Calendar Ortodox: Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post)

Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305) şi, ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră ca pretutindeni cei ce-L mărturisesc pe Hristos Domnul să fie siliţi să aducă jertfe idolilor şi să fie chinuiţi.

Printre primii care au fost prinşi a fost Sfântul Teopempt, care, mărturisind credinţa creştină, a fost aruncat într-un cuptor cu foc din care a ieşit nevătămat. Apoi, după ce i s-a scos un ochi, vrăjitorul Teonas l-a silit să bea otravă, dar Teopempt nici de această dată nu a păţit nimic. Văzând acestea, Teonas L-a mărturisit şi el pe Hristos şi a fost aruncat cu capul în jos într-o groapă, după care a fost acoperit de viu cu pământ. Sfântului Teopempt i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

 

Astăzi o pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (†350). Aceasta s-a născut în Alexandria şi avea foarte multă bogăţie, fiind temătoare de Dumnezeu, scrie ziarullumina.ro.

Mulţi doreau s-o ia de soţie pentru frumuseţea ei, însă ea nu dorea să se mărite, ci îşi dedica viaţa lui Dumnezeu. Şi i s-a dat ei să părăsească cu totul grijile lumeşti luând asupra sa toată nevoinţa pentru a creşte în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească.

După multe nevoinţe, aproape de sfârşitul vieţii a fost ispitită de diavolul ca oarecând Iov, fiind vătămată cu bube, care i-au mâncat tot trupul. Ajungând la 80 de ani, o boală grea i-a luat darul vorbirii şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...