Calendar Ortodox: Sfântul Apostol Tadeu; Sfânta Muceniță Vasa, cu fiii ei; Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Sfântul Tadeu a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, de neam evreu, din cetatea Edessa. El era un bun cunoscător al Legii Vechi. După Tradiţia Bisericii, acest sfânt, Tadeu, este altul decât Sfântul Iuda sau Levi Tadeu, cel numărat între cei 12 Apostoli, şi altul decât Iuda, „fratele” Domnului, scriitorul Epistolei soborniceşti din Noul Testament şi fratele lui Iacov, zis uneori Tadeu, scrie ziarullumina.ro.

 

A propovăduit în Edessa, apoi în Mesopotamia, Siria şi Fenicia, aducând pe mulţi la adevărata credinţă. Tot astăzi îi pomenim pe Sfinţii Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust din Cibales (†304).

Sfinţii Donat şi Romul erau din Sirmium şi slujeau lui Dumnezeu, iar pentru credinţa lor au fost chinuiţi, apoi li s-au tăiat capetele. Sfântul Silvan a slujit împreună cu Romul preotul şi a fost prins în Cibales împreună cu alţi creştini.

Pentru că nu s-a lepădat de Hristos i s-a tăiat capul cu sabia. Sfântul Venust era fratele geamăn al Sfântului Donat şi fiind prins tot la Cibales din porunca întâistătătorului cetăţii, Victorian, i s-a tăiat capul cu sabia. Astfel s-au săvârşit la 21 august 304 aceşti sfinţi care au primit cununa muceniciei din mâinile lui Hristos Domnul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anii de liceu în Botoșani: O poveste din vremea uniformelor!

astăzi, 07:59

Cu câteva zile în urmă am primit un videoclip însoțit de un cântec care mi-a readus în suflet anii de liceu, anii uniformelor purtate cu mândrie și ai unei educa...

Ce se întâmplă cu banii de la Pilonul 2 de pensii, de când a venit Luca Niculescu premier!

astăzi, 07:40

Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat de noul Guvern, a declarat premierul Luca Niculescu miercuri, 21 octombrie. Șeful Executivului a spus că nimeni nu se atinge de economiile acumulate în a...

Cum scapă un bărbat de toate problemele lui

astăzi, 07:15

Doi prieteni se întâlnesc la o bere: - Gata, am scăpat de probleme. - Cum așa? - Am angajat o persoană cu 5000 de euro pe lună, care să aibă grijă de toate problemele mele....