judeca, de a acuza! Dar muzica e atât de frumoasă şi când e solemnă şi când se bucură, muzica este purificatoare, măreaţă, puternică, tămăduitoare şi sărbătorească! Nu e circ, nu e cancan...
Da, de data asta voi tăcea. Nu voi scrie despre acest concert al Filarmonicii din Botoşani. Dar cineva, vreodată, va trebui să spună ceea ce de o vreme se tace!
(Florentina Toniţă)
VEZI AICI FOTOGRAFII DIN CONCERT!
Vă prezentăm mai jos video din concert ("O sole mio", interpretare Mediana Vlad şi Vlad Miriţă, cu participarea - în partea a doua - a lui Bogdan Vlădău). Postăm, la final, şi un video din anul 2011, tot de pe scena de la Botoşani, "O sole mio" în interpretarea tenorilor Sorin Lupu, Constantin Nica, Ovidiu Daniel.
