Calendar Ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei

În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului, scrie Ziarul Lumina.ro.

Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, Episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii.

 

Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului.

Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul.

Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sunați la 112 dacă o vedeți pe Ramona: Poartă o căciulă neagră cu moț verde!

astăzi, 20:30

Polițiștii din Botoșani efectuează verificări pentru localizarea unei femei din comuna Vârfu Câmpului. Condrea Ramona Laura are 26 de ani și a părăsit în mod voluntar...

Vineri: Slujbă specială la Mănăstirea Gorovei, locul unde se păstrează o veche tradiție!

astăzi, 20:23

Sărbătoarea Izvorului Tamaduirii este prilej de praznuire, întrucât în Mănăstirea Gorovei ”se păstrează o veche tradiție de sfințire a coșurilor cu prinoase și r...

Tânăr de 24 de ani căutat pentru trafic de migranți, depistat la Stânca și transferat apoi în grija Poliției!

astăzi, 18:00

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea arestării ca urmare a săvârşirii ...

-->