Calendar Ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, Episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa

Sfântul Ierarh Vlasie a trăit în timpul împăratului Liciniu (308-324) şi era din Sevastia Capadociei. Fiind puternic în credinţă, fără prihană în viaţă şi plin de fapte bune, oamenii cetăţii l-au ales episcop. Vlasie a condus cu înţelepciune şi bunătate turma sa, primind de la Dumnezeu darul tămăduirii.

Precum alţi sfinţi, Sfântul Vlasie vieţuia ascuns în una din peşterile Muntelui Argheos, alături de fiarele sălbatice pe care le îmblânzise. Aici, în post şi în liniştea cea desăvârşită, înăl­ţa necontenit rugăciuni către Dumnezeu. Însă, nişte vânători care-l descoperiseră l-au pârât dregătorului cetăţii, Agricola, care a poruncit să fie prinşi toţi creştinii ascunşi. După ce a fost supus la chinuri grele, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniţă, unde a reuşit să-i întărească şi mai mult în credinţa în Hristos pe şapte femei creştine şi doi copii, închişi acolo. Cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului în anul 316.

 

Astăzi, Biserica noastră face şi pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa. Ea a fost soţia împăratului iconoclast Teofil, dar nu urma învăţătura eretică a soţului ei deoarece, ţinând în taină şi cu multă cinste sfintele icoane, se închina lor cu evlavie. După moartea împăratului Teofil, Teodora a adunat un sobor de preoţi şi a adus sfintele icoane în biserică. Sfânta Teodora împărăteasa, făcând multe lucruri bune şi plăcând Domnului, a lăsat pământeasca împărăţie fiului său Mihail, iar ea a trecut în pace la cereştile lăcaşuri. 

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”De ziua lor, ne dorim să fie iubite, respectate și ocrotite, iar noi să le fim alături în fiecare zi!” - FOTO

astăzi, 11:26

Pe 4 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Animalelor, o zi dedicată celor care ne oferă, în felul lor, afecțiune, loialitate și bucurie. Cu această ocazie, polițiștii de la ProtecÈ...

Învățați să se apere de infractori: Seniorii din Miorcani au primit vizita polițiștilor din Darabani!

astăzi, 11:16

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au desfășurat vineri, 2 octombrie, o activitate preventivă în localitatea Miorcani, pentru prevenirea victimizării persoan...

Protest de Ziua Internațională a Animalelor, cu iubitori de animale din toată țara!

astăzi, 10:15

Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația ...