Sfântul Iacob a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrățișat viața monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, privegheri şi alte aspre nevoinţe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieştilor cărţi, mai întâi luminându-şi mintea cu rugăciunea cea din inimă curată.
Potrivit ziarului Lumina, acesta s-a învrednicit de treapta episcopiei şi a suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună faptul că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete şi multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credinţe. Şi aşa, întru acele cumplite chinuri, şi-a dat fericitul Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe Care până la moarte L-a mărturisit şi de la El a primit bucuria cea veşnică din Împărăţia cerurilor.
Astăzi, 21 martie, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie materială. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis.
Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea şi, fiind foarte învăţat, ajunsese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, şi-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Aşa a ajuns să cunoască nişte actori pe care i-a convertit la creştinism prin pilda vieţii sale. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una din căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reuşit să-l despartă de erezie. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte.
Sfântul Serapion a ajuns şi la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei lui Hristos, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.